Sapte minute de disperare

Cel mai mult se temea de inec, dar tocmai masina ei s-a prabusit de pe pod. Credea ca va muri
 
<p>O echipa de filmare se agita in jurul cazarmii pompierilor, instaland luminile si echipamentul de sunet, in timp ce Rich Tyler incerca sa-si adune gandurile. Pompierul, in varsta de 35 de ani, membru al echipei de interventie in cazuri de urgenta si scafandru pentru operatiunile de salvare, vazuse multe in cei sase ani de cand practica aceasta meserie. In orice meserie, sase ani isi pot pune amprenta asupra unui om. Sase ani te pot blaza. Dar incidentul recent l-a facut sa vada cu alti ochi ocupatia pe care si-o alesese in viata.

A trecut printre masini, s-a dus pana in fata cazarmii si a privit in departare pe fereastra, spre raul Williamette, care desparte in doua orasul Portland din statul Oregon. Se zarea podul Morrison, cu un parapet rupt. Si, fluturand in vant, banda galbena de avertizare instalata de echipajul de politie.
S-a gandit la apa inghetata. La femeie. Si la cele sapte minute. Sapte minute: doua melodii la radio sau o pauza de cafea dimineata. Timp cat sa mori.

In acea dimineata tarzie de sambata, Melissa Borgaard s-a rasucit in pat, pe jumatate adormita, ascultand ritmul domol al ploii de primavara care rapaia pe acoperisul casei sale din Vancouver, statul Washington. S-a intors incet, ca sa nu-si trezeasca sotul, si a aruncat o privire spre ceasul desteptator. Mai avea inca o ora la dispozitie ca sa ajunga la coaforul din Portland. Presupunea ca soseaua nu era prea aglomerata in aceasta dimineata ploioasa de sfarsit de martie. Nu era nevoie sa se grabeasca.
In timpul saptamanii, aceasta femeie in varsta de 31 de ani era mereu pe fuga. Ceasul desteptator suna si ea tasnea din pat, grabindu-se sa prinda autobuzul spre centrul orasului Portland, unde lucra ca secretara intr-un birou de avocatura.
Fara chef, s-a dat jos din pat. S-a dus in bucatarie, unde a scos din frigider niste iaurt pentru micul dejun, iar apoi s-a imbracat cu o pereche de jeansi, pantofi fara toc si un pulover de lana subtire. Sotul ei inca mai dormea. A inchis cu grija usa in urma ei. Afara,   si-a pornit masina, un automobil mijlociu de teren pe care il poreclise Black Beauty II, si a luat-o spre sud pe autostrada Interstate 5.
Fiind putine automobile pe drum, si-a pus casca de telefon si a sunat-o pe sora ei de pe telefonul din masina. Erau apropiate, asa ca au facut planul pentru seara respectiva. Poate sa iasa impreuna cu sotii lor la cina in oras sau la un film.
Inca mai puneau la punct detaliile, cand Melissa incetini pentru a se inscrie pe banda ce ducea spre centru. Soseaua urca, oferindu-i o panorama asupra centrului orasului Portland, apoi facea o curba si ajungea pe podul Morrison. Ca toti soferii din zona, s-a apropiat de podul mobil cu prudenta. La mijlocul podului, carosabilul era dintr-un grilaj de otel si semnele de circulatie avertizau soferii sa nu schimbe benzile. Uneori masinile derapau si se alegeau cu barele de protectie indoite. In aceasta dimineata cu ploaie si vant, drumul avea sa fie alunecos. La orele de varf era mereu dificil sa te inscrii pe sosea, dar acum, fiind aproape ora 13.00, traficul era redus.

Melissa a trecut pe banda din mijloc. Ii spunea surorii ei ca se ducea doar sa isi vopseasca parul. Cand masina a trecut de pe portiunea de asfalt pe cea cu grilaj, Melissa a simtit trepidatia obisnuita, un usor tremur in picioare. Apoi, pe la jumatatea zonei de metal, masina a virat la stanga.
- Au!, a exclamat ea. Se simtea o unda de panica strecurandu-i-se in glas.
- Ce se intampla?, a intrebat alarmata sora ei.
Melissa nu putea raspunde. Vehiculul era parca pe gheata, alunecand spre stanga cu viteza de 56 km/h, direct spre traficul din sensul opus. A invartit imediat volanul pana la capat spre dreapta, dar fara rezultat. Black Beauty II continua sa alunece. Tragand cu disperare de volan spre dreapta, Melissa se pregatea de impact.
Apoi, brusc, masina a parasit grilajul de metal, ajungand la mijlocul podului si invartindu-se pe suprafata de asfalt. Vehiculul aluneca rapid spre dreapta, tasnind peste doua benzi de circulatie. A sarit la curba peste trecerea pietonala, s-a ridicat la un metru inaltime si a trecut prin parapet.
Melissa Borgaard, care se temea cel mai mult de inec, se prabusea acum, de la o inaltime de 21 de metri, direct in apele reci ale raului Williamette.
- Doamne-Dumnezeule mare, o sa mor!, striga Melissa catre sora ei.

La mai putin de un kilometru si jumatate distanta, Rich Tyler se pregatea sa-si termine tura de 24 de ore. Se oferise sa lucreze sambata aceasta. Ziua se scursese fara evenimente deosebite - doar cateva misiuni de rutina. Masa de pranz se incheiase, iar echipa isi putea permite un moment de relaxare. Tyler suna acasa sa vada ce faceau sotia si fiica sa de trei ani. Inca din copilarie isi dorise sa fie pompier. Dupa colegiu, avusese mai multe slujbe. In cele din urma, a depus o cerere de angajare la Comandamentul de Pompieri si Interventii de Urgenta al orasului Portland, a luat examenul si a fost angajat.
Zgomotele unitatii de pompieri pluteau in jurul lui: baietii vorbeau despre sport, politica, vreme si despre solicitarile anterioare. Televizorul se auzea in fundal.
Opt scafandri din echipa de salvare erau de serviciu in fiecare schimb. Toti facusera stagii de instruire intensiva. Cativa dintre candidatii initiali s-au retras, descoperind ca, daca se scufundau la 18 metri si cu vizibilitate zero, aveau accese de panica.
Multe dintre solicitarile de interventie erau pentru a recupera trupuri neinsufletite din raul Williamette. Era o munca periculoasa, deoarece, cu decenii in urma, raul fusese folosit ca un fel de groapa de gunoi si era plin de masini vechi si resturi in care scafandrii puteau ramane blocati.
Tyler se pregatea sa se retraga in zona pentru odihna, cand se auzi o alarma puternica.
"Incident de maxima urgenta", anunta dispecerul prin megafon. Un accident pe rau. "Se raporteaza un automobil cazut de pe podul Morrison."

Perna de aer, activata in momentul in care masina a izbit parapetul, a lovit-o pe Melissa drept in fata, cu destula forta ca sa o impinga in scaun. Apoi s-a asternut tacerea, in vreme ce automobilul cadea, cu botul in jos, in rau. In timpul prabusirii, Melissa a inchis ochii. Mainile i s-au inclestat pe volan, de parca inca mai conducea. Nu mai simtea nimic. Nu auzea zgomotul motorului si nici nu a perceput bufnitura masinii cand aceasta s-a pravalit in rau, cu o putere care a ridicat un perete de apa spre cer.
Simturile i-au revenit brusc in momentul in care trupul a dat de apa rece de noua grade, cu aproape 15 grade mai putin decat cea dintr-o piscina. Melissa a deschis ochii si a intrat in panica. Nu mai era nici o punga de aer. A vrut sa traga aer in piept si nu a inghitit decat apa. Inecandu-se, simtea cum inima o ia la goana si plamanii ii iau foc. Masina era plina de apa si se scufunda.
Prin parbriz a zarit o geana de lumina patrunzand de la suprafata. Desi era o inotatoare buna, gandul ca s-ar fi putut ineca - constiinta mortii iminente - o ingrozise dintotdeauna. Acum stia ca aceasta masina avea sa-i fie cosciug.
Tristetea, teama, resemnarea au cuprins-o pe rand. Apoi, ceva din adancul fiintei ei a refuzat sa renunte la lupta. Plutea, inca prizoniera, cu centura de siguranta slabita. Ducand mana la piept, a dibuit centura si si-a petrecut degetele pe ea, in jos, de-a curmezisul corpului, pana a dat de inchizatoare. Din cauza frigului, nu mai simtea nimic cu degetele. Cauta pe pipaite, incapabila sa gaseasca butonul. Unde era? Aici! Apasa si simti cum presiunea de pe piept disparea, in timp ce decupla centura. Incet, ca un astronaut in imponderabilitate, pluti spre plafonul masinii. Cum sa iasa de aici?
In timp ce se scufunda, masina se apleca pe o parte, cu locul din dreapta soferului in jos. Melissa plutea in intuneric, pipaind in jur, cautand manerul portierei.

Tyler fugi catre stalpul de incendiu si se lasa sa alunece pana la parter, apoi se repezi spre imprimanta pentru a primi mai multe informatii. Cineva sunase de pe mobil la Serviciul de Urgenta, anuntand ca in partea de nord a podului o masina tocmai cazuse in rau. Echipajul s-a mobilizat, insa Tyler era sceptic. De cand cu telefoanele mobile, departamentul primea multe apeluri care se dovedeau a fi exagerari sau glume. O masina care sa cada de pe pod nu era insa un lucru obisnuit. Ultimul incident de genul acesta se petrecuse cu mai bine de zece ani in urma pe acelasi pod, iar soferul de atunci, o femeie care pierduse controlul asupra masinii pe portiunea cu grilaj de metal, n-a mai putut iesi din automobil si s-a inecat.
Imediat, pompierii au activat portile cu circuit electric si Tyler a zarit podul Morrison. Un parapet era rupt. Fugi la masina - soferul ambala deja motorul si aprindea luminile de semnalizare - si sari in spate, cu tot echipamentul pregatit. In timp ce masina iesea pe poarta zdruncinandu-se, Tyler incerca sa isi tina echilibrul si isi trase pe el costumul uscat. Aveau la dispozitie cel mult sase sau sapte minute ca sa localizeze victima, sa inoate si sa se scufunde pentru a o salva. Sperau sa o poata recupera in viata.

Melissa nu stia cat timp isi mai putea tine respiratia. Avea poate forta pentru inca o incercare. Straduindu-se sa ajunga la usa, reusi sa iasa pe geamul dinspre scaunul soferului; sticla se facuse tandari la impact. Simti genunchiul frecandu-i-se de volan in momentul cand reusi sa se strecoare afara.
Iesind din masina, Melissa impinse cu picioarele in caroserie, incercand sa ajunga la suprafata, catre pata de lumina. Iesi din apa plumburie, luptand sa nu se sufoce.
Pericolul inca nu trecuse. Ploaia ii izbea fata. Vantul biciuia raul si, printre valurile involburate, Melissa inghiti si mai multa apa murdara.
Respira, tusea, scuipa. Respira, tusea, scuipa. Isi simtea picioarele amortite, grele. Inca mai purta pantofii, puloverul si jeansii, si ii era greu sa calce apa. Ii era greu sa-si tina capul la suprafata. Incerca sa faca pluta, cu bratele servindu-i drept vasle, ca sa se mentina la suprafata.
Tarmul era cam la 30 de metri distanta, dar curentul o purta cu viteza in josul raului. Era atat de istovita… Zari oameni pe mal, privind-o. In departare, auzi sunetul sirenelor.

Cu sirena urland, masina lui Tyler gonea spre malul indiguit. Pe drum, dispecerul continua sa transmita prin radio noi mesaje care semnalau o persoana plutind in apele raului. Tyler decise sa nu ia cu el tot echipamentul de scufundare. Fara acesta, putea sa inoate mai rapid.
Masina de interventie cu echipa de salvare traversa soseaua principala si se indrepta spre mal. In momentul cand aceasta se opri, Tyler sari jos. Un pompier il asigura cu o funie, in timp ce escalada malul inalt. Cand ajunse in apa, se debarasa de ea si incepu sa inoate.
Curand, mainile ii amortira. Renuntase la manusile grele pe care le purta intotdeauna la scufundari; voia sa isi poata folosi pe deplin degetele ca sa poata prinde victima. Impingea in fata lui o pluta care avea sa-l ajute sa o aduca pe femeie la tarm.
Pompierii din unitatea lui Tyler ocupasera rapid pozitii pe podul Morrison si pe malul raului Williamette pentru a supraveghea zona, urmarind victima si ajutandu-l pe Tyler sa o localizeze. Fusese chemata si o barca de salvare de la departamentul serifului. Intreaga echipa era angrenata in operatiunea de salvare, dar in urmatoarele minute viata ei depindea numai si numai de Tyler.
Tyler simtea presiunea curentului in timp ce infrunta apa raului. Isi salta capul deasupra valurilor agitate ca sa vada directia in care se indrepta femeia. Evalua viteza curentului, inotand nu inspre ea, ci la un anumit unghi, incercand sa estimeze in ce punct trebuia sa ajunga pentru a o intercepta.
Daca aproximarile sale dadeau gres, curentul avea sa o poarte in josul raului sau epuizarea avea sa o traga pur si simplu la fund. Iar daca o inghitea apa, Tyler, fara echipament, nu avea cum sa se mai scufunde.
Se apropia. Nu voia sa creeze panica. Ii striga:
- Hei! Unitatea de Interventie! Sunt Rich!

Melissa auzi pe cineva strigand-o.
Se intoarse si incerca sa inoate catre el. Dar era atat de dezorientata, incat reusi doar sa se mentina la suprafata. Se intoarse din nou pe spate si incerca sa se concentreze asupra vocii pe care tocmai o auzise.
- Mai este cineva in masina?
- Nu.
- Vin la tine. Stai linistita!
- Imi pare rau. Imi pare rau...
- Aproape am ajuns, spuse Tyler. Ce s-a intamplat?
Nu voia sa afle detalii, ci sa vada daca e coerenta, daca nu fusese ranita.
- Stii ce zi este azi? Cat e ceasul?
Stia cat e ceasul - avea ora la coafor.
Tyler ajunse in dreptul ei.
Impinse pluta spre Melissa. Daca il prindea pe el, putea sa ii traga pe amandoi la fund.
Melissa se intinse dupa pluta, isi infasura bratul in jurul ei si isi trase trupul deasupra. Apoi se prabusi. Tyler o sustinea.
- Esti in siguranta, ii spuse el.
Incepu sa inoate catre mal, in directia curentului. Dupa cateva momente, zari barca de salvare a serifului. Apoi, calcand apa, o impinse pe Melissa spre bratele celor care o trageau in sus.
O ambulanta o astepta la mal sa o duca la Spitalul Universitar din Oregon, aflat la opt kilometri distanta.
Misiunea se incheiase.
De la inceput pana la sfarsit - sapte minute.</p>

Vote it up
161
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza