Sansa unui nou inceput (4)

Exista oameni carora trecerea anilor nu le taie avantul, ci le ofera sansa de a incepe lucruri noi. Astazi, povestea unei romance
 

<p>

Sanda Vincenz Brediceanu, in varsta de 72 de ani, fosta profesoara la Universitatea de Arhitectura „Ion Mincu“, locuieste in Bucuresti. A fost casatorita timp de 25 de ani cu Mihai Brediceanu, compozitor, dirijor si muzicolog roman.

Acesta s-a stins din viata in martie 2005. Are un fiu, Petru, de 35 de ani, care locuieste la Londra. De cativa ani, visul Sandei, de a picta, a devenit realitate.

„Am tras dupa mine dorinta de a face Academia de Belle-Arte toata viata. Mama a fost pictorita. Am avut asta in sange. Dar viata a vrut altfel si am facut arhitectura. Am lucrat timp de sase ani pe santier si in proiectare. Apoi am fost timp de 25 de ani profesor la facultate. M-am inconjurat de tineri, iar ei m-au iubit. Dar, la 58 de ani, dupa ce am iesit la pensie, mi-am implinit visul. Am dat examen la Belle-Arte si am intrat. Daca ai nebunia de a face ceva, niciodata nu e prea tarziu. Cand fiul meu era student in anul II, eu eram studenta in primul an. Sotul meu, Mihai, ne spunea amuzat: «Nu e usor cu doi studenti in casa». Primele mele picturi reprezentau multimi de obiecte: vase cu mere, pere, frunze... Apoi, in vase au aparut cristale. Acestea au crescut, s-au revarsat din vase si au inceput sa ocupe doar ele panza. Timp de cativa ani am pictat doar cristale. Am facut, cred, peste 60 de picturi cu aceasta tema. Dupa care am trecut la oameni. Dar oamenii mei nu au stat niciodata asezati, ci numai in picioare. Dupa care au inceput sa cada. Si tot cad de cativa ani, in diverse forme si in diverse lumi.
In 2005 am ramas singura. Mihai a murit, iar fiul nostru, Petre, a plecat  din tara. A fost complicat, dar deja pictam. Aveam chestia asta, care inseamna foarte mult pentru mine. Eu traiesc prin asta. Lucrez timp de patru ore pe zi. Am avut si doua expozitii“.

La intrebarea daca nu i se pare, totusi, ca s-a apucat prea tarziu de a doua facultate si de pictura, Sanda Brediceanu se uita mirata si spune: „Ce e aia tarziu? Tarziu fata de ce?“

„Caut, in orice situatie, partea care merge in sus si, daca e un necaz, gasesc solutii. Oamenii se plang de singuratate pentru ca nu stiu sa stea singuri, nu stiu sa-si foloseasca timpul, niciodata nu au vrut nimic de la ei, totdeauna altii le-au spus ce sa faca. Si atunci cand acestia dispar, se trezesc in gol. Am pus si muraturi, am facut si prajituri si gemuri, dar nu pentru ca mi s-a cerut. Dumnezeu m-a iubit pentru ca in viata am facut ce mi-a placut“.

Desi are probleme cu inima, Sanda Brediceanu nu poate sta locului. „Nu ma simt bine daca nu ma misc. Ma copleseste cateodata frustrarea ca nu mai pot face unele lucruri pe care le faceam inainte. De exemplu, ca nu mai pot sa inot. Dar merg mult. Si fac asta pana ajung la capatul puterilor. Asa ca eu, pana la urma, continui sa ma port cu mine ca atunci cand eram tanara“.

Si chiar asa face. Dupa ce termina o treaba pe care si-a propus-o, ca e vorba de pictat, gatit, plimbare sau orice altceva, Sanda isi spune: „Ce bine ca am terminat! Si-acum ce incep?“

Primele povesti pe care le-am publicat in acest serial au fost cele ale Mariei-Helene de Spiegeller, acum in varsta de 76 de ani, fost functionar din Belgia, care si-a regasit vocatia ca ghid in Asia, a lui Tibor Banky, de 71 de ani, fost tipograf si corector maghiar, care si-a descoperit, dupa pensionare, vocatia ca actor si a Christianei Baumelle, un fost psiho-sociolog, care a infiintat o retea online pentru persoanele varstnice si singure.
 
Detalii AICI si AICI si AICI
 
Maine, vei putea citi si povestea Krystynei Kruczkowska, in varsta de 62 de ani, fosta profesoara poloneza, care s-a apucat, la pensie, de jurnalistica.

</p>

Vote it up
161
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza