A salvat un băiat de zece ani

Când a auzit strigătele copiilor, tânărul Victor Moinescu a acţionat imediat
 

GESTUL UNUI TÂNĂR american de origine română a făcut înconjurul lumii după ce, iarna trecută, în timpul unei furtuni de zăpadă ce s-a abătut asupra oraşului american Boston, el a salvat un copil de zece ani, care alunecase în apele îngheţate ale canalului Fort Point. Tânărul, pe nume Victor Moisescu, în vârstă de 20 de ani, se întorcea de la locul de muncă, când a auzit strigătele unor copii care se jucau pe bancurile de zăpadă. Totul s-a întâmplat foarte repede.

„Devenind atent, mi-am dat seama însă că ei strigau, de fapt, la un alt copil care căzuse în apă şi-l întrebau: «Unde eşti? Unde eşti?». Iar el a răspuns ceva de genul: «Sunt în ap㻓, a povestit Victor, pentru presa locală din Boston.

Primul lui gest a fost să sune la numărul de urgenţă 911, după care a coborât până pe marginea canalului în care căzuse copilul şi a identificat un loc în care l-ar fi putut scoate din apă.

„Am pornit către el, am sărit gardul în zona docului pentru taxiurile pe apă şi am alergat 50 de yarzi (n.r. − 45 de metri) prin zăpadă, să ajung la marginea docului, de unde l-aş fi putut trage“, a descris Victor dramaticul moment.

În timp ce alerga spre locul respectiv, Victor a strigat la copil, încurajându-l să înoate până în zona de unde spera că-l poate trage mai uşor. În momentul în care puştiul a ajuns aproape de mal, Victor l-a prins de subraţ, aşa cum văzuse în filme, şi l-a scos din apa îngheţată. Apoi l-a învelit în haina unuia dintre cei care asistau de pe margine şi a urcat cu el în braţe pe faleză, unde ajunseseră, între timp, şi echipele de salvare.

„N-a fost chiar uşor, fiindcă tot pontonul era acoperit cu un metru de zăpadă, ceea ce fă cea situaţia instabilă şi riscantă pentru amândoi. Mi-era teamă să nu-l scap înapoi în apă sau să mă tragă după el şi pe mine, făcând operaţiunea de salvare şi mai complicată“, spune Victor Moisescu, adăugând că băiatul se afla în apă de câteva minute şi deja avea probleme din cauza frigului.

Momentul salvării a fost fotografiat de o persoană care a urmărit întreaga operaţiune. Povestea lui Victor a fost preluată imediat de televiziunile şi ziarele americane, iar apoi şi de presa europeană. Tânărul a fost prezentat ca un erou, dar reacţia lui faţă de atenţia bruscă de care s-a bucurat a fost cea a unui om modest, care simţea că a făcut doar ce trebuia să facă în acel moment: să sară în ajutorul unui copil.

Gestul curajos al lui Victor a atras şi atenţia campionilor NBA, „Celtics Boston“. Baschetbaliştii l-au invitat la 25 februarie la meciul cu rivalii de la „New York Kniks“, care a avut ca generic „Hero Among Us“ („Un erou printre noi“). Victor a fost luat de acasă cu limuzina şi condus la meci, unde a fost prezentat în public, în timp ce pe ecranul uriaş al sălii rulau imagini cu el.

Imediat după această întâmplare, spre sfârşitul lunii februarie, Victor a venit în România la bunica lui, Maria Halmaghi, din Zalău. „Mi-a povestit şi mie tot ce s-a întâmplat. A acţionat instinctiv.

Nicio clipă nu s-a gândit la pericol. Copilul plângea, dar se vedea că ştie să înoate, aşa că Victor l-a încurajat să vină spre locul din care putea ajunge la el“, ne-a povestit Maria Halmaghi.

De altfel, vizita lui Victor în România, la scurt timp după acel eveniment, nu a fost întâmplătoare. „În America există o fundaţie prin care copiii beneficiază de cursuri gratuite de înot. Victor s-a gândit că o astfel de fundaţie ar putea fi utilă şi în România“, a spus bunica lui. Aşa că tânărul a venit în ţară, pentru a vedea dacă se poate face ceva în acest sens.

„Sper să reuşim o colaborare cu Fundaţia Michael Phelps, care are un program pentru prevenirea înecului, pe care îl promovează pentru copiii săraci din America şi din alte câteva ţări“, ne explică Victor. Bunica sa povesteşte traseul demersului în România, încrezătoare că ideea nepotului său va fi pusă, la un moment dat, în aplicare: „Am luat legătura cu o cunoştinţă de la Bucureşti – un fost pilot SMURD – şi cu un antrenor de schi şi de înot de la Cluj, să vedem cum trebuie procedat. Încă nu am găsit o soluţie, iar Victor a trebuit să se întoarcă în America“.

Părinţii lui Victor, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Matematică din Cluj-Napoca, au emigrat în Statele Unite ale Americii în 1992. Chiar da că s-a născut peste Ocean, tânărul şi-a petrecut o bună parte din viaţă în România. „Victor iubeşte România. La 5 luni, l-am adus prima dată aici, iar în vacanţe mergeam cu el în America. Am făcut împreună drumurile acestea până la doi ani. După aceea, a venit aici în fiecare vacanţă. L-am înscris la grădiniţă şi la dansuri populare. A apărut şi în spectacole, în România şi în America, parteneră fiindu-i sora lui, Ada, mai mare cu trei ani“, ne-a povestit bunica lui. „Este independent şi ştie ce vrea“, adaugă ea. Deşi Victor a fost admis la facultate după ce a terminat liceul, a renunţat la studii după primul semestru şi s-a angajat ca ospătar la un restaurant celebru din Boston.

„Vrea să-şi deschidă propriul restaurant cu specific românesc şi a considerat că acum mai importantă este experienţa în domeniu. Facultatea a spus că o va face mai târziu. Când s-a întors în America, mi-a spus că dorinţa lui cea mai mare es te să revină la vară şi să stea aici un an“, a mai spus Maria Halmaghi, cu speranţa că îşi va revedea curând nepotul, de care este atât de mândră.

 

Articol preluat din Weekend Adevărul (ediția 6-8 martie 2015)

 

Vote it up
124
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza