Salvat la triatlon

Deși a participat la zeci de competiții, Tudor Buțu s-a întâlnit pentru prima dată cu o situație de viață și moarte.
 

Tudor Buțu a văzut cum bărbatul se duce la fund. Cu mâna lui stângă a prins mâna stângă a celui care se îneca, încercând să-și păstreze dreapta liberă pentru a
putea să se țină la suprafață. În acel moment, asta i s-a părut cea mai bună idee. Timp de aproape 30 de secunde lungi, Tudor s-a luptat să-l
țină la suprafață pe bărbatul care avea trupul țeapăn și nu mai părea că respiră. În jurul lor se auzeau strigăte, iar apa Lacului Codlea era învolburată de mișcările zecilor de participanți la Triatlonul Brașov. 

La ora 9.30, în acea duminică de 19 iulie, îmbrăcați în costume speciale, 165 de oameni au intrat în apă pentru a lua startul în cele două competiții ale Triatlonului Brașov: sprint și olimpic. Cei înscriși la proba de sprint urmau să înoate pe o distanță de 500 metri, să meargă cu bicicleta 27 kilometri și să termine cursa cu o alergare de patru kilometri. Participanții la proba olimpică trebuiau să înoate 1,5 kilometri, să meargă cu bicicleta 47 kilometri și să alerge, la final, opt kilometri.

Ca să se evite pe cât posibil înghesuiala în apă, organizatorii au hotărât să dea mai întâi startul celor de la sprint și abia după vreo șapte minute și celor de la proba olimpică. Laurențiu C., din Brașov, un bărbat în jur de 50 de ani, a plecat în primul lot, alături de alți zeci de participanți.

 

Soarele strălucea deja destul de puternic, anunțând o zi caniculară. Așteptând startul la înot, mulți dintre cei de la proba olimpică își făceau griji pentru cei 47 de kilometri de bicicletă care urmau, din care aproape jumătate erau în urcare, pe serpentine.

Tudor Buțu, un sibian de 38 de ani, care merge la triatloane din 1995, a privit cum au plecat înotătorii de la sprint și a așteptat, ceva mai în spate, să se dea startul la proba pentru olimpici, la care era și el înscris. Deși bun înotător și președinte al unui club de triatlon, Tudor spune că el nu concurează, ci participă.

„Este o diferență. Eu mă bucur de cursă și nu mă interesează să am nu știu ce timp la final. Nu mă întrec cu nimeni, decât cu mine însumi. Concurenți sunt cei de pe primele cinci locuri“, spune Tudor. De asemenea, el a învățat că proba de înot e una destul de riscantă, mai ales dacă ești un începător în triatloane. „Este bine să pleci din spate, după toți ceilalți, și, eventual, din lateral, ca să nu fii prins la înghesuială sau chiar lovit fără intenție de alți înotători“.Ţinând cont tocmai de aceste lucruri, după ce s-a dat startul, Tudor a plecat printre ultimii din plutonul de la olimpici.

 

Înota de vreo cinci minute, când a auzit strigăte. S-a oprit și s-a uitat în jur. Atunci a văzut, la aproximativ doi-trei metri în stânga lui, un alt înotător, care avea ochii larg deschiși, stătea țeapăn și părea să nu mai poată respira. Se ducea la fund.

Dintr-un salt, Tudor l-a prins de mâna stângă și a încercat să-l ajute. „Se ducea el la fund, apoi simțeam cum mă duc eu la fund, îl ridicam, apoi făceam eforturi să mă țin la suprafață. Si tot așa pentru vreo 30 de secunde“, povestește Tudor. A început să strige după alții și să se uite după barca de salvare.

Un alt înotător, Ciprian Ghiocea, povestea, la două zile de la incident, pe Facebook: „…era în spatele meu (n.r.: cel care era să se înece) și mi-a strigat că nu mai poate. I-am spus că s-a panicat, să dea mai încet din mâini și să o ia în lateral spre mal, dar nu mai înțelegea. Atunci am început să strig și să fluier la salvamar“.

Destul de repede, în jurul lui Laurențiu s-au adunat încă vreo șase înotători, care au încercat din răsputeri să-l țină la suprafață. În afară de Tudor Buțu și Ciprian Ghiocea s-au mai oprit Mihai Dragoș Popescu, Ion Nistor și Adrian Nanulescu, președintele Federației Naționale de Triatlon. Se pare că au mai fost și alți doi înotători, a caror nume nu sunt cunoscute. Unul dintre cei șapte a rămas să împingă barca la mal, după ce au reușit cu toții să-l urce pe Laurențiu în ea.

„Chiar înainte de a ajunge barca, care înainta cu greu printre zecile de înotători, unul dintre noi a spus să-l ducem la mal. Si am început să înaintăm. În momentul acela am văzut că era pe mâini sigure și m-am desprins de grup. Eram obosit și simțeam cum mă cuprinde și pe mine panica, la gândul a ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Am făcut pluta până am reușit să-mi revin“, povestește Tudor.

Deși a participat la peste 20 de concursuri de acest fel, el nu a mai întâlnit niciodată o astfel de situație. „Mă bucur că am fost acolo, alături de ceilalți, și am putut să-l ajut. Dacă aș fi trecut mai departe fără să mă opresc, nu aș mai fi avut liniște sufletească“, mai spune Tudor, care este și student la teologie, în București.

Incidentul l-a determinat să facă mai mult și în calitate de organizator de triatloane: „Am vorbit cu o școală de salvamari, să organizăm cursuri de prim-ajutor pentru participanți. Așa pot afla la ce pericole se expun, ce măsuri să ia ca să se protejeze cât de mult posibil și cum pot să-i ajute pe alții în astfel de situații“.

 La aproape o jumătate de oră după ce a fost adus la mal cu barca, Laurențiu a reușit să-și revină, cu ajutorul unui medic adus de către organizatori. Mai mult chiar, ajuns în zona în care erau bicicletele, a reușit să se urce pe a lui și să termine cursa. În acea duminică de 19 iulie, viața a avut întâietate.

Vote it up
286
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza