Salvat de fotbal

Se imbata, se droga si traia pe strazi. Totul avea sa se schimbe intr-o zi in urma unei intalniri neasteptate
 

Terenul de fotbal se afla pe un bulevard aglomerat, in partea de sud a orasului Mexico City, inconjurat de un zid de beton. In aceasta dimineata, 15 jucatori roiesc pe gazonul artificial, exersand pasele si driblingurile. Putini poarta echipament sportiv. Pentru unii, o pereche de blugi rupti si doua tricouri sunt singurele haine pe care le au.


Acesti tineri au ajuns aici adusi de Street Soccer Mexico (Fotbalul de Strada din Mexic), o asociatie care foloseste sportul pentru a schimba vietile tinerilor saraci si defavorizati. Multi dintre ei sunt adolescenti, deseori fugari, care supravietuiesc prin activitati dubioase, cersetorie sau infractiuni marunte. In aceasta multime de fete si baieti pierduti, remarcam un jucator.
Slab si agil, cu pielea inchisa la culoare si cu trasaturi acviline, Luís Miguel Castañeda Martínez are 30 de ani si stapaneste mingea cu o abilitate nemaivazuta. Imbracat cu un tricou alb polo si cu pantaloni asortati, tasneste printre incepatori si bate palma cu unii dintre ei. Toti il privesc cu o admiratie nedisimulata.
Luís Miguel a fost candva ca ei. Daca el a putut deveni o personalitate, reusind sa ajunga „cineva“, atunci si ei pot.


Luís Miguel s-a nascut intr-un orasel, la aproximativ 60 de kilometri de Mexico City. Avea o mama alcoolica si mereu absenta. Impreuna cu cei trei frati, a fost crescut de bunici, intr-o cocioaba cu doua camere in care mai locuiau si alte cateva rude. Mancarea era insuficienta, asa ca Luís facea treburi marunte pentru vecini – hranea vacile, facea comisioane – si ii dadea bunicii ce castiga. Locul in care se simtea cel mai fericit era terenul de fotbal de peste drum, unde se juca impreuna cu pustii din cartier.


A plecat de acasa la 12 ani, sperand sa castige suficienti bani pentru a-i trimite si bunicii. In Mexico City s-a stabilit intr-o casa darapanata, locuita de oamenii strazii. In curand, s-a inhaitat cu un grup de baieti, care spalau parbrize pentru cateva monede, la semafoarele din jurul pietei San Fernando, un mic parc din vecinatatea unei biserici din secolul al XVIII-lea.


La varsta de 15 ani, Luís Miguel incepuse sa bea mult alcool si sa se drogheze. Sub efectul drogurilor, nu mai simtea singuratatea, dupa cum marturiseste. Asta tinea si foamea sau frigul departe. El si prietenii sai se intalneau pe bancile din parc si trageau pe nas aurolac, urmarind aburii cu priviri ca de pe alta lume. Daca aveau suficienti bani, isi luau bautura si un praf de cocaina.


Luís Miguel s-a alaturat cu entuziasm meciurilor de fotbal care se jucau in fata bisericii, folosind pietre sau sticle pentru a marca poarta. Jocul, care, de obicei, degenera in cearta, parea o parodie cruda fata de ceea ce visase cand era copil.
Cand Luís Miguel avea 20 de ani, a intalnit o vanzatoare de bomboane, micuta si cu ochi de caprioara, pe nume Karina. Relatia lor s-a transformat, in curand, in dragoste. „Ea m-a acceptat mereu cum eram“, spune el. „M-a apreciat ca munceam mult. Pentru ea, nu conta ca spalam parbrize“.


L-a implorat, totusi, sa se lase de droguri si de bautura. Cand a aflat ca a ramas insarcinata (cuplul decisese ca acesta avea sa fie primul dintre cei doi copii pe care planuisera sa-i aiba), Luís a incercat sa-si schimbe stilul de viata. Intotdeauna se reintorcea, insa, la obiceiurile sale si la gasca din piata. Karina a nascut un fiu, in 2002, si o fiica, doi ani mai tarziu. Luís Miguel s-a concentrat pe copii, decis sa se asigure ca nu vor sti niciodata ce este foamea. Cu toate acestea, mirajul strazii era prea puternic si nu ii putea rezista pentru mult timp. „L-am gasit pe Luís dormind in parc“, spune Karina. „L-am adus inapoi, dar disparea din nou.“


Apoi, intr-o zi de februarie 2009, un grup de oameni imbracati la costum a venit in parc, impartind niste pliante si stand de vorba cu jucatorii. Reprezentau Street Soccer Mexico, o liga noua, afiliata organizatiei Homeless World Cup (Cupa Mondiala a Celor Fara Adapost), care organizeaza, in fiecare an, un turneu mondial pentru cei care locuiesc pe strada.


Campionatul din acel an, le-au explicat acei domni, urma sa se desfasoare la Milano, in Italia. Echipa nationala a Mexicului urma sa fie alcatuita din cei mai buni opt jucatori de la echipele locale din toata tara. Iar competitiile de selectie pentru Mexico City aveau sa inceapa in curand. Grupul din Piata San Fernando parea sa aiba sanse de calificare.


Luís Miguel, care implinise 26 de ani in acel moment, nu mai credea demult in basme. „Tipii astia ne cred idioti“, a zambit sarcastic spre unul dintre prieteni. „Nimeni nu-ti ofera un bilet spre Italia“. Dar reprezentantii organizatiei au insistat, invitand pe toata lumea la un meci demonstrativ, intr-un cartier elegant din oras. „Hai sa vedem!“, a spus unul dintre baieti. „Ce avem de pierdut?“
Stand in tribune, impreuna cu fiul sau, Isaac, in varsta de sase ani, Luís Miguel a fost uimit sa vada la tribuna VIP vedete din muzica si sportivi cunoscuti. Jucatorii de pe teren semanau cu el si cu amicii sai, dar jucau cu precizie si cu spirit de echipa. Intorcandu-si privirea spre Isaac, s-a vazut dintr-odata in ochii copilului sau. Imaginea l-a facut sa tresara. In creierul sau amortit de droguri si bautura a aparut o speranta. A inteles ca i se dadea sansa sa o ia de la capat.


Pentru competitie, doritorii trebuiau sa completeze un formular, in care sa ofere detalii despre viata lor, inclusiv despre consumul de droguri si alcool. Apoi, aveau sa participe la un turneu de doua zile. Dupa ani intregi de viata dezordonata, Luís Miguel nu mai avea deloc conditie fizica. Trei minute de alergare l-au lasat gafaind. Din fericire, juriul de la Street Soccer cauta indivizi avizi de o schimbare si la care puteau vedea determinarea. Cand meciul s-a terminat, membrii juriului i-au intervievat pe cei mai promitatori concurenti.


– De ce vrei sa faci parte din echipa?, l-a intrebat un oficial pe Luís Miguel.


– Pentru ca vad in asta o sansa sa am o viata diferita. Pentru ca vreau sa fac o schimbare pentru mine si pentru familia mea.


Luís Miguel a reusit sa faca schimbarea. In urmatoarele doua luni, el si coechipierii s-au antrenat in fiecare miercuri si sambata. La antrenamente asista si un psiholog, care aborda diverse subiecte, de la igiena personala si pana la respect si responsabilitate. Luís Miguel a inceput sa se abtina de la droguri si alcool si sa petreaca mai mult timp cu Karina, Isaac si fiica lui, Yamileth, in varsta de patru ani. Il primeau toti cu bratele deschise, asa cum o floare din desert se bucura de o ploaie mult asteptata.


La inceput s-a simtit foarte agitat, din cauza lipsei stimulentilor chimici din droguri. Uneori, se aseza pe o banca in parc si tanjea dupa o cutie de aurolac. Pe masura ce saptamanile treceau, nevoia de droguri a inceput sa slabeasca. Iar aptitudinile sale pentru fotbal s-au imbunatatit constant.
„La inceput, Luís Miguel era unul dintre cei mai slabi jucatori“, spune cofondatorul Street Soccer Mexico, Gerardo Partida. „Dar ambitia sa l-a facut sa iasa in evidenta.“


La turneul national din acea vara, echipa din Mexico City a iesit pe locul al treilea. In timpul ceremoniei de inchidere, un crainic a citit lista cu numele jucatorilor alesi sa participe la campionatul mondial. N-o sa uite niciodata momentul cand numele sau a fost strigat la difuzoare: Luís Miguel! Toata familia lui a sarit in picioare, alaturi de el, strigand de bucurie. A imbratisat-o atat de strans pe Yamileth, incat fetita i-a spus: „Tati, ma doare!“ Apoi, copila l-a strans si ea in brate, cu toata puterea.
Luís Miguel a mers la biserica si i-a promis Fecioarei Maria ca nu se va mai droga. In septembrie, s-a imbarcat la bordul avionului care il ducea in Europa.


Atmosfera neobisnuita din Milano aveau sa-i provoace ameteli lui Luís Miguel. Totul parea tentant: de la localnicele inalte si blonde, pana la farfuriile pline de paste. Cu toate acestea, a ramas concentrat pe tot parcursul competitiei. Fotbalul de strada se joaca pe un teren care are o treime din dimensiunea terenului standard de fotbal. Fiecare echipa are patru jucatori si o partida dureaza 14 minute. Este un joc rapid si plin de adrenalina. Luís era liderul atacantilor din echipa lui si, atunci cand a inscris primul sau gol, a sarit si a tipat atat de tare, incat antrenorul l-a asezat un pic pe banca pentru a se linisti. Mexicul a castigat acel meci si, la sfarsitul competitiei, a ocupat locul 7, din 48 de tari participante. Clasarea aceasta i-a adus in elita Homeless World Cup.
In avionul care il ducea acasa, Luís Miguel a simtit insa dorinta de a imparti cu altii norocul sau. „Am castigat o calatorie“, si-a spus el. „Acum vreau ca si prietenii mei sa castige ceva.“


La scurt timp dupa intoarcerea acasa, lui Luís Miguel i s-a propus sa se alature stafului de la Street Soccer Mexico. Urma sa fie prima lui slujba adevarata! A inceput sa lucreze pe post de curier, apoi i s-a dat ca sarcina intretinerea terenurilor si organizarea de turnee locale. A inceput sa studieze pentru diploma de bacalaureat. A descoperit noi sensuri in viata sa, atat in familie, cat si ca mentor pentru alti copii ai strazii.


La inceputul anului 2010, s-a intors in Piata San Fernando, nu pentru droguri, ci pentru a recruta jucatori. Impreuna cu prietenul sau, José Alberto Hernández Villegas, care facea si el parte din liga, au abordat sase spalatori de parbrize, care isi pierdeau vremea pe bancile din parc.


– Baieti, i-a strigat Luís Miguel, ce-ar fi sa veniti sa exersati cu mine?


– Nu esti cumva unul dintre cei care au fost in Italia?, l-a intrebat un baiat, care tinea o sticla cu pulverizator in mana.


– El e ticalosul norocos!, i-a raspuns zambind José Alberto.


Copiii l-au bombardat cu intrebari despre calatoria sa. La sfarsit, l-au urmat prin oras, spre terenul de fotbal.


Din acel moment, Luís a adus peste 50 de tineri la Street Soccer, ajutandu-i nu numai sa invete regulile jocului, ci si in lupta pe care o aveau de dus in afara terenului. Datorita incurajarii sale, tinerii si-au gasit slujbe adevarate, chiar daca uneori e vorba numai de impartit pliante.


Cand jucatorii se lupta sa treaca peste dependentele lor, el este cel care ii incurajeaza. Asa s-a intamplat si cu Adán Acevedo, de 25 de ani, fost spalator de parbrize si dependent de cocaina, un tip cu un cioc rar si ochelari, care il urmase la echipa cu doi ani in urma. Daca lipsea de la un antrenament, Luís Miguel il aducea inapoi.
„stiu cat de greu iti este“, ii spunea el. „Dar mai stiu si ca ai puterea sa te lasi de droguri.“
Adán a renuntat la droguri. Este un artist talentat si vorbeste cu psihologul echipei despre o cariera in care ar putea sa-si foloseasca talentul. +i, pentru prima oara in viata lui, poate sa spuna: „Simt ca am o speranta.“


Isaac are acum zece ani, iar Yamileth opt. In sufrageria din apartamentul lor, copiii servesc impreuna cu parintii lor banane taiate felii si frisca. Sunt o familie asa de frumoasa si plina de dragoste, incat cu greu iti poti imagina ca viata lor ar fi putut arata altfel. Dar Karina isi aduce aminte. „Inainte ca Luís Miguel sa inceapa sa joace fotbal, disparea zile intregi de acasa. Acum il ajuta pe Isaac la teme si vine la serbarile lui Yamileth de la scoala“, se mandreste ea. Karina si Luís Miguel schimba priviri pline de dragoste, in timp ce fetita se catara in bratele tatalui ei.
In aceasta luna, a douasprezecea editie a Homeless World Cup se va desfasura in Mexico City. Luís Miguel va fi antrenorul echipei, iar familia il va incuraja din tribune.


Nota: Editia din 2012 a Homeless World Cup se va desfasura in Mexico City, in Plaza de la Constitución, in perioada 6-14 octombrie. Un numar record de 58 de echipe, de la Argentina la Zimbabwe, inclusiv 14 echipe de femei, vor participa la turneu.

Vote it up
173
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza