Salvat!

Într-o după-amiază însorită, un băieţel și tatăl lui traversează un râu. Brusc, o creatură uriaşă se iveşte între ei
 

E săptămâna dinaintea Crăciunului, în anul 2013. După multe zile ploioase, soarele îşi face apariţia deasupra satului Katiyo, din nord-estul statului Zimbabwe. Alergând ca să ţină ritmul cu paşii mari ai tatălui său, Tapiwa Kachere, un băiat de 11 ani, fredonează fericit. Vacanţa se apropie şi, de Crăciun, va primi mingea de fotbal după care tânjeşte.

Până atunci, e încântat să-şi ajute tatăl, pe Tafadzwa Kachere, un bărbat de 33 de ani, să ude grădina de legume a familiei, aflată dincolo de râu.

Râul Nyaitenga este umflat şi curge cu viteză. În timp ce băiatul şi tatăl lui se apropie de casă, băiatul se simte, brusc, neliniştit. De dimineaţă, bunica îl rugase să nu plece. Pe parcursul ultimelor luni, îşi visase fiul şi nepotul mergând pe malul unui râu, cu doi crocodili alături de ei. Dar tatăl i-a amintit cu blândeţe, că adâncimea apei pe care o traversează ei este prea mică pentru crocodili.

Spre uşurarea lui Tapiwa, astăzi, chiar şi după ploile abundente, apa nu-i ajunge nici măcar până la genunchi. Liniştit, înaintează prin apă la câţiva paşi în urma tatălui său, bucurându-se să-şi răcorească picioarele goale, înainte de a ajunge pe poteca abruptă spre casă.

Înfometat, băiatul îşi imaginează prânzul pregătit de mama lui – terci de cereale şi o cană cu apă de izvor –, când un torent de picături de apă reci ca gheaţa îi întrerupe reveria. Şi atunci îl vede.

Din nămolul puţin adânc, la nici doi metri în faţă, o formă alungită, gri şi solzoasă s-a insinuat pe nesimţite între el şi tatăl lui. În timp ce părintele său înaintează prin apă fără să vadă nimic, creatura se repede la băiat, fălcile cu dinţi înspăimântători se cască larg, iar imensul gât galben-roz se deschide spre el.

Un crocodil! Băiatului i se strânge inima de spaimă şi instincte la fel de vechi ca cele ale acestei reptile antice ies la suprafaţă. Nu are timp să strige. Plonjează în apa de doi metri de lângă vad şi înoată cu frenezie, spre malul de pe care tocmai plecase. Nu aude prădătorul care alunecă în urma sa, dar îl simte cu fiecare fibră a fiinţei lui. Din câteva lovituri disperate ale braţelor, Tapiwa ajunge la trestii. Cu inima bubuindu-i în piept, se trage pe mal, apucând cu mâinile pietrele încinse de soare. Apoi, piciorul stâng îi alunecă...

Cel care vede cum fălcile crocodilului lung de patru metri înhaţă călcâiul băiatului este tatăl lui, alertat de zgomotele făcute de copil. Timp de o secundă, crocodilul îl ţine pe Tapiwa nemişcat. Apoi începe să-l tragă, înapoi în râu.

– Ţine-te de trestii!, strigă Tafadzwa, înotând cu putere spre fiul său.

Dar băiatul nu are nevoie de niciun îndemn. Strânge cu toate puterile tulpinile netede ca nişte frânghii. Pentru o clipă, crocodilul îi dă drumul, dar numai pentru a-l apuca mai bine. Când Tafadzwa ajunge lângă fiul său, toată partea inferioară a piciorului lui este deja în gura crocodilului.

Zguduit de groază, Tafadzwa se chinuie să găsească un punct de sprijin în apa nămoloasă, adâncă până la umeri. Apucă fălcile puternice şi reci ale crocodilului şi încearcă să le desfacă. Degeaba. Înfuriat, se ridică pe vârfurile picioarelor şi muşcă crocodilul. Parcă ar muşca dintr-o piatră.

Apoi se repede la animal, se urcă pe spinarea lui noduroasă şi îşi încrucişează picioarele sub burta lui moale. Stând călare pe el, se foloseşte de mâna stângă, pentru a apuca un snop de stuf şi a trage bestia mai aproape de mal. Cu mâna dreaptă, rupe o tulpină de trestie. Împinge trestia cu toate puterile, dincolo de piciorul fiului său prins între fălcile animalului, cât mai departe posibil, în gâtul palid al bestiei.

Smulge repede o altă trestie, apoi încă una, împingându-le pe rând cât mai adânc posibil în gâtul crocodilului şi, concomitent, trage creatura spre mal. Când a patra tulpină de trestie este împinsă adânc în gâtul crocodilului, Tafadzwa simte cum corpul masiv se întoarce spre el. Crocodilul dă drumul băiatului.

În stare de şoc şi prea amorţit ca să simtă vreo durere, băiatul reuşeşte să se târască pe mal.

– Eşti bine, tată? strigă, prăbuşindu-se pe o piatră. Îl învingi?

Tafadzwa a câştigat o bătălie – salvarea fiului său –, doar pentru a se confrunta cu o alta. Crocodilul, care nu se mai concentrează asupra copilului, e hotărât să se retragă în ape mai adânci, pentru a scăpa de tată. Tafadzwa se teme de celebrul vârtej mortal al crocodilului, când animalul se scufundă cu victimele, pentru a le îneca şi a le face bucăţi. Ştie că, dacă s-ar da pur şi simplu jos de pe spinarea animalului şi ar încerca să ajungă la mal, crocodilul l-ar prinde înainte să ajungă la loc sigur.

Încurajat de strigătele fiului său, se întinde peste bestie, iar solzii animalului îi intră în piept. Prinde trestiile din ambele părţi şi trage cu toată puterea. În tot acest timp, caută din ochi orice obiect care ar putea fi folosit ca armă în lupta cu crocodilul. Încet, centimetru cu centimetru, trage animalul din elementul lui natural, spre mal.

Dar, în timp ce omul şi bestia ies din apă, se aude un îngrijorător: „Trosc!“ O durere mistuitoare paralizează mâna dreaptă a lui Tafadzwa – la ultimul efort, îşi dislocase umărul. Mai rapid decât fulgerul, animalul îşi răsuceşte capul şi apucă mâna stângă a bărbatului. Apoi începe să-l tragă înapoi, în apă.

Fuioare negre de disperare i se insinuează în suflet. Dar curajul le învinge, când strigătele fiului său îi ajung la ureche:

– Poţi învinge monstrul, tată, poţi!

Ignorând durerea, smulge o trestie cu mâna dreaptă şi înţeapă un ochi galben. Pleoapele tăbăcite clipesc. Când se deschid, înţeapă celălalt ochi. Încă o dată. Şi încă o dată.

Lupta a durat minute întregi, iar omul şi crocodilul sunt epuizaţi. Tafadzwa simte cum fiara se înmoaie sub el. Îşi desface cu precauţie picioarele. Crocodilul se retrage încet printre ele, înapoi în apă,.

Cu mâna stângă sfâşiată de colţii crocodilului şi mâna dreaptă atârnându-i fără vlagă, Tafadzwa urcă clătinându-se pe mal, la fiul său. Dar bucuria că a scăpat cu viaţă face loc disperării când se uită la piciorul lui Tapiwa. Fusese strivit de una dintre cele mai puternice muşcături din lumea animalelor. Carnea sfâşiată dezvăluie oase strivite şi sângele curge şuvoaie. Dar băiatul stă liniştit.

– L-ai învins, tată!, spune, cu veneraţie.

Tafadzwa vrea cu dispe-rare să-şi ia fiul în braţe, dar nu poate. Se apleacă şi se oferă să-l ia în cârcă.

Tapiwa îşi încolăceşte strâns braţele în jurul gâtului tatălui său şi îl cuprinde cu piciorul sănătos. Celălalt picior îi atârnă fără vlagă.

La gospodăria izolată a familiei Kachere, bunica lui Tapiwa, Neriah Katonha, şi-a făcut griji toată dimineaţa. Femeia de 50 de ani îi întrebase de mai multe ori pe fratele şi sora mai mici ai lui Tapiwa:

– De ce nu s-a întors încă tatăl vostru de la grădină? Copiii dădeau din umeri şi o îmbrăţişau.

Apoi au auzit suspinele lui Tafadzwa. Le-a auzit şi mama lui Tapiwa, Patience Chimetza, o tânără de 28 de ani. Sunt deja cu toţii la poartă, când Tafadzwa intră clătinându-se cu fiul său.

Cel mai apropiat punct de prim ajutor este la spitalul Nyadire, aflat la patru kilometri depărtare. Familia Kachere nu are telefon mobil. Dar chiar dacă ar fi avut, nicio ambulanţă nu s-ar fi aventurat pe acest drum accidentat. Bunica lui Tapiwa îşi ia nepotul pe spatele ei puternic şi drept şi porneşte la drum. Tatăl o urmează în tăcere, cu soţia şi cei doi copii mai mici alături.

La Nyadire, doctorii sunt şocaţi. Îl pun pe Tapiwa pe perfuzii şi bandajează piciorul copilului şi braţul tatălui. În afară de a-l anestezia pe Tafadzwa, pentru a-i pune umărul la loc, nu pot face altceva. Tatăl şi fiul sunt urcaţi împreună într-o ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Central Chitungwiza, din oraşul Harare, pe un drum accidentat ce durează două ore.

Acolo, doctorii îl informează pe Tafadzwa că va ieşi din spital în câteva zile. Avusese noroc: degetele lui intraseră în mare parte printre dinţii crocodilului. Deşi avea numeroase plăgi şi un dinte îi străpunsese palma, nu-i fuseseră distruse oasele sau tendoanele.

Dar fiul lui fusese mai puţin norocos. Piciorul lui trebuia amputat.

Când Tapiwa s-a trezit fără picior, a plâns pentru prima oară. Cum va mai juca el fotbal? Bunica lui a încercat să-i aline durerea:

– Nu te teme, i-a spus, au luat piciorul doar ca să-l repare.

După şapte săptămâni de spitalizare, băieţelul acceptă faptul că a rămas definitiv fără picior. Plânge, dar e mulţumit că e în viaţă – dacă crocodilul ar fi secţionat o arteră importantă, ar fi sângerat de moarte. Între timp, psihoterapia i-a alungat coşmarurile cu crocodili. Îşi desenează tatăl călărind triumfător pe spinarea imensei reptile.

– Tatăl lui este eroul aventurii, spune directorul executiv al spitalului, dr. Obadiah Moyo. S-a luptat cu crocodilul, pentru a-şi salva fiul.

Acum, Tapiwa are noi eroi. Dr. Moyo, impresionat, a aranjat ca spitalul să renunţe la taxele de spitalizare. În plus, băiatul a primit un loc la internatul de la şcoala primară din Nyadire, pentru a nu mai fi nevoit să bată zilnic drumul între casă şi şcoală.

Şi cel mai emoţionant lucru: fotbalistul Edward Sadomba, atacant în naţionala de fotbal a statului Zimbabwe, şi secretarul de stat Simbaneuta Mudarikwa au donat fonduri, pentru ca băiatul să primească un picior artificial. Tapiwa abia aşteaptă:

– Va fi mai bun decât un picior reparat, râde el. Dacă nu o să pot da în minge, o să fiu portar!

Vote it up
118
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza