Salata de quinoa cu avocado si chorizo

Un aperitiv foarte hranitor, cu ingrediente exotice si care poate constitui o masa in sine
 
 
<p>Ingrediente

150 g quinoa
300 ml suc de rosii
1 ardei gras rosu
1 ceapa rosie
1 fruct de avocado inca tare
2 linguri zeama de lamaie
250 g fasole boabe alba (din conserva)
3 linguri ulei de masline
2 linguri otet de vin rosu
1-2 linguri zeama de lamaie verde
sare, piper negru proaspat macinat
1/2 lingurita praf de cumin
1 catel de usturoi
150 g chorizo (carnat spaniol cu boia si usturoi)

Timp preparare: 20 minute plus
Timp de fierbere: 15-20 minute
Timp de racire: 30-50 minute
Timp de marinare: 1 ora
Se obtin 4 portii
Pe portie: 540 kcal, 17 g proteine, 35 g grasimi, 39 g glucide

Preparare

1. Se pun intr-o oala boabele de quinoa, sucul de rosii si 1/2 lingurita sare si se dau intr-un clocot. Se fierb cerealele pe jumatate acoperite, 15 minute, la foc mic. Se ia capacul ca sa se evapore tot lichidul, apoi se lasa sa se raceasca, amestecand din cand in cand cu o furculita, pentru a rasfira boabele.
2. Se taie ardeiul gras in doua, se curata, se spala si se toaca marunt. Se curata ceapa de coaja si se toaca marunt. Se taie avocado pe jumatate si se scoate samburele. Se descojesc jumatatile si se taie in cuburi de 1,5 cm. Se amesteca intr-un castron cu zeama de lamaie, pentru ca pulpa de avocado sa nu se oxideze.
3. Se scurg boabele de fasole si cuburile de avocado. Se pun laolalta cu grauntele de quinoa si cu legumele intr-un castron mare si se amesteca.
4. Pentru vinegreta se pun intr-un castron ulei de masline, otet de vin rosu, 1 lingura zeama de lamaie verde, sare, piper si praf de cumin si se bat energic cu telul. Se curata catelul de usturoi si se trece prin presa direct in vinegreta; se amesteca.
5. Se toarna vinegreta peste salata si se amesteca totul cu grija. Se tine salata 1 ora acoperita la rece, sa se patrunda. Se aranjeaza intr-un castron putin adanc.
6. Chorizo se curata de pielita si se taie in felii groase de 1 cm. Se incinge o tigaie de teflon, in care se rumenesc putin feliile de carnat. Se scurg de grasime si se adauga in salata. Aceasta se serveste imediat.</p>

Vote it up
85
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza