Rwenzori: Muntii Lunii

O perdea de nori invaluie diafanii Munti ai Lunii din Africa, facandu-i invizibili la nivelul solului timp de aproape 300 de zile pe an 
<p>In ultima lui expeditie in Africa, in 1888, ziaristul si exploratorul anglo-american Henry Stanley poposise pe tarmul umed si cetos din sud-vestul lacului Albert, cand a vazut o priveliste uluitoare. In timp ce ceata se risipea spre sud-est, a aparut „un nor cu o forma ciudata, colorat intr-un argintiu neasemuit, care a capatat dimensiunile si infatisarea unui imens munte acoperit cu zapada“.

Stanley auzise de Muntii Lunii, din care matematicianul si geograful grec Ptolemeu (90-168 d.Cr.) sustinea ca izvoraste Nilul. Se spunea ca ei ar fi fost legati de un lant indepartat de munti, denumit Rwenzori. In timp ce urmarea cum se risipea ceata, Stanley a realizat ca nu era mirajul unui munte, ci „materia solida a unui munte adevarat, cu piscul acoperit de zapada… Atunci mi-am dat seama ca acesta trebuie sa fie Rwenzori“.

In 1906, o expeditie italiana, condusa de ducele de Abruzzi, a alcatuit primele harti ale muntilor. Rwenzori alcatuiesc o creasta cu o lungime de 120 km de la nord-est la sud-vest, de-a lungul granitei Zair-Uganda. Desi lantul se afla la doar 40 km nord de Ecuator, varfurile sale sunt permanent acoperite de zapada din cauza altitudinii.

Noua dintre piscurile sale au peste 4.877 m, cel mai inalt, Muntele Margherita, atingand 5 109 m. Spre deosebire de alti munti din estul Africii, precum Kilimanjaro si Kenya, Rwenzori nu sunt vulcanici. Stancile de granit au fost impinse in sus, in urma cu circa 2 milioane de ani, cand miscarile de pamant titanice au produs prabusiri si fisurari masive, avand ca rezultat aparitia Riftului African din apropiere.

Intr-un dialect african local, cuvantul Rwenzori inseamna „aducator de ploaie“ – denumire adecvata, de vreme ce muntii influenteaza vremea pe o zona intinsa. Curentii de aer din vest care trec peste padurile tropicale aburinde din bazinul fluviului Congo acumuleaza vapori de apa. Ei sunt impinsi in sus de lantul Rwenzori si se condenseaza la mare altitudine, producand ploaie si cristale de gheata. De aceea, piscurile sunt aproape permanent acoperite de nori.

Ploaia spala sedimentele si resturile, ducandu-le in vai si in dealurile de la poalele muntilor Rwenzori. Pe terenul mlastinos de aici, trestia si ierburile pe care le pasc elefantii si bivolii ating 2 m inaltime. Mai sus de circa 2 000 m altitudine, pasunile cedeaza locul padurii luxuriante, care gazduieste o mare varietate de animale, de la pisicile salbatice Leptailurus serval la cameleonul cu trei coarne. Multe specii de pasari frecventeaza aceste altitudini – soparlari, garlite, diverse pasari cantatoare si minusculele pasari-musca.

Peste 3.350 m nu se mai aude ciripit de pasare si animalele sunt putine, dar plantele sunt spectaculoase. Mai multe specii, precum cruciulita si lichenii, care sunt pitice in clima temperata, ajung la dimensiuni uriase la aceasta altitudine. Atmosfera stiintifico-fantastica creata de aceste plante monstruoase se potriveste cu denumirea legendara a lantului Rwenzori, „Muntii Lunii“. Ptolemeu s-a apropiat de adevar cand a sustinut ca Nilul izvoraste din acesti munti misteriosi. Apa topita din ghetarii de langa pisc si precipitatiile abundente se scurg in raul Semliki, unul dintre cursurile principale ale Nilului Alb.</p>

Vote it up
147
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza