Rulada de curcan

Spanac, ardei copt, ricotta si putin parmezan – o umplutura fantastica pentru o rulada frageda, din escalopuri din piept de curcan, rulate
 
<p>
Portii 4
Timp de preparare: 30 de minute
Timp de gatit: 35 de minute

Ingrediente:

4 fripturi din piept de curcan, fara piele, circa 140 g fiecare
140 g frunze proaspete de spanac
1 ardei gras rosu, mic, curatat de samburi si taiat in sferturi
140 g branza ricotta
1 ou batut
2 linguri parmezan proaspat ras
2 linguri firimituri de paine alba proaspata
2 linguri busuioc proaspat tocat
un praf de nucsoara rasa
150 ml vermut sec
150 ml bulion de pui, preferabil preparat in casa (vezi p. 23)
4 linguri smantana proaspata
225 g fire subtiri de sparanghel

Preparare:

Se pune fiecare friptura de curcan intre doua foi de film alimentar si, cu un facalet, se intind sub forma de patrate de circa 5 mm grosime. Se pun aceste escalopuri deoparte.

Se pune spanacul intr-o oala mare, doar cu apa ramasa pe frunze dupa spalare, se acopera si se gateste 2 minute, pana se moaie. Se scurge bine, storcand tot lichidul, apoi se toaca marunt si se pune intr-un castron mare.
Se incalzeste grillul cuptorului. Se aranjeaza sferturile de ardei gras, cu partea cu coaja in sus, pe grilajul de sub sursa de caldura. Se coc 6 minute, pana ce coaja este carbonizata. Se pun intr-o punga de polietilena si se inchide bine. Se lasa sa stea in propriul abur pana ce s-au racit cat sa poata fi manuite, dupa care se descojesc si se toaca.
Se adauga ardeiul copt in castronul cu spanac, impreuna cu branza ricotta, oul batut, parmezanul, pesmetul, busuiocul si nucsoara. Se asezoneaza dupa gust. Se amesteca bine. Se imparte umplutura intre escalopurile de curcan, intinzand-o in strat egal. Se ruleaza fiecare escalop pentru a inchide umplutura, indoindu-l la capete si fixandu-l cu scobitori.
Se pun ruladele intr-o tigaie sau o cratita, in care sa incapa confortabil. Se toarna peste ele vermutul si bulionul de pui. Se acopera si se da lichidul in clocot, apoi se micsoreaza flacara si se fierb incet, timp de 20 de minute.
Se scot ruladele din tigaie si se pastreaza la cald. Se da lichidul din nou in clocot si se lasa sa fiarba pana scade la 150 ml. Se adauga smantana si se fierbe 1–2 minute, sau pana ce sosul se ingroasa putin. Se potriveste de sare si piper.
Cat timp scade lichidul, se oparesc firele de sparanghel 2–3 minute in apa clocotita sau pana se fragezesc. Se scurg, se racoresc cu apa rece si se pastreaza la cald.
Se scot scobitorile din rulade, apoi acestea se taie felii. Se servesc cu sparanghel, stropite cu sos.

O idee:

• Pentru o rulada cu ardei brezati, se prepara umplutura ca mai sus, dar fara ardei copti. Se incing intr-o tigaie 2 linguri ulei de masline extravirgin si se rumenesc ruladele uniform. Se scot din tigaie si se pun deoparte. Se adauga in tigaie 1 ardei gras rosu si 1 ardei gras galben, amandoi curatati si feliati. Se gatesc 4–5 minute, pana incep sa se moaie. Se adauga 6 catei de usturoi, curatati si lasati intregi, si 1 ceapa rosie, taiata feliute, si se calesc 2 minute. Se adauga 2 rosii prunisoare, taiate fiecare in 6 felii, 1 lingura rozmarin proaspat, tocat, si 12 masline curatate de samburi. Se amesteca bine cu ardeii si ceapa. Se pun ruladele peste vegetale si se toarna deasupra 90 ml bulion de pui sau vin alb. Se acopera si se fierb ingredientele 20 de minute, intorcand ruladele o singura data. Se scot scobitorile si se taie fiecare rulada in jumatate, pe diagonala. Se servesc peste ardeii brezati.

Avantaje:

• Fata de majoritatea celorlalte tipuri de branza, ricotta contine relativ putine grasimi. Este o sursa buna de proteine, calciu si vitamine B2 si B12. Daca se amesteca cu putin parmezan, se obtine un plus de gust fara a creste cantitatea de grasimi.
• Sparanghelul este o sursa bogata de vitamine B, mai ales de folati. Noile cercetari arata ca folatii pot avea un rol in protejarea organismului de bolile de inima.
 
Pentru mai multe retete culinare acceseaza site-ul www.lumearetetelor.ro
</p>
Vote it up
85
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza