Romanii si vagabondul

De 20 de ani, traim alaturi de cel mai bun prieten al omului, cainele. Sub o forma derivata: maidanezul. Este un pericol pentru societate?
<p>E o frumoasa zi de primavara. Soneria dezleaga, dintr-odata, zeci de tipete de copii, in fericirea oferita de sfarsitul orelor, in miez de amiaza, la scoala primara din Brad, micutul oras din Apuseni. Desi are numai sapte ani, Geanina Ioana Chiurca e singura care nu zaboveste alaturi de colegele sale de clasa I. Constiincioasa, isi asaza ghiozdanelul in spate. Nu poate pierde timpul. Stie ca o asteapta, din nou, un drum greu si solitar spre casa, pe o sosea desfundata, plina de gropi si carute, avand ca punct culminant o panta care o face mereu sa respire cu greutate. Cu gandul la teme si la joaca de dupa, porni ca un om mare spre casuta ei aflata in varful dealului.
Undeva, la mijlocul drumului, dupa un salcam, zace un caine vagabond de un alb jigarit. Animalul isi ciuleste urechile la vederea siluetei minione a
Gianinei pe drumul pustiu. Se ridica agale. Acum se vede: e ditamai dulaul. Brusc, o ia la goana spre scolarita, latrand. Aproape in acelasi timp, alti caini se ivesc parca din pamant, antrenati de agitatia dulaului alb. Smulsa din ganduri, copila se opreste speriata. La fel si haita de caini, la mai putin de un metru in fata ei, fara sa-si domoleasca insa corul de latraturi. Paralizata de frica, fetita paseste inapoi. Atat le trebui! Intaratati de ezitarea ei, cainii se reped ca turbati asupra copilei, doborand-o la pamant.
Musca din ea cu furie, de uniforma, manute, de picioare, din ceafa. Durerea o copleseste pur si simplu, iar sangele incepe sa curga din abundenta. Reuseste doar sa-si acopere instinctual fata cu mainile.
– Mamiiii!, striga micuta din mijlocul lor.
Un zgomot sec opri, dintr-odata, hoarda de animale dezlantuite. O piatra aruncata de o femeie loveste capul unui animal, speriindu-le pe toate celelalte.
– Huuaaa, arza-v-ar focu’ iadului!, urla femeia.
Tocmai se  intorsese de la cumparaturi din oras si auzise scandalul din strada. Credea ca animalele se bat pe o bucata de carne. „Am ramas ingrozita de ce am vazut. Era, de fapt, o fetita“, a povestit femeia, pe numele ei Simona, intervievata mai tarziu de reporterii ziarului Libertatea.
Ea a reusit sa imprastie ceata de caini si a salvat-o, in ultimul moment, pe copila. „Cand am intors-o cu fata la mine, era plina de sange, era constienta si spunea ca ii e sete. Nu pot sa uit imaginea cu cainele ala mare, alb, care musca din ceafa ei. A fost infiorator“, isi aminteste Simona acea zi de 16 mai 2006.
Transportata de urgenta la spitalul din Deva, Geanina Chiurca a scapat cu viata dintr-o adevarata baie de sange.

Cazul micutei Geanina din Brad a socat o intreaga tara si a pus inca o data sare pe rana unei probleme parca fara de leac in Romania ultimilor 20 de ani: cainii fara stapan.
In prezent, nu exista un recensamant oficial cu privire la numarul total al cainilor vagabonzi la nivel national, dar se estimeaza o cifra de doua milioane de exemplare, la o populatie de 22 de milioane de locuitori. Dintre acestia, aproximativ 100.000 de caini exista numai in Bucuresti, potrivit datelor administratiei locale. Cu consecintele de rigoare.
„Aproximativ 25 de persoane vin la noi, in fiecare zi, muscate de cainii vagabonzi si aproape 10.000 pe parcursul unui an“, spune dr. Gabriel Coltan, seful Centrului Antirabic al Institutului de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, cel mai mare centru de acest gen din tara. „Dintre cei 25, cinci sunt copii“, completeaza medicul.
In aceste conditii, sunt tot mai multi romani care cer reintroducerea eutanasiei pentru maidanezi, masura abrogata in urma cu doi ani. Iubitorii de animale se opun insa cu vehementa  acestei solutii, pe care o considera barbara. Societatea este  impartita astfel in doua tabere. Cine are dreptate?

Bucuresteanca Domnica Mos nu va uita prea curand scena la care a fost martora intr-una din primele zile de primavara ale acestui an.
„Ma plimbam in Parcul Circului impreuna cu o prietena. Un domn, care mergea linistit pe o alee paralela, mai izolata, a fost atacat, si nu exagerez, de aproape 15 caini. Stateau tolaniti la soare si au sarit toti pe el dupa ce unul a latrat. Saracul omul striga de durere ca din gura de sarpe. Am sarit toti sa-l ajutam. Am avut noroc insa cu o mamica ce a venit repede cu un aparat cu ultrasunete si a reusit sa-i imprastie.“
Nu acelasi noroc l-a avut Marina Dohi.  Jurnalist de profesie, femeia, in varsta de 51 de ani, tocmai se indrepta spre redactie. Mai avea putin pana la statia de troleibuz. Pe nepusa masa, dintr-un boschet a sarit un caine si a prins-o de calcaiul piciorului drept. Marina urla de durere, fiind la un pas sa-si piarda cunostinta. Sangele tasni imediat. Cu ultimele puteri, a reusit sa opreasca un taximetrist, care o dus-o de urgenta la spital. „Mi-a sectionat tendonul pe o lungime de trei milimetri. Am avut dureri oribile si am fost in pericol sa raman oloaga pe viata“, povesteste acum Marina. „Din fericire, rana s-a vindecat bine, dar am ramas cu o frica teribila.“
Psihologul Andreea Dirzu spune ca frica nu e neaparat un lucru rau. Asta daca nu o asezam in contextul mult vehiculatei teorii, mai mult sau mai putin demonstrata stiintific, potrivit careia cainii simt frica. „Fobiile pot fi controlate prin psihoterapii comportamentaliste, frica insa e o reactie naturala“, afirma Andreea Dirzu.

Dincolo de puterea sau nu a cuiva de a-si stapani frica aproape instinctiva de caini, un lucru e cert: Romania se plaseaza pe locul intai in Europa la numarul de maidanezi. Cum s-a ajuns aici, totusi? Intr-o analiza pentru Evenimentul Zilei, istoricul Andrei Oisteanu spune ca problema dateaza din secolul XIX, cand orasele erau mai mult mahalale, cu oameni care traiau la curte cu animale in batatura. Chestiunea s-a agravat odata cu sistematizarea marilor orase, in anii ’70-’80, cand planurile megalomanice ale regimului Ceausescu au trimis sub rotile buldozerelor cartiere intregi.  „Două tipuri de fiinţe au fost victimele acestei urbanizări forţate si nenaturale: oamenii si câinii, sustine Oisteanu. „Oamenii au fost mutaţi în mizere apartamente de bloc, iar câinii au rămas pe drumuri după dărâmarea caselor. Asa au ajuns bietele animale niste «javre», niste maidanezi, o rasă indefinită, de fapt, lipsa oricărei rase“.
Patrupedele abandonate s-au adaptat la jungla urbana si au inceput sa se inmulteasca exponential, „gazduite“ si de indiferenta autoritatilor.
Bucurestiul a ajuns astfel, in 2000, sa detina un numar-record de aproape 200.000 de caini comunitari, deci cam un catel la sase locuitori. Camerele de garda ale spitalelor erau asaltate de oameni agresati zilnic de aceste animale organizate in adevarate haite. In 2001, la presiunea bucurestenilor, proaspatul ales primar al Capitalei de atunci, Traian Basescu, a luat decizia capturarii in masa a maidanezilor si eutanasierea celor care nu erau adoptati in sapte zile. Masura a starnit furia unei bune parti a bucurestenilor, dar si un val de simpatie din partea multora. Chiar si celebra actrita franceza Brigitte Bardot a descins in Bucuresti, hotarata sa opreasca ceea ce considera a fi deja un adevarat masacru. Fara folos insa. Pana in 2007, 144.339 de comunitari si-au gasit astfel sfarsitul, potrivit datelor Primariei. Aceasta desi, din 2002, disputele politice au facut ca programul sa functioneze mai mult la cota de avarie.
E seara. Si un frig patrunzator. Hajime Hori, presedintele concernului Koyo Romania, dar si al Asociatiei Romano-Japoneze, se intorce acasa dupa o zi grea de munca. Barbatul, in varsta de 68 de ani, coboara din autoturismul sau si se indreapta spre blocul in care locuieste, in plin centrul Bucurestiului, la o aruncatura de bat de cladirea Guvernului. Apuca sa faca doar cativa pasi, cand, dintr-odata, este atacat
violent de un maidanez ivit pe nesimtite dintre masinile parcate. Animalul isi infige puternic coltii in piciorul lui si se retrage rapid in parcare. Camerele de supraveghere ale bancii din zona inregistreaza, mai departe, momente dramatice: doborat de durere, Hajime Hori se taraie spre scara blocului, cu sangele siroind. Aici, cu ultimele puteri, striga spre paznic: „Caine… Salvare!!!“. Medicii ajung de urgenta la fata locului, dar nu mai pot face nimic: cainele ii perforase barbatului artera femurala, provocandu-i o sangerare masiva. E 29 ianuarie 2006 si Hajime Hori tocmai a fost ucis de un maidanez!

Moartea violenta a japonezului a trimis Romania pe primele pagini ale ziarelor din intreaga lume. Autoritatile locale au promis din nou masuri radicale pentru eradicarea fenomenului.
In 2008, la presiunea ONG-urilor, Parlamentul a aprobat o noua lege de protectie a animalelor, prin care eutanasia a fost abrogata. Mai toate primariile din Romania au trecut la programe de tip capturare, sterilizare si adoptie sau eliberare. Rezultatele? Numarul cainilor vagabonzi din Romania nu pare a inregistra nicio scadere, in conditiile in care multi iubitori de animale revendica maidanezii prinsi, dupa care le dau drumul din nou pe strazi.
In municipiul Brad, locul in care micuta Geanina a fost agresata in 2006, primarul Florin Cazacu se confrunta acum cu aceeasi problema. „Avem un singur adapost pentru tot orasul. Desi i-am sterilizat, iar numarul lor se mai reduce din cand in cand, alti caini sunt transportati noaptea aici, adusi masiv din marile orase“, ne spune edilul.
Asa se face ca, periodic, presa anunta tragedii cu numitor comun. Februarie 2008: Malina Popa, in varsta de 28 de ani, profesoara de desen din Capitala, este mutilata de un maidanez, ramanand fara un deget la o mana; aprilie 2008: o fetita de sase ani moare sfasiata de caini, in timp ce se juca pe un maidan de langa Constanta; aprilie 2008: un baietel de noua ani, din Galati, scapa ca prin minune, dupa ce 15 caini il pun la pamant langa o crama parasita; iunie 2009: doua batrane din Timisoara sunt la un pas sa-si piarda viata, cand o ceata de caini infometati se napusteste asupra lor; martie 2010: o fetita de doi ani, din Botosani, ajunge la spital in stare grava, fiind atacata, in miezul zilei, de o haita de comunitari.

In aprilie 2010, prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaei, a incins din nou dezbaterea publica, dupa ce a trimis Parlamentului un proiect de modificare a legislatiei in vigoare, care prevede, printre altele, posibilitatea eutanasierii cainilor vagabonzi, daca nu sunt adoptati in sapte zile. „In numai sapte luni, au  fost muscate 9.178 de persoane, din care 7.500 de adulti si restul copii“, a motivat Atanasoaei.  El a invocat si costurile pentru ingrijirile medicale in aceste cazuri – 1,3 milioane de euro intre 2006 si 2009, dar si ale intretinerii animalelor in adaposturi – 34 de milioane de euro numai in 2009. „Suntem intr-un blocaj inimaginabil. Chiar daca animalele sunt sterilizate si nu se mai inmultesc, ele continua sa muste cetatenii“, afirma prefectul. „E regretabil ca singura solutie gasita de autoritati este uciderea cainilor, atata timp cat organizatiile internationale pentru protectia animalelor au oferit sprijin logistic, material si uman pentru sterilizarea masiva“, a reactionat „Vier Photen“, una dintre cele mai vocale asociatii. Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti sustine insa demersul prefectului. „Cu totii indragim animalele, dar e mai importanta viata unui om, mai ales a unui copil“, spune Mihaela Guna, presedintele FNAP. „Chiar si sterilizati, cainii sunt un pericol“.

Lupta e relansata. Cainii sunt in continuare pe strazi. Copiii, tot acolo. La fel, batranii, tinerii, iubitorii de animale sau cei care nu-i au la inima. Chiar si cei indiferenti.
Ce se intampla insa mai departe? Proiectul de eutanasiere, dezbatut luni de zile la Comisia pentru Administratie Publica, a fost respins la inceputul lunii martie de Camera Deputatilor, fiind trimisa inapoi la comisie.  „Important este sa gasim solutia cea mai buna pentru oameni“, a anuntat Sulfina Barbu, presedintele Comisiei. „Legea nu va trece de Parlament. Nu cred ca vreun partid isi va asuma asa ceva“, a afirmat, la randu-i, Angela Anton, de la Fundatia „In umbra omului“. Adversara declarata a eutanasierii, actrita Monica Davidescu a venit, pana una-alta, chiar cu o solutie concreta: a pus la dispozitia municipalitatii un teren de 6,5 hectare in afara orasului pentru constructia unui adapost, unde sa fie dusi o buna parte din maidanezii din Bucuresti.
Iulianei Chiurca, mama fetitei atacate acum patru ani de haita de caini dezlantuiti, toata aceasta dezbatere i se pare inutila. „Nu poti iubi un animal mai mult decat un copil. Geanina este lumina ochilor mei“, spune cu lacrimi in ochi femeia. Cu urme pe tot corpul, din care cea mai grava pe cap, fata, care are acum 11 ani, a suferit patru operatii de reconstructie a pielii. Va mai trece prin una la varsta majoratului, cand dezvoltarea ei fizica va fi aproape finalizata. Pana atunci, poarta  o sapca ce-i mascheaza cicatricile. Nu uraste animalele, dar ii este o teama teribila de cateii pe care ii considera, candva, prietenii sai cei mai buni.
Iubitorii de animale lupta, in acelasi timp, sa-i convinga pe oameni sa nu urasca maidanezii, chiar si dupa astfel de tragedii. „Imi doresc sa nu mai
existe parinti care sa se teama pentru copiii lor“, spune Monica Davidescu. „Cu putina bunavointa si efort colectiv, cred ca mai putem sa ne civilizam <ngrijindu-ne de animalele de langa noi, care nu au nicio vina ca au fost abandonate.“</p>

Vote it up
268
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza