România la Expo Milano 2015

Tema pavilionului de la expoziția universală: „În armonie cu natura“
 

În vederea pregătirii participării României la Expo Milano 2015, la Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a avut loc marți, 21 aprilie, o conferință de presă dedicată deschiderii expoziției universale. La conferință au participat Georgian Ghervasie – Comisar General pentru România la Expo Milano 2015, Diego Brasioli – Amabasadorul Italiei la București, Doris Theodora Mircea – Reprezentant cu însărcinări special cu rang de Director General și Coordonatorul Centrului InfoEuropa, Luca Gentile – Director General al Institutului Italian pentru Comerț Exterior București, Marco Rottino – Country Manager Romania & Moldova Alitalia, reprezentanți ai comunității italiene de afaceri și jurnaliști.

La finalul acestui eveniment, a avut loc semnarea acordului de colaborare între Institutul Italian pentru Comerț Exterior și Unitatea Proiecte Expoziții Mondiale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în vederea participării României la Expo Milano 2015.

Desfășurându-se între 1 mai și 31 octombrie, sub egida “Feeding the Planet, Energy for Life” ("Hrănirea planetei, energie pentru viață"), Expo Milano 2015 este un eveniment global cultural, educațional și științific, care își propune să exploreze arta culinară la nivel mondial, militând pentru dezvoltarea sustenabilă.

Comisarul General pentru România la Expo Milano, Georgian Ghervasie, a vorbit despre prezența României la Expo 2015, considerându-l un eveniment de diplomație publică și exprimându-și speranța că va crește vizibilitatea României, prin evidențierea tradițiilor, creativității, inovației și autenticității sale.

Lotul dedicat pavilionului României este poziționat în centrul complexului expozițional, învecinându-se cu pavilioanele Franței, Israelului, Mexicului, Spaniei și Vaticanului. Pavilionul va fi structurat, la parter, pe cinci arii tematice (biodiversitate, agricultură și energie verde, fructe și legume, cultură și tradiție, gastronomie) și va oferi informații vizitatorilor prin intermediul unor tehnologii multimedia. Etajul va reflecta elementul tradițional, incluzând un restaurant care va promova bucătăria românească și o grădină care va fi menținută pe toată durata expoziției.

Tema României este “În armonie cu natura”, astfel că realizarea pavilionului reflectă ideea de sustenabilitate – un consum cât mai mic de energie și materiale ecologice (lemn, sticlă, stuf). Vizitatorii vor putea urmări un film care prezintă România “de la columna lui Traian la Coloana Infinitului a lui Brâncuși”, reflectând aspecte ca biodiversitatea unică și bogăția tradițiilor românești.

Marco Rottino, Manager Alitalia în România, a vorbit despre rolul colaborării dintre Alitalia și compania aeriană din Emiratele Arabe Unite – Etihad, în cadrul acestui eveniment, la care sunt așteptați peste 20 de milioane de vizitatori. Cele două companii vor pune la dispoziție peste 100 de zboruri către și din Milano, zboruri ce vor lega 866 de orașe din întreaga lume. Vizitatorii din România vor putea beneficia de șase zboruri săptămânale București-Milano, 12 zboruri București-Roma și pachete speciale care includ și biletul de intrare la expoziție. De asemenea, vizitatorii din întreaga lume vor beneficia de reduceri la muzee, restaurante și alte atracții turistice din Milano.

Ambasadorul Italiei la București, Diego Brasioli, a vorbit despre excelentele relații economice dintre cele două țari și și-a exprimat convingerea că participarea României la Expo Milano 2015 va pune în valoare tot ceea ce România are de oferit în ceea ce privește biodiversitatea, agricultura sustenabilă, cultura și tradițiile. 

Vote it up
138
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza