Rezolvă-ți problemele… în somn

Visele te pot ajuta găsești rezolvarea problemelor care te apasă
 

Visul lucid, o stare de conștiență în timpul somnului în care sunteți capabil să îi controlați deznodământul, poate fi de ajutor persoanelor afectate de sindromul de stres posttraumatic, dar poate fi folositor oricui. Puteți beneficia de efectele relaxante ale capacității de a zbura în jurul casei, de a vă deplasa pe țărmul odihnitor al unei mări sau vă puteți imagina stând într-o grădină frumoasă. Încercați să vă imaginați visul pe care vreți să-l reluați pe măsură ce vă adânciți în somn și antrenați-vă pentru a vă reîntoarce la acest vis pe măsură ce vă treziți.

Țineți un jurnal al viselor pentru a vă ajuta să rezolvați problemele care vă deranjează. Înregistrarea viselor vă dă posibilitatea de a vă concentra atenția asupra dificultăților, multe dintre acestea fiind de demult sau legate de copilărie. Există dovezi covârșitoare că dacă ați trăit experiența divorțului, doliului sau separării, coșmarurile care apar vă pot ajuta de fapt să acceptați pierderea din viața dvs. Visele vă ajută să vizualizați ce se întâmplă în viața dvs. și vă ajută să găsiți modalități de a face față problemelor prin fructificarea experiențelor trecute. Pentru a vă ajuta de vise:

Țineți un caiet de notițe și un stilou lângă pat și scrieți visele dimineața, imediat ce vă treziți.

Evitați să notați visele în timpul nopții; acest lucru vă va întrerupe somnul.

Înregistrați fiecare detaliu, inclusiv culorile, dacă acestea apar, precum și fiecare sentiment pe care l-ați avut.

Lăsați un spațiu pe partea opusă a foii pentru orice analiză pe care doriți să o faceți.

Revizuiți visele din noaptea anterioară înainte de a merge la culcare.

Și, ar trebui să știți, că, în medie, omul visează cam șase ani din viață.

Sursa: Reader’s Digest - “Secretele sănătății”

 

Vote it up
200
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza