Recolta speranţei

Merele căzute din pom au stat la baza unei afaceri de succes
 

LA ORA ZECE DIMINEAȚA, ÎNTR-O ZI ÎNSORITĂ de septembrie, în grădinile din suburbiile oraşului Oslo e forfotă mare. De obicei, Korsvoll Terrasse este o stradă liniştită, cu mulţi copaci înfrunziţi şi case mic-burgheze din cărămidă, împrejmuite de garduri scunde din uluci albe. Şi acum, locuitorii au plecat la serviciu, însă un grup de bărbaţi şi femei a invadat strada.

Intruşii scutură merele din trei pomi impozanţi, se caţără în ei pentru a culege fructele, în vreme ce tovarăşii lor rămaşi jos le adună de îndată şi le depozitează în nişte lăzi mari. O scenă asemănătoare are loc peste drum, dar şi în alte grădini, de pe străzile învecinate. Recolta e încărcată apoi într-o camionetă. Vehiculul demarează în trombă, după care se întoarce gol, pentru a fi încărcat din nou.

Anne Dubrau, o tânără de 28 de ani de origine germană, mamă a trei copii, coordonează operaţiunea. Foloseşte o prăjină pentru a scutura merele şi încurajează oamenii suiţi în copaci să se caţere tot mai sus. „Să nu rămână niciun măr pe crengi!“, le strigă de la sol. „Nu trebuie risipit nimic – dar, vă rog, aveţi grijă să nu păţiţi ceva“. În scurt timp, mere de toate formele, mărimile şi culorile sunt împrăştiate pretutindeni în iarbă.

Nu este vorba, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, despre un soi de vandalism, ci despre un proiect de antreprenoriat social, numit Epleslang. Anne Dubrau e cea căreia îi aparţine ideea de a culege merele pe care nu le vrea nimeni, pentru a prepara din ele un suc de cea mai bună calitate, ce poate fi vândut magazinelor şi restaurantelor din Oslo.

Dar iniţiativa tinerei nu urmăreşte, în primul rând, câştigul financiar. Epleslang oferă locuri de muncă plătite şi interacţiune socială unor persoane marginalizate de societate sau excluse de pe piaţa muncii.

POVESTEA ÎNCEPE ÎN anul 2012, când Charlotte, fetiţa Annei, pe atunci în vârstă de cinci ani, a venit acasă cu braţele pline de mere. Le adunase din grădina unui vecin, fără să fi cerut voie cuiva. „Mi-am făcut datoria de mamă şi am certat-o pe Charlotte: «Nu e permis să-ţi însuşeşti un lucru al altuia fără să întrebi. Ar fi trebuit să ceri voie înainte. Probabil că vecinii noştri aveau de gând să folosească merele astea». S-a uitat la mine şi mi-a zis: «Tu nu înţelegi! Nimeni de aici nu îşi culege merele»“.

„În cele din urmă, am ajuns la concluzia că avea dreptate“, spune Anne. „Merii abundau în grădinile din Oslo, dar fructele erau lăsate în pomi până când cădeau singure, aşa că zăceau pe jos, unde putrezeau. Ocupaţi fiind, oamenilor li se părea mai simplu să meargă la supermarket şi să-şi cumpere o pungă de mere importate din Spania, stropite cu pesticide, decât să-şi culeagă propriile lor mere bio. M-am gândit că e păcat de atâta risipă. Şi mi-a venit o idee: ce-ar fi dacă am culege noi fructele în locul lor şi am face ceva delicios din ele?“

În perioada respectivă, Anne urma un masterat în ştiinţe politice la universitatea din capitala Norvegiei, aşa că le-a împărtăşit planul unor studente aflate la început de drum în domeniul antreprenoriatului social – Runa, Stina, Renate şi Eva. „Am întreprins o cercetare serioasă pe teren, să vedem dacă am putea face rost de o cantitate suficientă de mere, pentru a ne pune ideea în aplicare“.

Străbătând la picior sau cu bicicleta suburbiile oraşului, au numărat pomii, pe măsură ce i-au ochit, şi au calculat că grădinile încărcate de fructe ale capitalei ar putea produce 400 de tone de mere pe an. Următorul pas a constat în căutarea unei prese de tescuit, pe care au descoperit-o chiar la o fermă din oraş. Cei de acolo au fost de acord să zdrobească, să pasteurizeze şi să îmbutelieze sucul de mere.

„Am luat la rând magazinele cu specific alimentar şi prăvăliile cu delicatese şi am întrebat dacă ar fi dispuşi să vândă sucul nostru natural. Știam că n-avea să fie tocmai uşor, chiar dacă în Norvegia se bea foarte mult suc de mere, ca un substitut pentru vin. Dar faptul că al nostru era produs local şi, pe deasupra, 100% natural i-a încântat pe toţi“, spune Anne.

Apoi, tinerele întreprinzătoare s-au adresat membrilor unor organizaţii care se ocupau de persoanele cu handicap, cu dificultăţi de învăţare sau de adolescenţi cu probleme, pentru a afla dacă ar fi interesaţi ca acei defavorizaţi ai sorţii să participe la culesul fructelor. „Toţi ne-au spus că este o idee nemaipomenită“.

În acel moment, numărul fondatorilor Epleslang se dublase deja, ajungând la zece. Tinerii au alcătuit un plan de afaceri şi au pus mână de la mână, pentru a strânge cei 8.270 de euro necesari pentru înfiinţarea firmei. Mai rămânea doar ca locuitorii din Oslo să accepte ca merele să le fie culese din grădini.

„Am aranjat să apară un articol despre Epleslang într-un ziar local, ca să vedem dacă ar stârni interes“. Asta se întâmpla în luna mai 2012. „A doua zi, o mulţime de oameni ne telefonau pentru a ne cere: «Veniţi să-mi culegeţi merii, vă rog»“. Până în luna august, Epleslang încheiase înţelegeri cu proprietarii a peste 70 de grădini.

Unul dintre cei care au sunat a fost Marius Mjaaland, un profesor de 42 de ani care locuieşte, împreună cu soţia şi cei patru copii, în cartierul Nordberg. „Avem şapte meri în grădină, însă niciodată n-am reuşit să culegem şi să mâncăm mai mult de o treime din fructe. Anne şi echipa ei au venit să le culeagă pe la mijlocul lui septembrie, iar prima sticlă de suc pe care au produs-o a fost gata în noiembrie. S-a dovedit a fi cel mai bun suc de mere gustat de mine vreodată“, spune Marius.

Anne a fost peste măsură de entuziasmată când a început prima recoltare. „Am angajat patru persoane cu dizabilităţi. Cu ajutorul lor, am cules şapte tone de mere, pe care le-am transportat până la presa de tescuit cu bicicletele, cu autobuzul sau cu metroul. O adevărată nebunie!“

Însă banii cu care Epleslang a pornit la drum s-au terminat repede. „O vreme, nu am mai putut plăti oameni pentru cules. Dar nu am încetat nicio clipă să producem suc. Unii proprietari de grădini ne-au adus chiar ei merele!“, povesteşte Anne.

Din fericire, în anul 2013, Epleslang a fost aleasă „Întreprinderea socială a anului în Norvegia“, fapt care i-a adus un nesperat premiu în valoare de 59.000 de euro. Astfel, în sezonul respectiv au reuşit să culeagă 22 de tone.

Un an mai târziu, după o vară lungă şi călduroasă, au obţinut o recoltă-record de 30 de tone, suficientă pentru 30.000 de sticle cu suc. Treizeci de culegători, organizaţi în patru echipe, au recoltat merele din mai bine de 600 de grădini, situate în toate cele 15 districte ale capitalei Norvegiei. În prezent, sucul îmbuteliat este oferit spre vânzare în 17 magazine, cafenele, restaurante şi hoteluri din oraş.

SPIRITUL DE ECHIPĂ şi atmosfera destinsă domnesc în grădina în care s-a adunat grupul de oameni diferiţi, care nu s-ar fi întâlnit niciodată dacă nu ar fi fost Epleslang şi încrederea în reuşită a Annei.

„Nu este o muncă uşoară, dar îmi place să lucrez în aer liber“, spune Maja FØmyr, o tânără de 22 de ani, îndreptându-se spre a treia grădină din acea dimineaţă. După o scurtă pauză, cât să mănânce cu poftă un măr, se apucă să umple o ladă nouă. Râde în hohote când trebuie să se ferească de o ploaie de fructe, ce se revarsă din pomii scuturaţi zdravăn de către Seb şi Marcus, doi adolescenţi veseli. „Aveţi grijă, nu cumva să cădeţi din prima voastră săptămână de lucru“, îi roagă Anne.

Seb şi Marcus au ajuns la Epleslang prin intermediul unei fundaţii care are ca scop ajutorarea tinerilor care au renunţat la şcoală, au intrat în încurcături sau duc o viaţă dezorganizată şi depune eforturi pentru a-i implica în diverse activităţi.

Din zori până în seară, camioneta Epleslang e încărcată până la refuz cu lăzi. Astăzi, la volanul ei se află Hege Helene Reistad, o stagiară de 25 de ani, care aprofundează problemele dezvoltării durabile la Universitatea Uppsala, în Suedia.

Când toate merele au fost culese, câte o sticlă de suc Epleslang este lăsată pe pragul casei fiecărei familii care şi-a oferit fructele, în semn de mulţumire.

Anul trecut, firma a ajuns la o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro. În plus, Epleslang a bătut palma cu un nou client: Norgesgruppen, deţinătorul a patru lanţuri de supermarketuri în Norvegia. Din păcate, nimeni n-a avut timp să sărbătorească încheierea afacerii: 10.000 de sticle trebuiau să fie etichetate pentru Crăciun.

Anne a devenit director general la Epleslang. Deşi are câştiguri modeste, nu vrea să extindă afacerea în afara capitalei. Caracterul local este definitoriu pentru întregul concept.

În loc să construiască un imperiu comercial, preferă să vadă modelul Epleslang preluat şi de alţii. „Acest gen de afacere conduce la eradicarea risipei şi, mai mult, creşte coeziunea socială şi aduce foloase comunităţii locale. Dar fructe se găsesc în orice ţară, nu-i aşa?“, remarcă Anne.

Pentru ca treaba să meargă aşa cum visează cei de la Epleslang, trebuie să existe oameni care să dorească o alternativă la conceptul de a produce mai mult decât se cumpără într-o ţară. Însă Anne şi prietenii ei nutresc speranţa că Europa e pregătită pentru schimbare. „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l inventezi“, ne spune, zâmbind.

Vote it up
123
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza