Pune viața pe scenă

Lia Bugnar ne încântă cu piese pline de acțiune, dragoste și dialoguri spumoase 
 

Dacă vezi numele Liei Bugnar pe afișul unui spectacol, știi că vizionarea lui va fi un câștig. Pentru că ea a scris piesa și asta înseamnă că acolo sunt idei ce merită auzite și dialoguri, care fie te amuză, fie te fac să exclami: “și mie mi s-a întâmplat asta”. Aici e poate cheia succesului ei – pune viața adevărată pe scenă. Cel puțin 12 piese scrise de Bugnar se joacă în prezent în teatrele din România, iar în câteva o vedem spunându-și propriile replici. Alte două scenarii de film scrise de ea urmează să fie ecranizate în acest an și o nouă piesă de teatru își așteaptă desăvârșirea. Dar cine e omul din spatele succesului?

 

Reader’s Digest: Dintre toate piesele tale care-ți place ție mai mult?

Lia Bugnar: Cred că "Noi4" mi se va părea mereu cel mai simpatic lucru pe care l-am scris. 

 

Ai declarat deseori că nu-ți place să scrii. Atunci cum de o faci atât de bine? Te vezi scriind vreo carte?

Nu mă văd scriind nicio carte. Scriu teatru pentru că e singura mea șansă de a fi în preajma scenei și de a-mi petrece, creativ, timpul cu oameni pe care îi iubesc. Scenariu de film scriu uneori pentru că mă tentează povestea pe care mi-o propune regizorul și pentru că, evident, acolo se câștigă bani consistenți și grupați simultan în același plic. Cât despre scrisul "atât de bine", n-am să pic în capcana acestei intrebari-compliment. Unora li se pare că scriu bine, altora că nu e nimic de capul meu. Eu n-am nici o părere, îmi dau seama că, fiind făptașul, n-am cum să fiu obiectivă. Dar, câtă vreme se găsesc suficienți spectatori să umple sălile unde mi se joacă spectacolele, merg pe burtă și încerc să nu atrag prea tare atenția divinității. 

 

Care e cea mai mare teamă a ta?

Să nu mă îmbolnăvesc și să mor în chinuri. Eu sau cineva care face parte dintre ființele pe care le iubesc. 

 

Care e cel mai bun lucru pe care l-ai făcut până acum pentru tine? Dar pentru altcineva?

Pentru mine? Faptul că am citit cărțile pe care le-am citit. În niciun caz destule, dar tot mi-am făcut un bine că le-am citit. Pentru altcineva? Am darul de a recunoaște talentul și de a nu îmi fi ciudă atunci când îmi iese în cale. Și, când se întâmplă să pot, îmbrâncesc în fața publicului talentul, să ne bucurăm împreună de el. 

 

În ce moment de până acum ți-a plăcut cel mai mult viața ta?

Acum. E bine. Să mergem pe burtă, mi-e cam frică de afirmații de-astea, nu vreau sa provoc reactii adverse de la forurile abilitate cu fericirea la om.

 

Dacă ai avea foarte mulți bani, așa, ca o actriță de succes de la Hollywood, ce ai face cu ei?

N-aș mai face nimic. Nici scris, nici teatru, nici nimic. Yoga, sport, cărți, călătorii, grija pentru prapadiții planetei. În această ordine, mă tem. 

 

Ai fost căsătorită odată. Ai mai face-o din nou?

Căsătoria e o stare de amestec cu altă făptură umană. Birocratia e în afara acestei întâmplări, o spun cu toată siguranța. Deci, dacă mă întrebi de ștampile și certificate, răspunsul e pas. 

 

Cât crezi în destin și cât în liberul arbitru?

Liberul arbitru modifică substanțial calitatea destinului. 

 

Ce iubești pe lumea asta?

Oamenii, animalele, cărțile, casa mea, omul din casa mea, cațelul din casa mea. O iubesc pe mama și îmi iubesc prietenii.

 

Cum trebuie să fie bărbatul lângă care să stai până la sfârșitul vieții?

Nu cred că durata unei iubiri îi dă neapărat și calitatea. Iubirea e cât e. Dacă s-a dizolvat e bine să o lași să se ducă și să-ți amintești frumos despre ea. Deci bărbatul lângă care să stau până la sfârșitul vieții trebuie să fie ultima mea iubire. Care se poate declanșa  chiar în ziua în care mor, sau poate să fie o iubire de demult. Ce mi-aș dori ar fi să am o  iubire la sfirșitul vieții, oricât de nouă sau veche. Cred că moartea e mai ușor de trăit dacă iubești. Și mai cred că prea mulți oameni mor singuri cuc.  

 

Ce realizare te-ar face să crezi cu adevărat că ți-ai atins potențialul maxim ca artist?

Păi, eu trăiesc cu spaima permanentă că mi l-am atins cu ultimul spectacol, chiar dacă nu sunt cine știe ce mândră de el. Sunt recunoscatoare pentru fiecare lucru pe care îl fac, sunt conștientă că deja am făcut mai mult decât era scris la mine în prospect. N-aș fi crezut niciodată că oameni pe care nu-i cunosc vor plati bilet ca să vină să vadă lucruri care sunt exclusiv produsul minții mele. E mare lucru și mă mir în continuare de fenomenul ăsta. 

Vote it up
145
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza