Punct forte in sanatate: autoexaminarea

Sa previi este mult mai usor decat sa tratezi. Da mai multa atentie corpului tau si modificarilor care apar
 
<p>Iata ce autoexaminari ar trebui sa iti faci in fiecare dimineata (sau macar la cateva zile).

1. La unghii

Daca observi dungi inchise la culoare pe unghii ar putea fi, oricat de infricosator ar parea, un tip de cancer de piele care se poate dezvolta si sub unghii. Mai exact, dungile galbui, maronii sau chiar negre reprezinta un semn de deteriorare a celulelor si ar trebui sa te trimita de urgenta la un dermatolog. 95% dintre cazuri se vindeca daca sunt descoperite din timp.

Daca observi dungi orizontale albicioase (nu pete! - pete albe are oricine din cand in cand si nu sunt de ingrijoratoare) si ai simtit si o stare accentuata de oboseala in ultimul timp s-ar putea sa ai o problema la rinichi. Aceste dungi sunt un semn ca rinichii nu pot filtra sangele cum trebuie (in urina depozitata se aduna si proteine), ceea ce poate duce la insuficienta renala.

2. La axila

In cazul in care vezi ca ti-a aparut o pata inchisa la culoare, care se simte mai aspra si groasa la atingere, ai putea avea diabet zaharat. Excesul de insulina din sange poate duce la construirea unor astfel de tesuturi ce pot fi observate cel mai des sub brat, pe gat si pe abdomen. Un test simplu de sange iti poate spune daca ai sau nu de ce sa te ingrijorezi. Important este insa sa verifici pentru a sti ce masuri sa iei.

3. La pleoape, genunchi si coate

Daca vezi mici umflaturi albicioase sau ceroase in zonele mentionate ar putea fi vorba de depozite de colesterol. Din nefericire, acestea apar cand deja nivelul de colesterol este destul de mare, de aceea trebuie sa mergi la un doctor si sa vezi clar despre ce e vorba.

In cazul in care ai intr-adevar colesterolul marit vei primi oricum mai multe indicatii de la medic despre ce schimbari sa faci in alimentatie si stilul de viata pentru a mai reduce nivelul acestuia.

4. La par si scalp

Caderea in exces a firelor de par ar putea fi un simptom care arata o dereglare a glandei tiroide. Cateva teste simple facute la o clinica medicala pot verifica daca aceasta produce hormoni in mod normal sau a aparut un dezechilibru.

Totodata, in cazul in care observi ca pielea de pe cap se descuameaza si te umpli pe haine de solzisori albi (matreata) ar putea fi vorba de un stres accentuat pe care organismul tau il suporta. Stresul puternic duce la producerea unor cantitati mari de cortizol, hormon care nu numai ca iti slabeste sistemul imunitar si te poate face sa acumulezi mai usor kilograme, dar iti si usuca scalpul.

Prin urmare, daca simti ca treci printr-o perioada foarte stresanta, fa orice efort ca sa atenuezi aceasta stare (ai grija sa dormi 7-8 ore pe noapte, mai renunta la unele activitati chiar daca ai vrea sa le faci pe toate, mediteaza, fa exercitii fizice).

5. La abdomen

Daca observi ca a inceput sa iti creasca par (gros si inchis la culoare) pana in zona buricului (mai ales daca apare si in alte zone, cum ar fi pe fata, piept, spate) s-ar putea sa ai sindromul ovarului polichistic. Alte simptome ale acestei afectiuni sunt cresterea in greutate neexplicata, acnee, menstruatii neregulate.

6. La ochi

O mica umflatura galbuie care apare pe albul ochiului ar putea fi pinguecula. Aceasta este o degenerescenta care apare din cauza colagenului. Poate fi excizata, in special din motive estetice, deoarece nu reprezinta un pericol pentru sanatate.</p>

Vote it up
193
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza