Profesor de… Lego

Universitatea din Cambridge deschide o nouă catedră în domeniul educației
 

Universitatea Cambridge va înființa o nouă catedră în domeniul educației și un centru de cercetare în urma unor donații în valoare totală de 4 milioane de lire de la compania Lego, conform mashable.com.

Săptămâna aceasta Universitatea Cambridge a anunțat că în schimbul donației, în valoare de 2,5 milioane de lire de la compania Lego, va deschide un nou post de profesor în domeniul educației și învățământului. De asemenea, compania Lego a sponsorizat instituția și cu fonduri în valoare de 1,5 milioane de lire pentru deschiderea unui centru de joacă, în cadrul aceleiași instituții.

Fundația daneză, care deține 25% din grupul Lego, intenționează ca prin această donație să redefinească modul în care este perceput sistemul de învățare pentru copiii de până la 12 ani și să schimbe modul în care oamenii înțeleg importanța jocului în educație. "Dorim să lucrăm đeopotrivă atât cu copiii și părinții, cât și cu profesorii și cadrele din învățământ pentru a îmbunătăți tehnicile de învățare pentru milioanele de copii din întreaga lume”, afirmă unul dintre angajații Lego.

Sursa: HotNews.ro

Vote it up
95
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza