Prin lume cu autostopul

Timotei Rad a călătorit aproape 240.000 de kilometri în maşinile altora.
 

Mergea pe marginea drumului, cu pasul omului epuizat de efort, cocoşat de greutatea rucsacului, când claxonul unui camion l-a trezit parcă din transă. Brusc, Timotei Rad, un tânăr de 28 de ani, cu privirea obosită şi faţa palidă de nesomn, a ridicat mâna într-un gest automat, făcând semnul autostopului.

Camionul a oprit imediat în dreptul lui. Primul gând i-a transmis un sentiment de uşurare. Se va odihni la căldură, după o noapte friguroasă de octombrie petrecută în cortul montat în mijlocul stepei din sudul Kazahstanului, unde fusese lăsat de un alt şofer de camion cu o zi înainte – ace la se oprise la un şantier rutier din apropiere. Poate i se va da ceva de mâncare – singura lui masă în ultimele 24 de ore fusese un sandviş. Poate îl va duce chiar până în oraşul Baikonur, următoarea lui destinaţie.

Uşa camionului se deschide larg, iar Timotei priveşte feţele zâmbitoare a doi bărbaţi. E deja pe scară, gata să urce, când creierul lui obosit îi transmite semnale că ceva nu este în regulă: poate zâmbetul prea amabil al celor doi, poate faptul că ştie din experienţă că şoferii de camion nu opresc atunci când sunt doi, pentru că practic nu mai rămâne loc suficient pentru încă o persoană, poate altceva care i se pare ciudat... Aşa că, aflat încă pe scara camionului, Timotei îi întreabă pe cei doi încotro merg. Auzind numele oraşului Baikonur, îşi ia faţa unui om dezamăgit şi spune un „mulţumesc“ grăbit, scuzându-se că el trebuie să ajungă de fapt în oraşul Turchistan. Sare pe şosea şi o ia la pas în direcţia opusă celei în care îşi doreşte de fapt să meargă. Nu mai vrea decât să vadă acel camion dispărând. De un an şi ceva de când călătoreşte cu autostopul a început să se bazeze pe instinctele lui, mai mult decât pe orice altceva.

Era luna mai a anului 2012, când Timotei Rad, student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca, secţia Cartografie, s-a hotărât să plece într-o inedită călătorie, pentru a căuta toate sursele bibliografice necesare studierii unei vechi hărţi româneşti. „Trebuia să consult trei cărţi, care nu se găsesc în România. Una se află doar în biblioteci din Viena, Liepzig şi Paris, a doua doar la Paris, a treia la Padova. De asemenea, voiam să consult şi singurul original al hărţii, care se află la Londra, şi o copie a originalului, care se găseşte la Viena. Să fi comandat să mi se trimită toate acestea scanate mă costa destul de mult, aşa că m-am gândit să aplic vechea modă, când trebuia să călătoreşti pe la arhive pentru a te documenta.“

După ce sâmbătă, 5 mai 2012, a participat la Simpozionul Naţional al Tinerilor Geografi de la Timişoara, în care şi-a prezentat studiul la care lucra, Timotei a plecat la drum. Tânărul de 26 de ani putea fi confundat uşor cu un adolescent, date fiind înălţimea lui de 169 cm şi faţa de copil studios. De altfel, firea lui curioasă, dar şi plină de neastâmpăr, a omului care „face lucrurile doar din pasiune, chiar da că asta ar presupune să moară de foame“, după cum singur se caracterizează, l-a determinat să pornească în ceea ce mulţi ar numi o nebunească aventură.

„Simpozionul s-a terminat pe la ora 16.00 şi, imediat, îmbrăcat la patru ace, cu ditamai rucsacul în cârcă, de se uita lumea la mine ca la urs, am luat autostopul spre Arad, ca să ies din ţară pe la vama Nădlac, cu direcţia Budapesta-Viena. Aveam la mine doar 90 de euro“, povesteşte Timotei, care îşi făcuse planul de a călători numai cu autostopul şi de a se caza gratuit prin CouchSurfing – un serviciu online de ospitalitate internaţional. Şi a făcut asta timp de zece zile, ajungând înapoi în ţară cu cinci euro în buzunar.

Deşi a trecut prin tot felul de situaţii neobişnuite, multe dintre ele dificile, în care a trebuit să rabde de foame, să sufere de frig sau să meargă kilometri întregi pe jos, acea primă experienţă i-a deschis apetitul de a vizita cât mai multe locuri şi chiar de a face înconjurul lumii cu autostopul. „Mi se părea un proiect ambiţios, mai ales că numai cinci oameni reuşiseră asta. Dar, în timp, călătoriile mele m-au învăţat să nu-mi doresc performanţe. A face ceva doar pentru asta îţi poate limita libertatea de mişcare“, spune Timotei.

De la a se gândi până la a trece la fapte nu a fost decât o chestiune de câteva zile.

Totuşi, din anul 2012 şi până acum a încercat să înconjoare Pământul de cinci ori. „Prima dată a trebuit să mă întorc pentru că nu aveam viză de China, a doua oară ambasadorul României din Afganistan m-a urcat în avion şi m-a trimis acasă, a treia oară mi s-a demagnetizat cardul şi am rămas fără niciun ban, a patra oară mi s-au furat toate lucrurile în Belgrad şi am fost nevoit să mă întorc“, îşi aminteşte tânărul, care acum are 31 de ani. După toate aceste experienţe, din a cincea călătorie s-a întors în România atunci când pur şi simplu a simţit că vrea să facă asta, spunându-şi că dacă va fi să facă înconjurul lumii, asta se va întâmpla de la sine, firesc, fără a-şi mai propune asta neapărat.

Cu toate acestea, Timotei a mers cu autostopul prin 80 de ţări, mai multe decât numărul celor în care au ajuns unii dintre cei care au înconjurat planeta în acest fel inedit, călătorind cu diverse maşini 234.880 de kilometri până în momentul scrierii acestui text (din care peste 76.500 de kilometri prin România).

„Pentru mine, a face autostopul este o artă şi un sport al minţii, mai complex decât şahul. Trebuie să îi determin pe oameni să oprească şi să mă ia cu ei, iar pe parcursul călătoriei trebuie să le condimentez orele cu poveştile mele“, spune tânărul.

Şi nu i-a încântat doar pe şoferi cu poveştile lui, ci şi pe cititorii blogului său (autostopmagellan.ro), încercând ca în timp real şi într-un stil amuzant să vorbească în amănunt despre situaţiile întâlnite şi întâmplările trăite.

Şi poate nimic nu vorbeşte mai bine despre multitudinea experienţelor prin care a trecut tânărul Timotei în aceşti ani decât o recapitulare în cifre: cele mai lungi călătorii cu o singură maşină au fost o cursă de 2.810 de kilometri (timp de cinci zile şi o oră) şi o alta de 3.350 de kilometri (timp de şase zile şi o oră); a fost luat de poliţie de nouă ori – de şase ori pentru că a făcut autostopul în locuri în care nu avea voie, respectiv la intrări pe autostradă, şi de trei ori în Chile, Ecuador şi Columbia, unde poliţia l-a luat la autostop pentru a-l duce în direcţia dorită (în Ecuador, fiind vorba de un poliţist pe motocicletă); a călătorit de trei ori în ambulaţe; odată a mers cu o maşină a jandarmeriei şi altă dată într-un camion al armatei ruse; în Turkmenistan i s-a întâmplat să că lă torească cu un tractor cu trei roţi, iar în altă zi, pe parcursul a o sută de kilometri, a mers în portbagajul unei maşini. „Eram în deşert, iar şoferul care a oprit nu a vrut să mă lase acolo, deşi erau deja cinci oameni în maşină“, povesteşte tânărul.

De asemenea, continuând şirul neobişnuitei statistici, Timotei spune că în nordul Norvegiei a călătorit cu un vas cu pânze. „Omul mă luase la autostop şi urma să meargă pe mare cu vasul, aşa că m-a invitat să merg cu el şi prietenii lui.“

O altă călătorie a făcut-o în sudul Argentinei, cu elicopterul. „La fel, un tip m-a luat de pe drum şi am ajuns la un picnic cu prietenii lui, iar unul dintre aceştia venise cu elicopterul, aşa că m-a dus el mai departe vreo zece kilometri.“ Alte călătorii memorabile ale tânărului au fost cele de 400 de kilometri într-o remorcă, 300 de kilometri pe timp de noapte, fără faruri, 600 de kilometri în junglă, 500 de kilometri în savană, 7.000 de kilometri prin zone deşertice, iar odată, în Venezuela, a mers sus, pe un camion, pentru că în cabină nu mai era loc.

„Un alt lucru neobişnuit care mi s-a întâmplat a fost reîntâlnirea în locuri total diferite cu şoferi în maşina cărora mai fusesem. La unul dintre ei, în Rusia, chiar îmi uitasem încărcătorul telefonului. Un altul, de cum m-a revăzut a început să râdă şi să mă claxoneze“, îşi aminteşte Timotei.

Mai important decât numărul kilometrilor parcurşi şi poate chiar şi decât locurile văzute, pentru tânărul autostopist au fost oamenii pe care i-a întâlnit, fie că erau şoferii care l-au luat în maşinile lor, fie cei care care l-au adăpostit şi i-au dat şi câte ceva de mâncare.

Dar nu toate experienţele au fost plăcute – cel mai plictisitor şofer i s-a părut a fi un inginer, care lucrează la hidrocentrala din Krasnoyarsk, de pe fluviul Enisei, iar cel mai periculos, un japonez, cu maşina înmatriculată în Franţa, care l-a luat la autostop în Elveţia şi care gonea cu 150 de km/oră prin tunele, peste poduri şi viaducte. „L-am forţat să oprească şi am chemat poliţia. Am făcut asta gândindu-mă că putea să omoare oameni nevinovaţi“, explică Timotei.

Dar, când se gândeşte la oameni, tânărul nu poate uita imaginea celor doi care şi-au oprit camionul în Kazahstan. „Erau foarte, foarte ciudaţi“, spune tânărul, care nu poate explica totuşi de ce i-a fost teamă să meargă cu ei. Cumva, pe parcursul călătoriilor îşi formase un al şaselea simţ, care îi spunea în cine putea să aibă sau nu încredere. „Deşi cea mai extraordinară şi frumoasă experienţă e să întâlneşti oameni noi, de asemenea, poate deveni uneori şi cea mai periculoasă.“ Se felicită şi acum pentru că nu s-a urcat în acel camion, cum se bucură şi pentru faptul că a chemat poliţia să oprească japonezul care gonea ca nebunul.

Dacă e să privească în urmă, Timotei crede că această frumoasă nebunie de a călători prin lume cu autostopul e strâns legată de dragostea lui pentru geografie şi hărţi.

„Aveam vreo opt ani, când unchiul meu Lucian a venit la noi în vizită la Alba-Iulia şi l-am asaltat cu o groază de întrebări, ştiind că se pricepe la geografie şi istorie. Văzând cât de entuziasmat sunt, mi-a scris pe o foaie de hârtie capitalele ţărilor europene, plus cele ale câtorva ţări mai mari de pe alte continente şi mi-a spus că, dacă le voi şti până data viitoare când vine în vizită, îmi dă 10.000 de lei. Nu mai ştiu ce puteai cumpăra la acea vreme cu 10.000 de lei, cert este că eu m-am străduit să învăţ toate capitalele până a doua zi dimineaţa, când el urma să plece. M-am încurcat la vreo două dintre ele, dar, impresionat de efortul meu, şi-a ţinut promisiunea. Asta e prima mea amintire despre momentul în care am realizat că îmi place geografia. Iar a doua e legată tot de unchiul meu şi mătuşa mea, Dana, când am fost la ei în vacanţă şi strângeam bani să-mi cumpăr un glob pământesc. Iar ei, ca să mă ajute, mă trimiteau la cumpărături şi mă lăsau să păstrez restul. Aşa am reuşit să-mi iau globul, pe care îl mai am şi astăzi, chiar dacă a crăpat şi a fost nevoie să îl lipesc. Acesta şi prima tablă de şah sunt cele mai importante suveniruri ale copilăriei mele“, spune Timotei.

Aşa cum pasiunea pentru geografie şi hărţi i-au deschis apetitul pentru călătoriile cu autostopul, tot aşa, acestea din urmă i-au deschis apetitul de a povesti. Astfel că, în această lună, Timotei Rad a publicat şi prima lui carte, al cărei titlu este „Înconjurul lumii cu autostopul“.

„Un prieten spunea că pentru mine, autostopul e ca vântul în pânzele vechilor nave. Eu aş spune că e ca fotbalul pentru Messi sau ca rock’n’roll-ul pentru Elvis. A fost şi este biletul libertăţii mele, bilet pentru a dansa în cosmos“, spune Timotei.

 

Regulile lui Timotei la autostop

1. Stai în locuri în care poţi fi văzut de la depărtare şi pe unde maşinile nu circulă cu viteză mare.

2. Alege-ţi un loc unde maşinile pot să oprească.

3. Poziţia corpului trebuie să fie relaxată, iar tu trebuie să zâmbeşti. Eşti un mesager al bunei dispoziţii.

4. Doar în ţări ca România, Moldova, Ucraina şi Georgia întâlneşti şoferi care se aşteaptă să le dai bani. La vest de România, în toată Europa, autostopul e gratis, la fel în America de Sud. Aşa că, în ţările în care şoferii se aşteaptă să fie plătiţi, am întrebat de la început dacă sunt de acord să mă ia gratis. Am fost refuzat de circa 20% dintre ei.

Vote it up
303
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza