Primul ajutor pentru voce

Ţi-e greu să te faci auzit? Nu e de vină neapărat auzul celorlalţi. S-ar putea să nu vorbeşti destul de tare.
 

Când ajung la o reuniune de familie, rudele mele măresc sonorul la aparatele auditive. Vara trecută am lucrat într-un magazin de bijuterii. Întâmpinam veselă clienţii, iar apoi mă întrebam dacă mă ignoră sau, pur şi simplu, nu mă aud. La pe-treceri, mi se cere să repet ce spun de atâtea ori, încât adesea doar zâmbesc şi mă dau bătută. Asta mă sperie, pentru că mă duce cu gândul la vocea firavă a mamei, atât de slabă încât conversaţiile noastre la telefon au devenit cu timpul de-a dreptul imposibile.

 

Dacă problemele de auz şi de vedere apar frecvent în discuţiile despre procesul de îmbătrânire, felul în care vocea noastră îmbătrâneşte este adesea trecut sub tăcere. Ştiai că, după vârsta de 65 de ani, însă, aproape trei din zece oameni au dificultăţi de vorbire suficient de grave pentru a fi di- ag­nosti­cate ca tulburări de voce? Problemele pot apărea odată cu pensionarea, la menopauză sau chiar mai devreme, în cazul celor care suferă de anumite boli sau care îşi suprasolicită aparatul vocal, având meserii care le cer să vorbească mult sau într-un mediu zgomotos. Dar, există o mulţime de moduri – de la sfaturi simple până la soluţii chirurgicale – prin care poţi evita îmbătrânirea vocii sau pierderea capacităţii de a te face auzit.

 

Prea răguşit pentru a vorbi

Vorbitul tare şi continuu face parte din fişa postului pentru angajaţii unui call-center, pentru avocaţi şi profesori. Conform unor estimări, aproape jumă­tate dintre cadrele didactice ajung să aibă probleme cu vocea, la un moment dat. Angela Popa, de 70 de ani, care a fost timp de 40 de ani profesoară de chimie, cu greu se mai făcea auzită de soţul ei. Vreo doi ani nu a vrut să dea importanţă acestui fapt, dar, după ce a început să stea cu nepotul ei de trei ani, şi-a dat seama că e absolut necesar să consulte un medic.

„Făceam din ce în ce mai mult efort să vorbesc, mai ales când era şi zgomot în jur. Dar cel mai rău mă deranja când voiam să-i citesc nepotului meu. Mă întrerupea ca să-i repet propoziţiile încă şi încă o dată“, spune Angela.

După investigaţii, medicul i-a recomandat să facă o laringoplastie prin injectare, pentru refacerea corzilor vocale subţiate. „Mi s-a făcut doar o anestezie locală, iar medicul mi-a injectat o substanţă, care s-a depozitat în corzile vocale. După vreo două zile, totul a fost mult mai bine. Totuşi, e posibil ca după un an să fie nevoie să reiau procedura“, spune Angela.

Un alt exemplu este cel al lui Kaysi Hamilton, o profesoară de matematică de 39 de ani, din SUA. Când a răguşit, în aprilie anul trecut, Kaysi s-a gândit că e doar o alergie. A continuat să-şi ţină orele la şcoală, însă nu mai putea să ridice vocea, care uneori ceda cu totul. Muş­chii gâtului îi erau atât de încordaţi, încât nu mai putea înghiţi şi simţea că se sufocă. A aşteptat nerăbdă­toare vacanţa de vară, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit nici atunci.

„Dacă vocea ta nu-şi revine într-o săptămână sau pe parcursul unui anotimp cum e vara, probabil ai o problemă permanentă“, spune Ingo Titze, directorul Centrului American pentru Voce şi Vorbire.

Câteva luni mai târziu, în iulie, Kaysi a consultat o echipă de specia­lişti ORL. Aceştia au descoperit un polip de mărimea unui bob de mazăre, care atârna ca un balon cu apă de una dintre corzile ei vocale. I-au recomandat exerciţii de terapie vocală şi operaţia de înlăturare a polipului.

Terapia consta în masajul şi relaxarea muşchilor foarte încordaţi ai gâtului. Kaysi a învăţat tehnici care o ajută să se folosească de cavităţi- le din craniu pentru a creşte volumul vocii, fără a suprasolicita gâtul. Un exerciţiu obişnuit este să pronunţi brrî (ca bebeluşii, expulzând aerul printre buzele lipite, făcându-le să vibreze). Un altul presupune să cânţi printr-un pai (eventual, pe melodia ta preferată).

 

După operaţia de înlăturare a polipului, urmată de şapte zile delicate, în care i s-a interzis cu desă­vârşire să vorbească, Kaysi a continuat exerciţiile vocale. În câteva săptămâni, corzile ei vocale funcţionau din nou perfect.

Prea încet pentru a fi auzit

Americanul Bruce Lyon, de 74 de ani, credea că soţia lui, Kathie, ar trebui să meargă la medic, să-şi verifice auzul. Însă după ce fiii lui s-au plâns în mod repetat că are o voce foarte firavă, bărbatul şi-a dat seama că el era cel care avea o problemă.

„Făceam efort să vorbesc suficient de tare pentru a fi auzit, mai ales la restaurant“, spune Bruce, acum pensionar. Medicul lui ORL-ist l-a trimis la Centrul pentru Voce de la Spitalul Universităţii Emory, unde aparatul lui vocal a fost înregistrat, în timp ce realiza diferite exerciţii vocale.

 

Diagnosticul: atrofia corzilor vocale sau presbifonie. Corzile vocale slăbesc odată cu vârsta, la femei după menopauză, sau atunci când muşchii vocali nu sunt exersaţi suficient. În timpul vorbirii, corzile vocale vibrează, atingându-se şi depărtându-se când aerul trece printre ele. Pe măsură ce muşchii îşi pierd din masă, forţă şi capacitatea de coordonare, este nevoie de mai mult efort pentru a apro­pia corzile. Iar uneori, când atrofia se agravează, acestea nu se mai pot închide. În consecinţă, vocea devine mai slabă, mai puţin răsunătoare şi necesită mai mult efort pentru a o face auzită.

 

Septuagenarul Bruce a făcut o serie de exerciţii. Şi-a antrenat vocea în două şedinţe de câte 15 minute pe zi, în care pro­nunţa lung şi energic o vocală, la înălţimi ale sunetului care acopereau tot spectrul vocii, rostea propoziţii simple cu voce tare şi folosea un aparat, pentru a-şi creşte rezistenţa respiratorie.

Exerciţiile au dat rezultate. „Schimbarea a fost treptată, dar, după vreo două luni, deja nu îl mai rugam să repete“, explică soţia sa. Dar, ca în orice tip de antrenament al muşchilor, rezultatele pozitive pot fi menţinute doar prin continuarea exerciţiilor. Problemele de voce ale lui Bruce erau considerate slabe spre moderate, dar, în anumite cazuri, slăbirea corzilor vocale este atât de pronunţată, încât nici terapia vocală nu le poate ajuta.

„Putem injecta o substanţă în corzile vocale, pentru a le creşte volumul. În unele cazuri, este vorba despre aceeaşi substanţă folosită pentru a injecta ridurile“, spune dr. Elizabeth Guardiani, de la Universitatea Maryland.

În ceea ce mă priveşte, o discuţie cu un specialist în tulburări de voce m-a lămurit că vocea mea nu are nicio problemă. Dar m-am hotărât să beau mai multă apă şi să-mi folosesc mai mult vocea - repeta cu voce tare frazele de pe CD-urile de limba franceză sau cânta în maşină. Dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, nu voi ezita să consult un medic.

 

 

PROBLEME MEDICALE CARE AFECTEAZĂ VOCEA

Răguşeala temporară este ceva normal când ai o răceală (din

cauza infecţiei, corzile vocale

se inflamează şi nu mai vibrează cum ar trebui).

Alergiile şi problemele cu sinusurile pot provoca scurgeri postnazale, care irită corzile vocale. Multe medicamente împo­triva alergiilor provoacă uscarea corzilor vocale, aşa că ar fi bine să întrebi medicul dacă îţi poate recomanda alte medicamente, spă­lături nazale şi medicamente care fluidizează mucusul. Nu tuşi când vrei să elimini mucusul – este un obicei dăunător, care face corzile vocale să se lovească una de alta.

Un alt factor iritant pentru cor­zile vocale este boala de reflux gastroesofagian (BRGE). Tratamentul cu medicamente sau schimbările în stilul de viaţă (de exemplu, evitarea mâncărurilor care provoacă arsuri la stomac) ar putea fi tot ce trebuie să faci pentru a te simţi mai bine.

În cazuri rare, schimbările de voce ar putea semnala cancerul corzilor vocale sau ar putea fi simptomul unei probleme neu- rologice, ca boala Parkinson.

Nu ignora o schimbare de voce care durează mai mult de trei săptămâni.

 

 

DA ŞI NU PENTRU O VOCE SĂNĂTOASĂ

DA: Bea multă apă, mai ales dacă iei medicamente. În jur de 80% din medicamentele eliberate cu sau fără reţetă usucă mucoasa umedă care protejea- ză corzile vocale. Evită consumul excesiv de cafea, sucuri cu cofe- ină şi alcool, care te pot deshidrata.

NU: Strigătul. Acesta poate provoca umflături sau îngroşări ale corzilor vocale, aşa că apropie-te mai mult sau găseşte altă metodă de a atrage atenţia cuiva (tăcerea bruscă poate fi chiar mai efi­cien­tă). Unii profesori folosesc căşti cu sistem de am­plificare, cum sunt cele ale instructorilor de fitness.

DA: Cântă. Cântăreţii profesionişti au, în ge-neral, voci mai tinere decât persoanele care nu cântă. Dacă nu-ţi place să cânţi, ar fi util să citeşti ceva cu voce tare în fiecare zi, pentru a-ţi exersa muşchii vocali.

NU: Vorbitul pe tonuri joase. Stilul de vorbi- re aspru, uşor răguşit, adoptat de tot mai mulţi adolescenţi (atât băieţi, cât şi fete), le-ar putea aduce proble- me de voce mai târziu, pentru că muşchii vocali nu sunt antrenaţi pe întreg spectrul de tonalităţi al vocii.

DA: Găseşte-ţi rezonanţa firească a vocii. Spune „mmm-hmm“. Aşa îţi dai seama ce mod de vorbire îţi este mai confortabil.

Vote it up
69
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza