Poluarea vazuta de copii

95 de elevi din clasele III – VII au participat, intre 11 si 14 iulie, la Concursul National “Creeaza-ti Mediul”, sustinut de Holcim
 

<p>

Concursul s-a desfasurat, timp de patru zile la Slatina, fiind gazduit de Palatul Copiilor si Elevilor „Adrian Baran” si Colegiul National Agricol „Carol I”. La competitie au participat peste 95 de elevi din judetele Olt, Bacau, Bistrita Nasaud, Cluj, Dolj, Dambovita, Mehedinti, Prahova, Sibiu, Suceava, Valcea, Teleorman, Calarasi, Brasov, Ialomita, Satu Mare, Hunedoara si din municipiul Bucuresti.
 
Copiii s-au impartit in echipaje de cate cinci si au avut de realizat o prezentare in format electronic referitoare la cele mai poluate zone de pe glob, fiecare insotita de imagini.
 
Juriul, format din doi reprezentanti ai Palatului National al Copiilor Bucuresti si cate un profesor din judetele Constanta, Botosani si Covasna, a evaluat echipele participante in ceea ce priveste creativitatea, exprimarea plastica originala, bogatia limbajului vizual plastic, creativitatea in conceperea unui mesaj centrat pe temele studiate, capacitatea de stilizare - transformare in semn artistic a mesajului, originalitate in crearea produsului artistic si relationarea mesajului cu subiectul dat si relevanta acestuia.
 
La final au fost declarate castigatoare echipele din Dambovita, municipiul Bucuresti si Buzau, in timp ce elevii din Olt, Teleorman, Dolj si Valcea au primit mentiuni.
 
Elevii castigatorii au fost recompensati de Ministerului Educatiei Nationale cu premii in bani si au primit din partea Holcim Romania 15 premii constand in biciclete, telescoape, microscoape, role si zmee.
 
Concursul National “Creeaza-ti mediul!” face parte din parteneriatul incheiat, inca de acum noua ani, intre Holcim Romania si Ministerul Educatiei Nationale. In cadrul acestui parteneriat, Holcim a lansat, la sfarsitul lunii martie, “Lectia verde - Creeaza-ti mediul!”, primul manual digital realizat in Romania, un curs ecologic interactiv elevilor din clasele III – VII.
 
Manualul digital poate fi accesat gratuit la website-ul www.lectiaverde.ro.

</p>

Vote it up
140
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza