Plimbarea de Craciun

Cea mai fermecatoare noapte a anului, cu linistea ei, ne da noi sperante si puterea de a merge mai departe
 
<p>
„Bunico, mergem  la plimbare, da?“  Intrebarea nepotului meu cel mare a primit imediat sustinerea celorlalti nepotei. „Da, bineinteles“, i-am asigurat eu.
Suntem treisprezece in jurul mesei, adulti si copii. Eu si sotul meu, fiicele noastre cu ginerii nostri si cei sapte nepoti. Cel mai mare are 12 ani, cel mai mic abia a implinit trei. Sosirea lor de Craciun a provocat o vijelie prin casa, cu pungi de cadouri imprastiate peste tot, cu toate felurile de mancare aduse de ei pentru masa de Craciun prin bucatarie, cu nepotii cautand jucarii si fiicele noastre descoperind in bradul impodobit ornamentele pe care le facusera sau cumparasera in anii trecuti. Craciunul este o sarbatoare de familie. Nu degeaba vechiul cantec I’ll Be Home for Christmas (Voi fi acasa de Craciun) ne emotioneaza de fiecare data. Sa fii acasa cu familia, sa lasi restul lumii afara, sa te uiti la flacara lumanarilor, sa canti colinde... Toate acestea fac parte din spiritul Craciunului. Stam si de vorba, de multe ori fara sa ne asteptam randul, radem unul de povestile altuia, in timp ce rasfatam copiii sau ii certam, cu un pahar de vin in mana. Apoi vine cina traditionala de Craciun, aceeasi in fiecare an. Iar inainte sa mancam, sotul meu citeste cu voce tare o poveste despre Craciun din Biblie.

La noi acasa, masa de Craciun incepe la ora 17.00, pentru ca trei dintre nepoti sunt inca mici si trebuie sa mearga devreme la culcare. Eu sunt o fire  mai traditionalista. Se pare ca asta este o caracteristica a bunicilor. Prin urmare, tin la toate obiceiurile. Iar acum doi ani am mai adaugat unul: o plimbare nocturna. O facem dupa cina de Craciun, in jur de 19.30. Este o experienta foarte speciala. Parca pasim inapoi in timp, in zilele in care luna lui decembrie era cufundata intr-un intuneric adanc si misterios.

Dupa ce am strans  un pic prin casa si cei trei copii mai mici au fost spalati si dusi la culcare, am plecat. Am iesit toti, cu exceptia unuia singur, care a ramas pe post de babysitter, dupa ce am dat  cu zarul. Am schimbat pantofii cu toc  cu bocanci si, cu lanterne in maini, am pornit la drum. Am zarit prin case oameni in jurul meselor si decoratiuni de Craciun prin gradini. Apoi, dintr-odata, s-a lasat intunericul. Noi locuim in estul Olandei, aproape de granita cu Germania. In partea stanga, sunt dealuri si arbori. De cealalta parte, este canalul Maas-Waal, cu damburile si pajistile sale varatice. Peste tot domneste o liniste absoluta. Eu si sotul meu am gasit pe cerul plin de stele Calea Lactee, Ursa Mare si constelatia Orion.

Copiii din zilele noastre stiu mai multe decat stiam noi. Sunt specialisti in computere si absorb cu sete toate cunostintele din lumea inconjuratoare. Dar stiu foarte putin despre lumea de deasupra lor, din cauza ca sunt prea acaparati de ecranul computerului sau de consolele Nintendo. Stiu povestea stelei de la Betleem, dar nu sunt prea siguri ce e o stea. Mai exista inca stele? Stelele, le explic eu, traiesc vieti incomensurabile in universuri total diferite. Unele sunt la sute de ani lumina de noi. Dar nimeni nu stie daca Steaua de la Betleem, semnul din cer care a stralucit pentru a anunta nasterea lui Iisus, chiar a existat.  Preotii-astrologi babilonieni si astrologii chinezi, care au consemnat toate schimbarile de pe cer de dinainte si de dupa era crestina, nu pomenesc nimic despre „steaua din Betleem“. 

In timp ce vorbeam despre povestea Craciunului, auzeam valurile care se izbeau neobosite de malul  canalului. Nu trecea nici macar o singura nava pe aceste ape, de obicei atat de aglomerate, care duc spre portul Rotterdam.
Am traversat padurea in cealalta parte. Acolo, intunericul si linistea sunt chiar mai profunde si mai misterioase. Lanternele noastre abia reuseau sa lumineze radacinile copacilor, ca sa nu ne impiedicam in ele. Am auzit o bufnita, am vazut o caprioara fugind si ne-am intrebat ce putea fi fosnetul pe care il auzeam din padurice: o vulpe sau un bursuc? Ne simteam ca si cum eram singuri in intreaga lume. In cele din urma, dupa o ora si jumatate de mers, am luat-o pe o carare care ducea spre casa. In zare, a aparut cartierul nostru din suburbie. Am intrat pe strada, ne-am uitat la casa noastra luminata, ca un simbol al sigurantei, caldurii si confortului. Chiar si dupa ce am intrat in casa, nepotii mai mari au ramas tacuti si tematori. Traisera in acea seara o aventura fascinanta, mirajul necunoscutului. Au luat nerabdatori o ciocolata calda cu frisca. Obrajii le erau imbujorati din cauza frigului.

In multe limbi, cuvantul „noapte“ incepe cu litera N. Nuit, Notte, Nacht – toate deriva de la antica zeitate egipteana Nut, personificarea cerului  de noapte. Dupa cum spune legenda, ea ar inghiti Soarele la venirea serii. A fost descrisa nuda, acoperita cu stele si vizibila doar pentru acele stele. In timp ce hoinaream prin peisajul  pustiu din padure, ma gandisem la stramosii nostri indepartati, care traiau fara lumina artificiala, avand drept companie doar intunericul si Luna. In clipa in care traiesti experienta noptii ca pe o „creatura“ distincta si misterioasa, simturile ti se ascut si devii capabil sa percepi lucruri care nici nu stiai ca exista.

Noaptea nu este doar partea intunecata a vietii, ci si muza poetilor si indragostitilor, iar somnului ii daruieste vise miraculoase.  Sunt sigura ca exista un motiv pentru care marile mistere ale crestinismului s-au intamplat noaptea.
In lumea aceasta plina de umbrele noptilor lungi si de peisajele iernatice cufundate in liniste, stramosii nostri sarbatoreau ziua de 21 decembrie – solstitiul de iarna – dinaintea erei crestine, in aer liber, cu focuri si alte ritualuri de celebrare. In emisfera nordica, traim si in zilele noastre experienta celei mai scurte zile si a celei mai lungi nopti la aceeasi data, cand inaltimea soarelui deasupra orizontului e cea mai mica. Acest moment dureaza trei zile. In noaptea de 24 spre 25 decembrie, in ajunul Craciunului, partea adanca a intunericului a ramas deja in urma. Lumina renaste si ne elibereaza de intuneric. Incet, dar sigur, zilele incep sa creasca.

Pretutindeni, venirea luminii inseamna speranta, dezvoltare si viitor. Toate acestea sunt promise si de povestea Craciunului, de nasterea lui Iisus. „Indiferent ca crezi sau nu, este inca de mare actualitate“, le spun nepotilor in timpul unei conversatii in jurul focului. „Orice s-a mai adaugat de-a lungul secolelor la povestea Craciunului – grajdul, boul, magarul, poate si cei trei regi de la Rasarit –, nasterea lui Iisus in Betleem este una istorica, la fel de importanta ca rolul sau de profet. A trait in saracie, i-a iertat pe pacatosi, le-a dat vamesilor o lectie dura si i-a luat apa-rarea adulterinei Maria Magdalena. El a adus lumina in intuneric cu o credinta noua, care punea accentul pe iertarea pacatelor si iubirea aproapelui. Toate acestea raman extrem de actuale in aceasta epoca si in zilele noastre.“

Ei au aprobat dand din cap, somnorosi dupa o zi lunga. Maine vor pleca, iar noi le vom face cu mana nepotilor, care isi vor strecura manutele afara pe geamurile masinilor, in timp ce dispar dupa colt. Apoi o sa fac curat si casa o sa revina la starea ei initiala, fara jucarii in fiece colt. Si ma voi bucura de zilele linistite dintre Craciun si Anul Nou. Perioada dintre 24 si 31 decembrie iti da ragazul sa faci un armistitiu cu lumea agitata care te inconjoara, cu presiunea continua. O constiinta diferita, mai receptiva si mai putin rationala, mai intuitiva, are sansa sa iasa la suprafata in aceste zile. Profita de acest ragaz pentru a-ti limpezi gandurile, regaseste-te, incearca sa intelegi esenta vietii. Este un fel de revenire acasa, la tine insuti.

A venit vremea sa mergem la culcare. In timp ce sotul meu plimba cainele, eu desfac teancul de felicitari de Craciun pe care le-am primit. Observ inca o data ca oamenii ne ureaza un Craciun „sfant“ si „binecuvantat“. Savurez spiritul adevarat al Craciunului, cel care ne lasa sufletele sa zaboveasca, o clipa in plus, intr-o lume mai frumoasa. Sa aducem pace in jur si in inimile noastre. Si, mai ales, sa numaram lucrurile cu care am fost binecuvantati. Noi doi, sotul meu si cu mine, traim impreuna o aventura numita casnicie. Acum suntem treisprezece. Nepotii nostri ne-au umplut viata cu bucuria lor de a trai. Pentru ca privim lumea prin ochii lor, ne simtim si noi tineri. De aceea, Craciunul este sarbatoarea unui miracol pe care il putem atinge, pentru ca este aproape de noi. Pentru mine, esenta povestii Craciunului este nasterea unui copil. Femeia care simte ca i-a venit sorocul, care aduce o viata pe lume, barbatul care o ajuta, copilul ca o promisiune a unui nou inceput...

Lumina, reintinerire, speranta, continuitate. O poveste fara sfarsit. Cei mai vechi pasi ai omului au fost localizati cu peste trei milioane de ani in urma, in lava africana. Niste urme mari, unele un pic mai mici si unele marunte: barbat, femeie, copil. Ca o familie. Exact ca Maria, Iosif si bebelusul Iisus. Ca noi, astazi. Craciunul este vechi de cand lumea si, totusi, infinit de tanar. Pentru ca il traim in lumina si dragoste. Iar copiii sunt si azi poezia umanitatii. „Mai mergem si anul viitor la plimbare noaptea?“,  ne-au intrebat cei doi nepoti in varsta de 10 ani, cand am ajuns acasa. „Sigur ca da!“, le-am raspuns, in acelasi timp, eu si sotul meu. De cate ori veti vrea asta si atat timp cat vom trai, m-am gandit in sinea mea. Stiu ca suntem muritori si, totusi, nemuritori in amintirile celorlalti. Cand vor avea varsta noastra, ei isi vor aminti inca plimbarile noastre nocturne. Poate se vor plimba si ei cu copiii lor. Asa, noi vom continua sa traim. Nepotii nostri sunt navetele cu care calatorim spre eternitate.
</p>

<p>&nbsp;</p><strong><a href="http://diff4.smartadserver.com/call/cliccommand/4711480/[timestamp]?" target="_blank">Am aflat de la contabili ca nu le plac variabilele. Solutia: credite cu rata fixa! Aplica</a></strong>
Vote it up
369
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza