Pita prajita cu humus

O gustare simpla si usor de preparat, bogata in proteine, vitamine si minerale

 

<p>

Portii 6
Timp de preparare si gatit: circa 15 minute, plus racirea

Ingrediente:

Humus:

1 cutie naut, circa 400 g, scurs si spalat
1/2 lingurita seminte de chimion macinate
2 catei de usturoi pisati
2 linguri suc de lamaie
2 linguri ulei de masline extravirgin
150 g branza de vaci
sare si piper
paprika si chimion macinat, pentru ornat (optional)
feliute de lamaie, pentru servit

Pitta prajita:

6 paini pitta, circa 55 g fiecare
1 1/2 lingura ulei de masline extravirgin
40 g seminte de susan

Preparare:

Se pune nautul impreuna cu chimion, usturoi, suc de lamaie, ulei de masline si branza intr-un blender. Se amesteca 1–2 minute, pana ce amestecul este foarte omogen, oprind o data sau de doua ori si adunand ceea ce ramane pe peretii vasului.

Ca alternativa, se pun aceleasi ingre-diente intr-un castron, preferabil cu fund plat, si se prepara piureul cu un mixer. Daca se doreste un piure mai grosier, se sfarama nautul cu un zdrobitor de cartofi sau cu furculita, pana ce este destul de omogen, apoi se incorporeaza restul ingredientelor.

Se asezoneaza hummusul cu sare si piper, apoi se transfera intr-un castron. Se acopera si se pastreaza in frigider pana cand este servit.

Pentru a prepara pitta prajita, se incalzeste puternic grillul cuptorului. Se intind painile pitta pe o tava de copt si se ung pe partea superioara cu jumatate din uleiul de masline. Se presara cu jumatate din cantitatea de seminte de susan. Se frig 1 minut, sau pana cand atat painea, cat si semintele sunt rumenite.

Se intorc painile pitta, se ung cu restul de ulei si se presara cu semintele de susan ramase. Se aduc din nou sub grill si se frig 1 minut, pana cand atat painea, cat si semintele sunt rumenite. Folosind o foarfeca, se taie repede painile fierbinti in fasiute late de 2 cm. Se lasa sa se raceasca, ca sa devina crocante.

Se presara peste hummus putina paprika si un pic de chimion macinat, apoi se serveste cu fasiute crocante de pitta si feliute de lamaie. (Fasiutele crocante de pitta pot fi pastrate intr-o cutie, la adapost de aer, 1–2 zile).

Cateva idei:

• Ca sa serviti cu fasiutele de paine pitta un piure de vinete, in stil oriental, coaceti 2 vinete de dimensiuni medii, circa 450 g in total, intorcandu-le frecvent, pana cand sunt moi si carbonizate uniform. Se pun intr-o punga de polietilena si se lasa sa se raceasca pana ce pot fi manuite, dupa care se taie sferturi si se descojesc. Se lasa miezul sa se scurga 15 minute, intr-o sita, apoi se preseaza usor ca sa se stoarca lichidul ramas. Se fac vinetele piure cu un blender sau procesor, impreuna cu 1 catel de usturoi pisat, 1 lingurita chimion macinat, sucul de la 1 lamaie, 4 linguri pasta tahini, 1 lingura ulei de masline extravirgin, 2 linguri menta tocata, sare si piper. Se orneaza presarandu-l cu piper de Cayenne si frunze mici de menta, sau cu seminte de rodie.
• Preparati lipii libaneze. Se despica painile pitta si se deschid cu grija. Se pun intr-un mojar 2 linguri seminte de susan prajite, 2 linguri se-minte de mac si 2 linguri cimbru proaspat. Se piseaza putin, apoi se adauga 3 linguri ulei de masline extravirgin. Se intinde mixtura pe parti-le interioare ale „buzunarelor“ de pitta. Se frig jumatatile de pitta pana se rumenesc. Se racesc si se servesc muiate in hummus.

Avantaje:

• Painea pitta, o lipie nedospita originara din Orientul Mijlociu, este o sursa buna de carbohidrati cu amidon si are un Indice Glicemic mic. Este, de asemenea, una dintre painile cu cel mai scazut continut de grasimi.
• Nautul aduce o cantitate importanta de fibre, mai ales dintre cele solubile, care reduc nivelul de colesterol din sange.
• Semintele de susan sunt o sursa buna de proteine, asa ca pot fi foarte folositoare intr-o dieta vegetariana.

Pentru mai multe retete culinare acceseaza site-ul www.lumearetetelor.ro

</p>

Vote it up
74
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza