Pierdut printre cuvinte

Discursul Regelui, filmul care a castigat Oscarul, a schimbat perceptiile asupra problemelor de limbaj 
 
<p>Exista in Discursul Regelui, filmul despre straduinta regelui George al VI-lea de a-si invinge balbaiala, un moment in care cel care nu devenise inca rege, jucat de Colin Firth, il intalneste pe noul sau terapeut in probleme de limbaj, australianul Lionel Logue, interpretat de Geoffrey Rush. „Trebuie sa relaxam muschii falcilor“, ii spune Logue. Inghitind tensionat, tendoanele gatului lui Firth se incordeaza, iar muschii falcilor ii sunt extrem de tensionati. Pare inspaimantat, apoi spune rastit un singur cuvant: „Bine“.
Firth interpreteaza magistral momentul: teama, uscaciunea, inghititura crispata, tensiunea de neindurat. Eu stiu prea bine starea, pentru ca am trait asta. Bine ati venit in lumea unui balbait!

Logue profesa la Londra, pe Harley Street numarul 146, din anul 1924. A murit in 1953, asa ca nu mai era prin preajma zece ani mai tarziu, cand, la varsta de cinci ani, eu am inceput sa ma balbai. Habar nu am de unde mi se trage asta. A coincis cu momentul in care mi-au cazut toti dintii de lapte si cu inceputul scolii primare.
Au urmat ani intregi de momente jenante si autotortura, cand cea mai mica interactiune cu lumea imi cauza acea panica pe care Firth o transmite atat de bine.

Cand am inceput ciclul gimnazial, stiam ca trebuie sa rezolv problema sau sa trec la lupte fizice. Dar sa dau scatoalce nu era cea mai fericita optiune intr-o scoala in care directorul manuia nuiaua fara rezerve. In schimb, am refuzat sa vorbesc sau sa raspund la intrebari la ore.
Notele mele erau bune – „Foarte bine“ si „Bine“, dar nu raspundeam la ore decat daca eram numit. Cred ca au fost profesori care nu au stiut niciodata ca in spatele clasei se afla un baiat inmarmurit de panica, pentru care fiecare curs era o ora de teroare.
Un profesor i-a sugerat mamei sa ma duca la un psihiatru. Nu a folosit la nimic. Parintii mei nu aveau nici priceperea, nici banii necesari ca sa ma ajute, cat despre a merge la doctor – ei bine, asta insemna ca erai nebun.

Sa invat franceza si germana pentru obtinerea atestatului a fost o tortura. La toate examenele orale, fetele mirate ale bietilor examinatori se holbau la mine, incercand sa inteleaga galgaitul, balbaiala, scrasnitul dintilor, jena tantalaului incordat pe care il aveau in fata lor.
Trebuie doar sa lucrez impecabil la probele scrise, ma gandeam. Si asa am facut. Totusi, nu a fost usor deloc, si pana la terminarea scolii eram deja satul. Nu voiam sa merg la facultate si sa o iau de la capat. Nu voiam sa trebuiasca sa lucrez din nou insutit doar pentru ca gatul, maxilarele si creierul nu cooperau.
Asa ca am renuntat si am ales sa lucrez in magazinul in care lucrasem part time de cand aveam 13 ani.

Cei de acolo ma stiau, trecusera peste faptul ca eram balbait si ma
acceptasera. Puteam, in sfarsit, sa ma linistesc. Puteam fi eu insumi.
Apoi, pe la 20 de ani, am obtinut un post la ziarul local. Pana in acel moment, reusisem intr-o oarecare masura sa tin sub control balbaiala. Numai daca eram obosit sau stresat aveam probleme cu unele cuvinte, cum ar fi „femeie“ si „sapte“.
Nici acum nu inteleg cum functioneaza. As putea spune cu usurinta „foarte“ sau „formula“, dar m-as po-ticni la „femeie“. Acelasi lucru mi se intampla cu „s“ din „sapte“. „Scoala“ si „a soca“ imi vine usor sa le pronunt, dar incercati sa ma faceti sa spun „sapte“.

Apoi am inceput sa inlocuiesc cuvintele. Ma gandeam in avans, imi vizualizam enunturile scrise pe o foaie, inainte sa le rostesc. Trebuia sa stiu daca avea sa urmeze un cuvant pe care nu il puteam pronunta, pentru a-l inlocui cu unul pe care reuseam sa il rostesc.
Numerele imi creau si ele probleme. Incercati sa va ganditi la un alt mod de a spune „sapte mirese“ sau „sapte frati“.

Inchipuiti-va apoi disperarea mea cand am aflat ca numarul de la noul meu serviciu era 729-1414. Eram pierdut: temutul „sapte“. Un cuvant pe care nu-l puteam spune fara sa susotesc repetat. Cati oameni isi amintesc numarul de telefon al biroului unde au lucrat in urma cu 32 de ani?

Un telefon catre orice persoana din institutii publice, politist, pompier, membru al unui consiliu, era un cosmar. Stiti ca trebuie sa le dai aceasta informatie pentru ca ei sa te poata suna.
– Care este numarul dumneavoastra de telefon?“
– Este ssssssssssssaptedoinouaunu
patruunupatru.
Eram ca un om pe punctul de a se ineca, bolborosind disperat dupa aer.
– Cum?, intreba interlocutorul, in timp ce mie imi venea sa plang. Ceea ce mi s-a si intamplat intr-o zi cand, dupa un episod telefonic cu totul ssssssuierator, un coleg a ras de mine.
Data urmatoare, am schimbat strategia.
– Numarul meu? Vi se poate parea ciudat, dar eu sunt balbait, iar unul dintre cuvintele cu care am probleme este tocmai prima cifra a numarului meu de telefon. Iar prima cifra este numarul de dupa sase.
– Sigur, a venit raspun-sul. Va vom suna dupa sase. Dar care este numarul dumneavoastra de telefon?
– Ei, ia cautati-l singuri!, am bombanit, si le-am inchis telefonul.

Imi invinsesem balbaiala. Am reusit prin inlocuirea cuvintelor si prin schimbarea cadentei discursului meu, care acum include multe ezitari, ticuri verbale si gesturi cu mana. Foloseste toate aceste tertipuri cand vorbesti cu cineva si aproape ca va pierde din vedere esen-
tialul.
Functioneaza, dar nu intotdeauna, de pilda nu atunci cand sunt obosit sau stresat. Inca mai am probleme cu „sapte“ si trebuie sa imi incordez mintea si sa ma concentrez puternic atunci cand anticipez ca va urma intr-o fraza.

Anul trecut, Palin Centre din Marea Britanie a creat Stammering Information Programme, care include un DVD prezentat de tineri care se balbaie. Copiii, cu varste intre 2 si 18 ani, impartasesc acea groaza pe care o traiesc atunci cand li se spune sa se grabeasca si sa termine o fraza. Acestia isi dezvaluie sentimentele de stinghereala si de teama, frica de a fi ignorati sau de a iesi in evidenta.

Samuel Zack, un baiat de 10 ani, parca ar descrie propriile mele zile de scoala, atunci cand spune: „Nu pot vorbi in fata oamenilor, si asta ma face sa nu raspund la multe intrebari la care cunosc solutiile“.
In mod nefericit, din cauza balba-ielilor participantilor, DVD-ul dureaza sssssssapte ore. Trebuie sa razi, altfel iti vine sa plangi.

Copilul tau se balbaie?
Balbaiala este mai frecventa la copiii prescolari, si, in timp ce peste jumatate dintre ei se vindeca pe cont propriu, terapia s-a dovedit a fi tratamentul cel mai eficient, totusi, in cazul celor sub cinci ani, asa ca este important sa apelam la specialisti. Un tratament traditional despre care parintii ar trebui sa stie este  Programul Lidcombe, in care parintii sunt invatati sa ofere copiilor feedback asupra discursului lor.
Pentru mai multe informatii despre acest program, in-trati pe site-ul: www.stammering.org/lidcombe.html. Pentru a gasi un specialist in problemele limbajului, incepeti cu www.cplol.eu, o organizatie europeana.

Ajutor pentru adulti
Este util sa lucrati cu un specialist in probleme de limbaj, care va va recomanda metode ca incetinirea discursului (s-a dovedit ca oamenii se balbaie mai putin daca vorbesc rar) si Controlul Corzilor Vocale, care elibereaza tensiunea din aparatul fonator. Aparatele electronice – care functioneaza prin transmiterea vocii vorbitorului inapoi in pavilionul urechii – pot fi de ajutor pentru unii, dar costa pana la 4000 de euro, asa ca ar trebui mai intai testate inainte de achizitionare. Edwin Farr, presedintele Ligii Europene a Asociatiilor Persoanelor cu Deficiente de Vorbire, indeamna oamenii sa ia in considerare, cu o doza mare de precautie, orice tratament care promite o vindecare completa.
Pentru mai multe informatii, intrati pe site-ul ligii, la adresa: www.stuttering.ws</p>

Vote it up
250
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza