Petra: cetatea rosie

Necunoscuta lumii occidentale timp de sute de ani, cetatea „rosie ca trandafirul“, Petra, a fost odinioara un centru prosper 
<p>Intr-o calatorie din Siria in Egipt in august 1812, tanarul explorator elvetian Johann Ludwig Burckhardt a dat peste membrii unui trib arab la sud de Marea Moarta, care i-au spus o poveste palpitanta. I-au vorbit despre „antichitatile“ dintr-o vale din apropiere, numita Wadi Mousa – Valea lui Moise.

Travestit in arab, Burckhardt si-a urmat ghidul spre un perete de stanca aparent solid, care, cand s-au apropiat, a lasat sa se vada o fisura ingusta si adanca. Dupa ce a mers timp de aproape 25 de minute printr-un defileu serpuitor, aproape lipsit de lumina soarelui, denumit Siq, a dat peste fatada roz-roscata a unei constructii sofisticat sculptate, de 30 m inaltime. Iesind in lumina soarelui, Burckhardt s-a pomenit pe strada principala a stravechii Petra – poate cea mai romantica dintre cetatile „pierdute“. A fost un moment memorabil, pentru ca era primul european care punea piciorul acolo dupa cruciatii din secolul XII.

Inaccesibilitatea Petrei a constituit salvarea sa. Nici in zilele noastre nu se poate ajunge la ea decat pe jos sau calare si, vazuta pentru prima oara, privelistea iti taie respiratia: in functie de perioada zilei, cetatea apare rosie, portocalie sau de culoarea caisei, rosu inchis, gri sau chiar ciocolatie. Arheologii au reusit acum sa coroboreze informatiile existente despre trecutul cetatii si au spulberat credinta din secolul XIX ca ar fi fost doar o necropola – o cetate a mortilor. Exista, desigur, cateva morminte impresionante, precum cele patru Morminte Regale din stancile de la est de zona centrala a cetatii sau Deir de la nord-vest, dar dovezi sigure arata ca Petra a fost odinioara o cetate cu cel putin 20 000 de locuitori.

Strada principala cu colonade – care poate fi vazuta si astazi – este paralela cu albia raului Wadi Mousa si era initial marginita de pravalii; iar randurile de scaune de piatra ale amfiteatrului construit de nabateeni, dar renovat ulterior de romani, puteau gazdui 4.000 de oameni.
Cladirea asociata imediat cu Petra este Khasneh al Faroun sau Tezaurul Faraonului. Scaldata intr-o lumina rosiatica de amurg, impresionanta sa fatada taiata in stanca este prima imagine care intampina vizitatorul iesit din defileul Siq. Denumirea sa provine dintr-o straveche credinta conform careia o comoara a faraonului (probabil cea a lui Ramses III, care detinuse mine in Petra) a fost ascunsa in urna din varful monumentului. Se spune ca localnicii trageau gloante in urna incercand s-o sparga si sa scoata comoara, dar recipientul a ramas intact.

Desi Khasneh dateaza probabil din secolul II d.Cr., istoria Petrei este mult mai veche. Exista aici cateva resturi preistorice, dar primii oameni despre care se stie ca au fost asociati cu acest loc sunt edomitii, care au trait aici in jurul anului 1000 i.Cr. Conform Bibliei, ei erau urmasii lui Isav si informatiile din Cartea Facerii despre un loc numit Sela se refera aproape sigur la Petra („stanca“ in greaca). Edomitii au fost invinsi de regele Amaziah din Iudeea, care a aruncat 10.000 de prizonieri din varful stancii. Se spune ca un mormant de pe un deal de langa Petra ar fi al fratelui lui Moise, Aaron.

In secolul IV i.Cr., Petra era deja locuita de nabateeni, un trib arab care a cioplit multe din cladiri in fetele stancilor de gresie si a trait in numeroasele pesteri din cetate. Acest loc era o fortareata naturala; datorita unei serii de canale si conducte, era permanent alimentata cu apa de izvor si se afla la raspantia a doua rute comerciale majore: est-vest, legand Mediterana cu Golful Persic si nord-sud, intre Marea Rosie si Damasc.
Initial pastori, nabateenii, renumiti pentru onestitatea lor, s-au adaptat usor la noile roluri de paznici ai caravanelor si de negustori, iar taxele pe care le impuneau calatorilor i-au ajutat sa prospere. Petra a devenit un mare centru comercial si calatorii greci duceau cu ei acasa relatari despre bogatia si fastul sau.

In 106 d.Cr., cetatea a fost anexata de romani si a continuat sa prospere pana in jurul anului 300 d.Cr., cand stabilitatea Imperiului Roman a inceput sa se clatine. Documentele arata ca in secolul V d.Cr. Petra a devenit resedinta unui episcopat crestin, dar a fost cucerita de musulmani in secolul VII si dupa aceea a intrat in declin si in uitare, in timp ce orase mai accesibile, ca Palmira, la nord-est de Damasc, s-au dezvoltat de-a lungul rutelor comerciale.</p>

Vote it up
158
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza