Pesterile miraculoase de la Frasassi

O retea de pasaje serpuitoare, cu superbe formatiuni calcaroase, a creat un taram subteran de basm in Italia 
<p>In 1971, o echipa de speologi care explora zona din jurul defileului Frasassi din Ancona, Italia, a facut una dintre cele mai palpitante descoperiri speologice din acest secol. Ei au dat peste un splendid labirint de pesteri si pasaje subterane, care se desfasura pe o distanta de 13 km sub muntii Apenini.
Inarmati doar cu o torta pentru a se descurca prin complicatul sistem speologic, membrii echipei au inaintat prin apa pana la genunchi a unor lacuri cristaline, intre maluri de noroi, privind uluiti stalagmitele ce se inaltau ca o padure de coloane de cristal in jurul lor. Patrunzand mai adanc in atmosfera umeda si inghetata a ceea ce s-a dovedit a fi o vasta retea de pesteri, au inceput sa apara fantastici piloni ce pareau de marmura si perdele delicate de roca inghetata, create de milioane de ani de eroziune.
Serpuind pe o distanta de aproape 3,2 km intre pereti abrupti de stanca, defileul Frasassi a fost sapat de torentii rapizi ai raului Sentino, un afluent al raului Esino, care curge din Apenini, la nord-est, spre Marea Adriatica. Peretii abrupti de calcar ai defileului sunt strapunsi de guri de pesteri, una dintre ele – Il Santuaria della Grotta, Pestera Sanctuar – adapostind o capela din secolul XI, Santa Maria del Frasassi, si o biserica octogonala, construita la cererea papei Leon XII in 1828. Odata cu descoperirea uluitoarei lumi subterane cunoscuta acum sub denumirea de Pesterile Frasassi, acest colt pana atunci adormit al Anconei a devenit celebru in intreaga lume.
Dealurile care inconjoara defileul sunt tipice pentru peisajul carstic (carst este termenul folosit de geologi pentru terenurile calcaroase modelate de actiunea coroziva a apei de ploaie acide). Pesteri legate intre ele, doline, rauri care dispar si suvoaie subterane serpuitoare sunt tipice pentru asemenea peisaje. Complexul Frasassi e alcatuit din mai multe sisteme de pesteri, cel mai mare fiind La Grotta Grande del Vento, Marea Pestera a Vantului. Accesul publicului pe acest taram fantastic se face pe o carare neteda, cu o lungime de 1,6 km, care patrunde in dealurile de calcar. Un scurt tunel sapat in stanca ofera o intrare spectaculoasa intr-o sala de marimea unei catedrale. In centru se afla Prapastia Ancona, ale carei intunecimi catifelate coboara pana in adancuri inca necercetate.
Langa prapastie se inalta Il Gigante, Uriasul, o enorma coloana de calcar cu o suprafata adanc crestata. In fata Uriasului se afla La cascata del Niagara, Cascada Niagara, o perdea de calcar care cade ca o cascada. Infatisarea sa evoca tunetul asurzitor si torentul neincetat de apa ale puternicei cascade al carei nume il poarta. Si mai adanc in acest labirint complex de pesteri se afla La Sala delle Candeline, spectaculoasa Sala a Lumanarilor. Aici, pardoseala este presarata cu stalagmite albe stralucitoare, care ies din suprafata unui lac de mica adancime ca niste lumanari palpaitoare, inconjurate la baza de „cupe“ albe, a caror frumusete este accentuata de o iluminare fastuoasa.
Pesterile sunt in primul rand cunoscute pentru importanta lor geologica si frumusetea lor eterica, dar habitatul lor specific intretine si o fauna variata. Avantaje ambientale precum temperatura constanta si umiditatea mare sunt contracarate de dezavantaje precum intunericul si hrana putina, dar viermii lati si miriapozii prospera in asemenea conditii de mediu, ca si salamandrele oarbe de pestera si langustele. Liliecii sunt locuitorii cei mai prolifici, care dorm ziua atarnati in La Grotta delle Nottole, Pestera Liliecilor, iar noaptea ies sa se hraneasca.</p>
Vote it up
314
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza