Pericol in oceanul adanc si albastru

O balena gri de 40 de tone plonjeaza pe punte, iar Max Young pare ca se ineaca. Ceea ce urmeaza este lupta pentru propria viata.
 

 

La 12 ani dupa ce a pornit sa navigheze in jurul lumii, Max Young intra in ultima etapa a calatoriei – o cursa de 850 de mile de la Cabo San Lucas la San Diego, apoi un hop de 500 de mile spre San Francisco. Intr-o noapte fara luna din iunie 2012, velierul lui de 15 metri, Reflections, se indrepta spre nord, purtat de o briza constanta, navigand pe pilot automat. Max, 67 de ani, statea la timona, admirand cerul aprins de o magnifica perdea de stele. Fostul profesor, acum pensionar, isi dorea ca sotia lui, care sarise peste aceasta etapa a calatoriei, sa fi fost la bord pentru a se bucura impreuna de aceasta frumusete.

I-a scapat un cascat. De obicei, Max dormea toata ziua cand naviga singur, pentru a putea fi in stare de alerta si a face fata provocarilor navigatiei pe timp de noapte. Azi, cu toate acestea, dormise iepureste: oceanul era plin de balene – gri, dupa parerea lui, migrand spre Alaska. Vazuse cu zecile, mult mai multe decat intalnise vreodata la un loc. Alunecand lenese si miscandu-si maiestuos cozile, era minunat sa le privesti, dar s-a simtit usurat cand le-a depasit. Acum se intindea si se uita la indicatoarele pilotului automat. Cronometrul arata 10:12 p.m.

 Dintr-o data, Young a auzit un scrasnet puternic venind de sub carena. I-a crescut imediat adrenalina. Un moment mai tarziu, o balena cel putin la fel de lunga ca vasul a tasnit din apa intr-o cascada de stropi argintii, chiar langa pupa ambarcatiunii. Parea suspendata deasupra lui Reflections, scoicile de pe partea inferioara a capului sclipind in lumina de semnalizare a navei. A urmat o cacofonie de metal sifonandu-se si fibra de sticla trosnind cand capul si partea superioara a corpului animalului de 40 de tone au lovit ca un ciocan puntea din spate. Prova s-a ridicat spre cer. Pentru un moment, marinarul si balena s-au privit reciproc in ochi. Max Young s-a prabusit in fata, pe o gramada de saci. In timp ce creatura se lupta sa se elibereze, vasul a carmit brusc la stanga. Cand Max a privit in sus, bestia disparuse.

Catargul care sustinea generatorul eolian si antenele – inalt de peste trei metri, facut din teava de otel de 2 inchi (5 cm) – s-a clatinat, apoi s-a prabusit in mare. Balustrada de la pupa fusese distrusa, dar ambarcatiunea inca plutea. Young a presupus ca coca navei, groasa de 4 cm, supravietuise evenimentului.

Prima lui grija a fost sa revina la cursul initial. Acum se indrepta spre sud-vest, inspre Polinezia. Max s-a gandit ca izbitura afectase setarile pilotului automat, asa ca a incercat sa-l reseteze. Dar ambarcatiunea a continuat sa pluteasca in deriva.

Poate ca era o problema cu directia. Max a coborat sub punte sa verifice cablurile, dar pareau in ordine. In cabina de la pupa, a observat ca podeaua si salteaua erau ude. Apoi, cand urca inapoi, pe scari, a auzit un sunet de rau augur. Ridicand o trapa de sub scara mica, a fost socat sa constate un metru de apa in santina, o zona aflata intre podea si coca navei. Era normal sa se fi acumulat ceva apa, dar un set de pompe mentineau in mod normal nivelul la cativa centimetri.

Max a inceput sa verifice cele mai susceptibile surse de infiltratii: conductele care mergeau de la bucatarie si de la cele doua bai prin coca vasului si locul in care pompele de santina goleau apa in ocean. Totul parea sa fie OK. Cand a verificat iar santina, apa continua sa creasca. Intorcandu-se pe puntea superioara, a incercat sa manevreze manual ambarcatiunea, dar timona se rotea doar cativa centimetri.

Acum Max se lupta cu panica. A lansat imediat doua balize de semnalizare pentru situatii de urgenta. Ca masura de precautie, a pornit si baliza de buzunar, al carei semnal avea o raza mult mai mica, dar care ar fi putut furniza salvatorilor informatii mai precise despre locul in care se afla. Doar unitati ale Pazei de Coasta a Statelor Unite ale Americii puteau detecta frecventele balizelor, iar cea mai apropiata baza se afla in San Diego, la 450 de mile departare in nord-est. El nu era sigur ca semnalul putea ajunge atat de departe si, in cazul in care ar fi ajuns, daca Reflections ar mai fi plutit atunci cand ar fi ajuns ajutoarele.

Sperand sa cheme asistenta din vecinatate, a apucat aparatul radio de emisie-receptie – capabil sa transmita la doar cateva mile distanta – si a strigat: „Mayday! Mayday!” Niciun raspuns.

Max s-a asezat si a tras adanc aer in piept. Am avut o viata buna, Doamne, s-a rugat el. Nu sunt un barbat tanar. Dar cea de-a 23-a aniversare a casatoriei mele e peste doua saptamani, iar nepotica mea implineste trei ani in aceeasi zi.

Are leucemie, Doamne. Chiar as vrea foarte mult sa ajung acasa.

Max Young crescuse in nordul Californiei, fiind unul dintre cei sapte copii ai unui drumar si ai unei chelnerite. Tatal lui avea o a doua slujba ca pescar in flota comerciala, iar Max il insotea deseori in expeditiile lui. La bordul micului lor vas de pescuit, tatal lui Max povestea aventurile sale ca pilot al unui bombardier B-24, in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cand lansa din zbor bombe in Pacificul de Sud. La 12 ani, Max Young a anuntat ca va naviga spre toate locurile despre care povestea tatal lui.

Si-a petrecut urmatoarele cinci decenii pregatindu-si voiajul, perfectionandu-si abilitatile de navigator pe ambarcatiuni din ce in ce mai mari si mai complexe. Dupa ce s-a casatorit si a obtinut un master in design industrial, el si-a finantat pasiunea predand cursuri de meserii si ore de stiinta la un liceu de langa Sacramento. Pentru venituri suplimentare, modifica si renova case. In 1987, cand avea 43 de ani si era divortat, a cumparat Reflections – barca mare, eleganta, care reflecta visurile lui din copilarie. I-a facut rodajul plimbandu-se de-a lungul coastei Californiei alaturi de cea a doua sotie a lui, Debbie, si de copii (doi din prima casatorie, unul al ei si fetita pe care o aveau impreuna). Iar apoi, in 2000, s-a pensionat si si-a inceput odiseea in jurul globului.

La inceput, Max a mers pe aceeasi ruta pe care o urmase tatal sau in timpul razboiului: din San Francisco in Australia, via Hawaii, Polinezia Franceza, Samoa, Fiji si diferite insule aflate in drum. El si Debbie, de profesie consilier financiar, au petrecut doi ani in Australia inainte de a se intoarce la Sacramento pentru a lucra si a-si completa fondurile. De atunci, de cate ori timpul si banii i-au permis, Max zbura spre ultimul loc in care isi lasase barca si o pilota cateva mii de mile mai departe in jurul lumii – uneori alaturi de sotia sa sau de vreun voluntar, alteori de unul singur.

A avut parte de multe bucurii pe parcurs – peisaje care-ti taie rasuflarea, prietenii pline de satisfactii – dar si de necazuri. Ghemuit acum in timoneria care se legana, Max si-a amintit teribilele furtuni prin care trecuse. A rememorat episodul cand vantul a izbit puternic dinspre Noua Caledonie si a fost nevoit sa petreaca mai multe zile dezasambland si reasambland motorul inainte sa reuseasca sa-l porneasca. Si-a adus aminte de piratii din Malaysia care amenintau sa-i atace barca. Niciuna dintre aceste situatii, totusi, nu fusese atat de cumplita ca aceea de acum: directia nu functiona, barca lua apa, iar ajutoarele erau prea departe.

La 1:30 a.m., Max se ruga din nou cand un avion s-a rotit deasupra capului sau. Aparatul de radio a prins viata. „Aici Locotenent Amy Kefarl, Paza de Coasta a Statelor Unite”, s-a auzit vocea din difuzor. „Ma receptionezi?”

Inima lui Max a inceput sa-i bubuie in piept cand a raspuns: „Multumesc, Paza de Coasta. Am crezut ca acesta este sfarsitul.” Dupa cum a aflat mai tarziu, semnalul emis de baliza lui pentru situatii de urgenta, purtand datele aproximative ale pozitiei sale, fusese receptionat de o baza de langa San Francisco. Un ofiter a sunat-o pe Debbie, care a confirmat ca Max naviga de patru zile la nord de Cabo San Lucas. Avionul utilitar s-a indreptat spre mare, urmarind un punct care pulsa pe radar – semnalul provenind de la una dintre balizele lui Max.

- Am gasit un cargobot care sa te ia, i-a spus Amy Kefarl lui Max, dupa ce el i-a facut un rezumat al intalnirii cu balena. Dar euforia lui a palit cand ea a adaugat: „Vasul se afla la 45 de mile departare. Ar trebui sa ajunga la tine in aproximativ patru ore si jumatate.”

- Nu am atata timp la dispozitie, a protestat el. Iau apa rapid.

- Te-ai asigurat ca toate pompele de santina functioneaza?

Nu o facuse. Cum barca se misca necontrolat in toate directiile, se temuse ca s-ar fi putut rasturna in orice moment si l-ar fi putut prinde dedesubt. Dar acum isi daduse seama ca nu avea de ales si trebuia sa-si asume riscul. Cand a deschis chepengul, a observat ca pompele erau acoperite de un amalgam de tevi si fire, ce fusesera luate de apa de pe doua rafturi. Doar unul dintre aparate functiona. Celelalte se oprisera probabil cand resturile s-au pus pe comutatoare. A dat la o parte gunoiul si a fost multumit sa auda cum pompele s-au repus in functiune. Apoi s-a apucat sa adune amintirile de pe pereti si sa le indese intr-un sac de gunoi – desene ale copiilor, fotografii inramate din calatoriile lui. A mai luat apoi un sac plin de suveniruri pentru familia sa si i-a tras pe ambii in sus pe scari.

Cand a revenit in timonerie, vocea de la radio i-a transmis alte instructiuni. „Domnule Young, as dori sa lansezi acum la apa pluta pneumatica de salvare. Astfel, va fi pregatita daca vei fi nevoit sa sari in ea.”

Pasind pe punte, Max a observat bucati de carne de balena aproape de pupa. Erau negre pe o parte, pe cealalta stralucea grasimea insangerata, iar dimensiunea lor varia de la marimea unei banane la cea a unei franzele. Asta trebuie sa fi durut. In ciuda a ceea ce i se intamplase lui insusi, a simtit un val de mila pentru animal si a sperat ca balena nu fusese grav ranita. A ridicat cea mai mica bucata. La pipait, se simtea ca pielea cauciucata. Apoi si-a croit drum spre puntea de la prova, a tras pluta de salvare din compartimentul de depozitare si a lasat-o in apa pe partea laterala a barcii. A tras de fire pentru a o umfla. Dar indiferent de cate ori incerca, pluta se incapatana sa ramana dezumflata.

Reflections avea de asemenea si o barca pneumatica, folosita in mod normal pentru excursiile la tarm, iar Amy Kefarl i-a sugerat sa incerce sa o lanseze pe aceea. Max a indesat inauntru sacul cu suveniruri, inainte de a cobori la apa barca moale. Spre dezamagirea lui, punga s-a rasturnat si a disparut sub valuri. Mai rau, Max nu putea gasi pompa pentru a umfla barca.

Dintr-o data, sansele lui pareau mult mai slabe. Purta un costum de salvare, proiectat sa-l tina la suprafata apei daca s-ar fi separat de nava, dar nu-l putea apara de rechini sau de hipotermie. Daca Reflections se scufunda inainte sa ajunga vaporul sa-l salveze, si-a dat seama, ar fi pierit o data cu barca sa.

Reparatia pompelor de santina i-a mai oferit ceva timp lui Max, dar apa de sub punte tot crestea incet. Pe masura ce orele se tarau, tangajul vasului s-a intensificat violent. In cabina pilotului, Max s-a prins de o cordelina de siguranta si-si distragea atentia rememorandu-si viata.

Si-a reamintit prima iesire la pescuit cu tatal sau. S-a revazut cum invata sa mearga pe bicicleta si sa navigheze pe o barca. Si-a amintit de prima lui masina, de prima lui iubire. A retrait primii pasi ai copiilor lui si primul sarut cu Debbie. Apoi a urmat marea calatorie: a revizitat Turcia si Thailanda. A lunecat prin Golful Persic, in Mediterana si peste Atlantic. S-a bronzat in Bahamas, a mers printr-o padure tropicala din Costa Rica si in croaziera prin Canalul Panama. A navigat printr-un pod de balene in largul Baja California. S-a lasat inserarea, iar el privea din nou spre stele.

Apoi Max a cascat, s-a frecat la ochi, si a urmarit soarele rasarind din marea perlata. Barca se scufunda de-acum, iar valurile treceau peste copastie. Dar ceva patratos si masiv se profila la orizont: un vapor comercial cu un echipaj majoritar indian. Max urmarea nerabdator inaintarea vasului. In sfarsit, uriasul cargobot a tras alaturi, avand o scara de franghie coborata peste flancul sau ruginit.

Max a inmanat sacul cu desene si fotografii unui marinar inalt. Apoi l-a urmat pe om in sus, pe scara, si s-a prabusit epuizat pe punte.

In timpul celor opt zile petrecute pe vaporul comercial, Max a ajuns sa-l cunoasca pe tanarul capitan al cargobotului si si-a dezvoltat gustul pentru mancarea din India de Est. A aflat de asemenea si ce i-a distrus nava: membrii echipajului cargobotului observasera o crapatura la pupa si stricaciuni la elice si la carma. Dupa ce au acostat in Panama, el a zburat pana la Sacramento si a ajuns acasa la timp pentru aniversarea casatoriei si ziua de nastere a nepoatei.

Balena s-ar putea sa nu fi fost la fel de norocoasa: la doua saptamani dupa ce Max a revenit acasa, o balena gri de aproape 20 de metri a esuat pe o plaja din Baja, avand pe cap scobituri in urma contactului cu o elice. „Ar fi putut fi o coincidenta, dar ma indoiesc”, spune Max. „Imi pare rau ca o creatura atat de frumoasa a trebuit sa moara.”

Max deplange si pierderea lui Reflections. El spera sa inlocuiasca intr-o zi barca si sa decoreze noua cabina cu desenele si ilustratiile de familie salvate. In ciuda pierderilor, el este recunoscator pentru amintiri. „Pe acestea”, remarca el, „le putem pastra pentru totdeauna.”

 

 

 

 

 

Vote it up
210
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza