Pe urmele traficanților de cocaină

De la docurile portului din Rotterdam, traseul ducea până la plajele din Costa del Sol
 

IUNIE 2015: MÁLAGA, COSTA DEL SOL, SPANIA

În timp ce se plimba de-a lungul plajei, Anthony Dennis și-a dat seama că este urmărit. În apropiere se afla un ecran digital uriaș montat pe platforma unui camion. Pe ecran erau afișate pozele a 16 persoane, sub care era scris: „Cei mai căutați infractori din Spania. Ajutați-ne să îi găsim“. Apoi imaginea s-a schimbat și pe ecran a apărut chipul unei singure persoane. Era poza lui. „Căutat: Anthony Michael Dennis. Conspirație în vederea traficului de cocaină.“

Înalt de doar 1,60 metri și fără semne particulare în afara unei mici cicatrici în dreapta frunții, Anthony Dennis, în vârstă de 48 de ani, ar fi fost o prezență care se pierde ușor în mulțime, dar nu și de data aceasta. O soluție era să se ascundă într-unul din barurile sau restaurantele din apropiere, dar nici așa nu ar fi fost ferit de ochii lumii. Poza lui însoțită de informația că e căutat de poliție putea fi trimisă oricărui client din incintă care avea un telefon cu Bluetooth-ul activat.

Camionul care plimba ecranul gigant în zone populate de turiști britanici, precum Benidorm, Málaga și Puerto Banús, făcea parte din Operațiunea Captura, condusă de Agenția Națională de Combatere a Infracțiunii din Marea Britanie (NCA) împreună cu organizația umanitară Crimestoppers în colaborare cu Policía Nacional și Guardia Civil din Spania. Captura a fost inițiată în 2006, pentru a da de urma fugarilor britanici care de obicei evadau pe ceea ce ta-bloidele englezești au denumit „Costa del Infracțiuni“ sau „Coasta Infracțiunilor“.

Până ce chipul lui Anthony Dennis a ajuns pe ecranul gigantic din Spania, Operațiunea Captura trimisese deja după gratii 68 dintre cei 86 cei mai căutați fugari din Marea Britanie. „Nu ne dăm bătuți până ce nu îi aducem înapoi în mâinile justiției“, declară David Allen, șeful Biroului Britanic de Combatere a Infracțiunilor Internaționale din cadrul NCA. „Nu contează cât de mult ne ia.“

Demascat în Spania și cu un mandat european de arest emis asupra lui, Anthony Dennis și-a luat din nou tălpășița, dar odată ce a luat în considerare locurile în care se putea ascunde, și-a dat seama că îi mai rămăseseră puține opțiuni.

La finalul lunii iulie 2015, în sătucul London Colney situat la nord de Londra, sergentul Chris Dyer din NCA avea sub supraveghere o casă izolată dintr-o comunitate aflată în spatele unor porți închise. Trecuseră câteva zile bune de când draperiile clădirii erau trase la geamuri.

În cele din urmă, răbdarea și perseverența sergentului Dyer au fost răsplătite când, la un moment dat, o femeie a ajuns la respectiva adresă și a intrat în incintă. După datele pe care le avea, femeia avea semnalmentele soției lui Anthony Dennis. Cu toate acestea, nu era nici urmă de soțul acesteia. Până când, în după-amiaza zilei de 4 august, o zi sufocant de călduroasă, Dennis împreună cu soția și un copil în cărucior au ieșit din casă.

Acesta era momentul mult așteptat de sergentul Dyer. Însoțit de un coleg de tură, polițistul a ieșit din mașină și a mers pe urmele trioului până într-un părculeț din apropiere, unde l-a arestat pe Anthony Dennis pentru implicarea sa într-o afacere la nivel global de trafic de cocaină, în valoare de milioane de euro.

Acțiunea marca finalul unei investigații ce implicase forțele de poliție din toată Europa și care începuse la Rotterdam, în urmă cu trei ani.

 

IUNIE 2012: SEDIUL TRIBUNALULUI MUNICIPAL, ROTTERDAM

Clădirea modernă, din cărămidă roșie, unde are biroul Jirko Patist, procurorul-șef al Serviciului Public Olandez de Procuratură, se află în vecinătatea faimosului pod Erasmus din Rotterdam. Fațada clădirii dă spre apele liniștite din Rijnhaven, unul din docurile cele mai vechi ale orașului. Ceva mai încolo, priveliștea este animată de rețeaua în continuă mișcare de macarale din portul modern, care încarcă și descarcă 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, containere din cele 30.000 de vase care vin și pleacă pe mare, dar și din cele 11.000 de ambarcațiuni fluviale care trec anual pe aici.

Cu o întindere de mai mult de 40 de kilometri și o suprafață de 12.500 hectare de pământ și apă, Rotterdam este cel mai mare port din Europa. Nu întâmplător este și centrul comerțului cu cocaină din Europa. Poliția olandeză estimează că între 25 și 50 la sută din cocaina consumată în Europa de Vest și Centrală este, în momentul de față, introdusă ilegal în continent prin docurile din Rotterdam, o statistică ce întrece faima portului belgian Antwerp, de punct central de intrare a drogurilor în Europa.

Jirko Patist, un avocat în vârstă de 44 de ani, își dedicase șase ani rezolvării unor cazuri importante de trafic de droguri din port. Era o zi călduroasă de vară când procurorul a fost apelat de cineva de la unitatea specială din cadrul Dienst Nationale Recherche (DNR), Direcția Națională Olandeză de Combatere a Infracțiunii, responsabilă și de colaborarea cu informatorii confidențiali (IC). Nu toate indiciile care ajung pe biroul procurorului Patist de la acești informatori sunt suficiente pentru a demara o investigație, dar de data aceasta, autenticitatea informațiilor și numărul mare al detaliilor i-au stârnit interesul.

„Vă rog să îmi trimiteți întreg raportul“, a cerut Jirko Patist celor de la DNR. În Olanda, procurorii asemenea lui Patist sunt cei care organizează și conduc investigațiile poliției. Pe baza raportului ajuns câteva zile mai târziu, Patist a ajuns în fața judecătorului pentru a cere permis de ascultare și folosire a unei camere de supraveghere. „Este singura modalitate de a obține probele de care am nevoie“, i-a spus acesta judecătorului.

 

CAFÉ DE KETEL, STRADA DAMSTRAAT NR. 53, ROTTERDAM

La colțul străzilor Damstraat cu Oranjeboomstraat, din cartierul Feijenoord al Rotterdamului, aproape de Nieuwe Maas, fluviul care traversează inima orașului, se afla Café de Ketel, genul de local în care nu puteai pur și simplu să intri și să ceri o halbă de bere. Ușa din față era încuiată, iar accesul în micul bar se făcea doar pe bază de invitație.

Localul era condus de doi frați de origine turcă, Ugur și Ufuk Çamdere. Informatorul confidențial susținea că aceștia importau heroină din Turcia în Olanda.

Filmările de la camera ascunsă instalată la cererea lui Patist arătau un număr limitat de persoane care vizitau Café de Ketel la orice oră din zi și din noapte. Iar telefoanele localului era încontinuu ocupate cu apeluri în olandeză, turcă și engleză. Detectivii DNR i-au spus lui Patist că localul Café de Ketel aparținea unei companii ce furniza schelării firmelor de reparații navale. Era doar o fațadă.

Pe măsură ce citea transcrierea convorbirilor înregistrate de poliție, Patist zâmbea. Frații de la Café de Ketel nu vorbeau despre schelărie, ci despre cargouri pline de „fete“, „Porsche-uri“ și „vinuri“ din țări precum Columbia, Brazilia și Pa-nama. Una dintre conversații se încheia în următorul fel: „Atunci când alegi Rotterdam, alegi posibilități nelimitate. Fă în așa fel încât să se întâmple“.

Suspiciunea lui Patist că discuțiile dintre frații Çamdere și asociații lor erau negocieri codificate despre droguri a fost confirmată când poliția turcă – care nu și-a făcut o reputație din faptul că ar coopera cu colegii din occident – a dezvăluit că Ugur Çamdere a fost condamnat în Turcia la șase ani pentru infracțiuni legate de narcotice și că își dorește întoarcerea acestuia în țară pentru servirea pedepsei.

Unul dintre vizitatorii nelipsiți de la Café de Ketel era Erol Soytürk. Un personaj care nu făcea dovada niciunei surse legale de venit și care părea a îndeplini rolul de mesager și om bun la toate al fraților Çamdere, care își petreceau majoritatea timpului în cafenea. Soytürk organiza transportul oamenilor și, în acest scop, vizita multe adrese din oraș. În plus, părea să fie și investitor. Patist a apelat la poliția locală pentru a-l urmări.

„Pe măsură ce cantitatea de informații adunate de la camerele de supraveghere și microfoane creștea, tabloul devenea mult mai complex decât am fi crezut, deși mare parte din detalii rămânea totuși nedescoperită“, explică Patist.

Așa că Patist s-a întors în fața judecătorului și i-a cerut permisiunea să instaleze un dispozitiv de înre-gistrare a conversațiilor într-una din camerele localului, în „salonul de fumat“, unde se puneau la punct toate detaliile afacerii.

„Din probele adunate, știam cu siguranță că frații Çamdere și un număr din ce în ce mai mare de suspecți erau implicați nu doar în trafic cu heroină, ci și în trafic cu cocaină, droguri sintetice și în ferme de canabis. Iar lucrurile nu se opreau aici. Se pare că aveau acces și la arme de foc de calibru mare, fiind astfel pioni importanți în traficul de arme.“

Mai știau cu siguranță că drogurile erau introduse în Rotterdam ascunse în interiorul unor containere care aveau acte în regulă. Doar că fluxul de 12 milioane de containere care soseau anual în port făcea aproape imposibilă mi-siunea depistării celor care transportau droguri.

 

5 APRILIE 2013: TONY AJUNGE ÎN ROTTERDAM

Pe 5 aprilie 2013, Erol Soytürk l-a întâmpinat pe prietenul său, Tony, la Café de Ketel. Tony, un britanic în jur de 30 de ani, era un vizitator frecvent al locului. Există conversații între el, Ugur și Erol, despre sosirea unui vas de marfă.

„Știu că avem 60“, a spus Ugur Çamdere.

„Două pungi sau trei pungi de 20?“, a întrebat Tony.

Erol Soytürk, responsabil cu încărcăturile care intrau și plecau din port, a menționat atunci că vor fi date la schimb un „Audi“ și un „Koning“, care urmau să fie încăr­cate într-un container cu cargo legal, la punctul de embarcare, și apoi să fie descărcate în Rotterdam, de docheri corupți, plătiți de frații Çamdere.

Apoi, Erol Soytürk a deviat de la subiect și i-a oferit lui Tony să îi vândă formula de preparare a MDMA, cunoscută printre consumatori și sub denumirea de ecstasy.

Câteodată Tony venea însoțit de un alt britanic, ceva mai în vârstă, implicat și el în afacerea cu încărcăturile, pe care o numiseră „Rolex Reina 7“.

La acel moment, Jirko Patist avea deja o echipă de bază formată din 20 de detectivi DNR, secundată de alți 100 de ofițeri din unități locale și unități specializate, ce adunau informații despre șase rețele de transport în care erau implicați Ugur și Ufuk Çamdere, împreună cu conspiratori olandezi.

Sute de ore de transcrieri ale conversațiilor din Café de Ketel erau analizate de procurorii olandezi, în timp ce un număr tot mai mare de adrese din Rotterdam erau puse sub supraveghere. Însă atunci când a venit momentul identificării conspiratorilor britanici, Jirko Patist și-a dat seama că va avea nevoie de ajutor.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA INFRACȚIUNII, LONDRA

Chris Dyer, împreună cu colegul său, investigatorul Mike Lakey, care lucrează la cazuri importante pentru NCA, au identificat accentele bărbaților britanici. Tony și bărbatul mai în vârstă se pare că proveneau din Essex, în estul Angliei. După ce au vizionat materialele filmate de la Café de Ketel, l-au identificat pe „Tony“ ca fiind Anthony Wilson din Harlow, un oraș din regiunea Essex.

În vârstă de 36 de ani, înalt de 1,8 metri și bine făcut, cu o tunsoare de skinhead, Anthony Wilson avea la activ câteva condamnări pentru infracțiuni minore.

Celălalt bărbat era Anthony Dennis, în vârstă de 47 de ani, tot din Essex. Avea o condamnare pentru spălare de bani. Wilson avea o proprietate modestă, cu patru dormitoare, în valoare de 380.000 de euro. „Nimic special“, spune Chris Dyer.

Dennis avea o casă mult mai mare, în valoare de 700.000 de euro, plasată discret, pe un drum retras de țară. „Nu era niciun dubiu cu privire la care dintre cei doi avea mai mult succes în cariera de infractor“, adaugă Dyer.

Mike Lakey împreună cu alți doi colegi au început să transcrie casetele trimise de la biroul lui Jirko Patist din Rotterdam, cu sute de ore de discuții înregistrate la Café de Ketel.

„Al nostru are Rolex Reina 7“, l-au auzit pe Anthony Dennis spunându-i lui Ugur Çamdere.

„Ce înseamnă asta, pe lângă faptul că Rolex este un ceas și reina este cuvântul spaniol pentru regină?“, a întrebat Chris Dyer.

Când Anthony Dennis a mers la cafenea, el a fost cel care a condus discuția. „Avea multe cunoștințe despre tehnici de aplicare a legilor“, spune Chris Dyer. La un moment dat, Dennis chiar i-a întrebat pe frații Çamdere: „Locul ăsta nu are cum să fie ascultat, nu-i așa?“

„Noi locuim la etaj,“ l-au liniștit frații. „Ar fi imposibil să instaleze cineva vreun aparat de înregistrat, nu-ți face griji.“

Dennis, Wilson, frații Çamdere și Soytürk vorbesc des în înregistrările poliției despre „cutie“ și „bagaje“.

„Ne-am dat seama că termenul de cutie era folosit pentru containere“, explică Chris Dyer. După care l-au auzit pe Wilson spunând: „Este INKU 6483504“. Era numărul unui container, un număr care putea fi ușor reperat. În fișa containerului, la conținut, erau trecute bucăți de cauciucuri, destinate să ajungă la o companie legală din Germania, care avea să le transforme în saltele de sport și roți pentru lăzi de gunoi.

În acel container, urmau să fie ascunse 67 de kilograme de cocaină, la prețul de vânzare de 32.000 de euro pe kilogram. Cu o valoare de 2,14 milioane de euro, conspiratorii nu au putut rezista tentației de a se lăuda cu profiturile pe care aveau să le facă.

Frații Çamdere, Wilson și Dennis au pus la cale detaliile transportului împreună cu un traficant din Brazilia. Patist a apelat imediat la omologii săi brazilieni, care i-au spus că recipientul cu numărul 6483504 plecase pe 15 martie, din portul Pecem, pe un vas cu steagul statului Panama, MSC Canberra.

Ajuns în portul Cristóbal, din Pa-nama, pe 23 martie, containerul a fost descărcat și transferat pe un alt vas, CSAV Llanquihue, înregistrat în Liberia și aflat în drum spre Europa. Dar containerul 6483504 nu avea destinația Rotterdam. CSAV Llanquihue a acostat în Antwerp, pe 29 aprilie 2013.

„Nu e așa ușor pe cât am fi crezut să scoatem încărcătura de acolo“, i-a spus chiar a doua zi, Ugur Çamdere lui Anthony Dennis. „Băieții noștri nu au cum să stea peste tura de lucru și să umble în cutie, ar cauza suspiciuni.“

Panica începea să se instaleze la Café de Ketel. Se părea că „băieții“ lui Çamdere căutau de zor containerul 6483504, dar fără niciun rezultat. Mai grav era faptul că urma să plece către Essen pe 1 mai. „Astăzi este ultima zi. Dacă nu iese treaba, o să trebuiască să urmărești camionul“, i-a spus Ufuk Çamdere lui Wilson.

Conspiratorii făcuseră rost de conosament, documentul care a însoțit transportul mărfii pe apă, așa că erau la curent cu destinația containerului și cunoșteau identitatea camionului care urma să îl ducă în Essen. Frații Çamdere, Dennis și Wilson discutau despre cum să oprească vehiculul cu baraje rutiere plasate în apropierea căii ferate de lângă zona industrială din Essen, destinația finală a containerului. Urmau să se dea drept muncitori de la calea ferată, îmbrăcați cu veste galben fosforescente, să deschidă containerul și să scoată drogurile.

Camionul cu containerul 6483504 a plecat la timp din portul Antwerp, într-o călătorie de 198 de kilometri până în Essen. Șoferul camionului nu avea nici cea mai vagă idee că transporta o marfă mult mai periculoasă decât bucățile ciopârțite de cauciuc. 

Deturnarea camionului s-a dovedit a fi mult mai anevoioasă decât la prima vedere. În primul rând, nu aveau suficient de mult timp la dispoziție pentru a pune la punct toate detaliile. Într-un final, Soytürk a zis: „Mă duc în Essen să găsesc cutia“. Pe 5 mai, a sunat la Café de Ketel să spună că „pierduse orice speranță“ de a mai găsi containerul cu droguri.

Acest lucru se datora faptului că Chris Dyer sunase la poliția din Essen în data de 3 mai. În momentul în care containerul a ajuns la fabrica de reciclare, l-au deschis și au găsit saci de voiaj cu 60 de pachete de cocaină sigilate, cu etichete pe care scria „Rolex Reina 7“.

Gașca de la Café de Ketel dăduse serios de bucluc. Acest lucru le-a fost clar ca lumina zilei când unul dintre partenerii fraților Çamdere, care se ocupa de extragerea drogurilor din containerele docurilor din Rotterdam, a fost amenințat cu arma și apoi împușcat din cauza unui transport lipsă dintr-o altă tranzacție. Iar acest lucru s-a întâmplat în timp ce se îndrepta spre Café de Ketel.

 

PLASA ÎNCEPE SĂ SE STRÂNGĂ

Amândoi pierduseră câte un transport, iar acum erau amenințați cu represalii violente și răpire de către furnizorul lor.

Dar acest lucru nu i-a oprit nici pe Dennis, nici pe Anthony Wilson să își continue neperturbați vizitele la Café de Ketel. Între lunile aprilie și august 2013, Chris Dyer și Mike Lakey au stability că Wilson a vi-zitat localul de cel puțin 30 de ori, pentru a stabili împreună cu frații Çamdere noi transporturi de droguri.

Relațiile nu mai erau la fel de conviviale ca înainte, drept urmare Dennis își păstra o oarecare distanță. Iar Wilson nu avea habar că fie-care cuvânt pe care îl scotea pe gură era înregistrat și notat de către forțele de ordine de la NCA, din Marea Britanie.

Între timp, echipa lui Jirko Patist studia cele 1.000 de ore de înregistrări audio. 300 de ore au fost trimise către Dyer și Lakey, care le-au redus la 150 de ore de probe necesare ca Serviciul Regal al Procuraturii din Marea Britanie să îi poată incrimina pe Wilson și Dennis.

„Fără serviciile secrete ale colegilor noștri olandezi, ne-ar fi fost foarte greu să îi urmărim în justiție pe cei doi în Marea Britanie“, a spus Dyer.

Patist nu voia să facă deocamdată nicio arestare. Încă mai avea de urmărit niște fire în câteva investigații conduse în paralel, repre­zentând șase alte transporturi organizate de către frații Çamdere. La final de octombrie 2013, Chris Dyer a fost contactat de Patist. Sosise timpul să pună capăt conspi­rației de la Café del Ketel.

 

29 OCTOMBRIE 2013: INTERVENȚIA POLIȚIEI

Pe 29 octombrie, poliția olandeză a făcut o razie la Café de Ketel și la alte câteva zeci de adrese din Rot­terdam, multe dintre acestea fiind vizitate de Soytürk, unde au intrat fie după ce au dărâmat ușa de la intrare, fie după ce au tăiat-o cu fierăstrăul.

Într-o casă de pe strada Eric Krop­straat, numărul 146, au dat de unul dintre complicii fraților Çamdere, Alpaj Bülbülkaja. Acesta le-a spus că el nu se ocupă decât cu curățenia. Pe holul casei era atârnat un halat albastru, despre care suspectul pretindea că aparține unui anume „Bilal“. Era un nume care nu apăruse niciodată în înregistrările de la Café de Ketel. În schimb, echipa lui Patist avea filmări cu Bülbülkaja îmbrăcat în acel halat în timp ce intra în localul fraților Çamdere.

Într-unul din buzunare, polițiștii au găsit o telecomandă. Când au apăsat pe buton, un perete s-a dat la o parte și a descoperit un întreg arsenal de arme de calibru mare. Alpaj Bülbülkaja se ocupa într-adevăr de curățenie, de curățenia armelor, iar locuința de pe strada Eric Kropstraat, numărul 146, avea să fie ulterior cunoscută și sub numele de „Casa lui James Bond“.

Jirko Patist era mulțumit de captura zilei. Avea șapte suspecți în custodie – patru turci și trei olandezi – plus o colecție de pistoale, puști, sute de telefoane mobile, o presă de făcut cocaină, mașini de numărat bani și 500.000 de euro cash.

În același timp, în Marea Britanie, NCA făcea razie la proprietățile lui Dennis și Wilson, înainte ca aceștia să apuce să distrugă orice urme și probe.

Chris Dyer și Mike Lakey l-au intervievat pe Anthony Wilson la secția de poliție din Harlow. Acesta a negat orice legătură cu frații Çamderes.

Dyer i-a arătat apoi o fotografie făcută la Café de Ketel. „Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată în acel loc.“ Întrebat de ce are atât de multe telefoane mobile, nu a putut să dea o explicație plauzibilă.

De ce mergea atât de des la Rotterdam? „Sunt un suporter înfocat al celor de la Feyenoord“, a răspuns calm. Numai că vizitele sale nu coincideau cu meciurile de acasă ale echipei de fotbal din Rotterdam.

În interviurile ulterioare, l-au întrebat pe Wilson despre INKU 6483504. „Nu știu despre ce vorbiți.“ Dyer l-a pus atunci să asculte înregistrarea convorbirii în care Wilson discută despre transport și spune numărul containerului.

„Și despre Rolex Reina 7 ce ne poți spune?“

„Nu comentez.“

Când NCA a făcut raid la locuința lui Dennis, acesta nu se afla acasă. Soția lui le-a spus agenților: „A trecut mai bine de un an de când nu l-am mai văzut“.

„Am descoperit că fie deținea, fie deținuse o proprietate în Spania. Acesta a fost motivul pentru care l-am introdus în Operațiunea Captura“, explică Chris Dyer. Nouă luni mai târziu, când acesta l-a arestat pe traficant, Dennis și-a exprimat indignarea: „Cum e posibil să îmi expuneți poza cu fața mea, pe ditamai ecranul, în mijlocul plajei? Asta a fost prea de tot“.

În timp ce îi punea cătușele la mână, Chris Dyer i-a răspuns: „Te-am ca pus în centrul atenției atunci, nu-i așa?“

Dennis a fost ultima piesă din puzzle-ul de la Café de Ketel. Investigația a fost un exemplu ca la carte de cooperare între forțele de poliție din Europa, mânate de determinarea unui procuror olandez de a distruge bandele de traficanți de droguri, care se folosesc de porturile din Rotterdam și Antwerp pentru a invada Europa cu droguri.

Întrebat cum a reușit să plaseze un microfon în Salonul de fumat de la Café de Ketel, Kirko Patist zâmbește: „Nu am cum să discut asemenea detalii! Dar pot să vă spun că mi-aș dori să avem o Operațiune Captura care să demaște toți escrocii olandezi care au fugit în Spania“.

 

Pe 18 noiembrie 2015, la Curtea Centrală de Justiție din Old Bailey, în Londra, Anthony Dennis a fost condamnat la 13 ani și patru luni de închisoare, iar Anthony Wilson la 12 ani. Așezați unul lângă altul în boxa acuzaților, cei doi complici nu au schimbat nicio privire și nu și-au adresat nici măcar un cuvânt. Prea multe cuvinte fuseseră spuse la Café de Ketel, local pe care autoritățile olandeze între timp îl închiseseră.

În martie 2016, la Curtea de Justiție din Rotterdam, Ugur Çamdere a primit opt ani de închisoare, iar fratele său Ufuk șase ani. Erol Soytürk a fost condamnat la patru ani de închisoare, pe când Alpaj Bülbülkaja a primit 28 de luni.

 

Vote it up
239
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza