Pe un covor fermecat

Scriitoarea Dana Grigorcea se simte acasa acolo unde este familia ei. In Elvetia.
 

<p>

Dana Grigorcea discuta cu un critic literar despre cele mai noi aparitii editoriale. Se intampla in fiecare duminica dimineata, la radio. Prin asta, ea comunica subtil o atractie fata de locuri indepartate. Vocea profunda, calda si cu un usor timbru mediteranean tradeaza imediat faptul ca romanciera de 32 de ani nu este elvetianca. Dana s-a nascut in Bucuresti, in 1979, dar germana ei este impecabila. Dincolo de scris, preda cinematografia la Universitatea de Arte din Zürich. „Pentru mine, literatura este un covor fermecat“, explica ea. „Cu mult inainte de a calatori undeva, imi place sa vizitez, mai intai, oameni si locuri indepartate in imaginatia mea“.

Buna cunoastere a limbii germane se datoreaza unui prieten al parintilor ei, austriac de origine, care o vizita zilnic in copilarie si exersa cu ea limba germana. „Mama mea a fost traducator din limba araba“, spune Dana. „In timpul dictaturii din Romania, cunoasterea unei limbi straine era singura modalitate de a vizita alte locuri. Ea si-a dorit sa am parte de aceeasi sansa“.

Faptul ca a descoperit o noua casa in Elvetia nu a fost insa ceva premeditat. Dupa ce a parasit tara natala, Dana a studiat in Olanda, Germania, Belgia si Austria si a lucrat, de asemenea, ca redactor si corespondent pentru diverse posturi de radio si televiziune. Locuia la Berlin cand l-a cunoscut pe scriitorul elvetian Perikles Monioudis, in vara anului 2006, la o lectura publica. Un an mai tarziu, l-a insotit la Zürich.

Prietenii si cunostintele tanarului cuplu au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa o convinga cat de frumoasa e viata in cel mai mare oras din Elvetia: petreceri-surpriza pe terasele de pe acoperisuri, calatorii cu vaporul si amurguri spectaculoase pe lac. „Dupa un timp, Peri mi-a zis: Vezi? Aceasta este adevarata Elvetie! Eu i-am raspuns: Ei, bine, hai sa stam atunci aici“.

Imaginea pe care si-o formase despre aceasta tara era una a protestantismului dur si indatoritor, dar si cea a unui zel lipsit de orice bucurie. Dar nu a gasit asta pe nicaieri. „Ma asteptam ca elvetienii sa fie ca bancherii dintr-un film cu James Bond“, spune ea. „Prietenosi, dar enigmatici si niciodata fara servietele lor. Am fost surprinsa de cat de vie  e viata culturala de aici“.

In primavara lui 2011, Dana Grigorcea a publicat primul ei roman in germana, Baba Rada. Personajele principale sunt un terorist fugar si o bunicuta dura ca un ciocan. In ochii jurnalistilor, cartea a transformat-o imediat intr-un autor elvetian. Debutul ei a facut furori: superba, magica si exuberanta au fost printre calificativele cele mai folosite de critici pentru a o descrie. „Primirea aceasta mi-a facut o mare placere“, spune Dana, care a nascut al doilea copil in august. „Am dat o petrecere minunata aici, iar casa mea e acolo unde este familia mea“.

Actiunea celui de-al doilea roman al ei se petrece in Bucuresti. Este scris ca un omagiu pentru locul in care a copilarit, cu teii din fata casei parintesti si gropile din asfalt. „In Bucuresti nu e ca la Zürich“, zambeste ea. „Acolo nu se repara strazile in fiecare primavara“. Zambetul ei e ca o mica intepatura. Pare ca si cum ar fi descoperit un cliseu despre Elvetia. Dar care chiar cadreaza cu realitatea.

</p>

Vote it up
138
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza