Pe sub pamant

Timp de opt ani, o echipa de mineri a sapat, pe sub Alpi, cel mai lung tunel de cale ferata din lume. Iata povestea lor
 
<p>
Slobodan Primorac este lac de sudoare. Se afla la 2.000 de metri sub Alpii Elvetieni, la o temperatura de 40°C. Aerul e plin de mirosul sufocant al prafului, in timp ce utilajul masiv de sapat, cu dintii lui extrem de ascutiti, se pregateste sa muste din granit, intrand in istorie. Slobodan se afla departe de tara lui, Bosnia, iar Sissi – numele pe care brigada internationala de mineri care sapa tuneluri l-a dat utilajului – porneste cu un raget asurzitor sa sape in galerie. In timp ce masinaria inalta de 12 metri ataca roca, apa indeparteaza bucatile de piatra sfaramate. Pompele hidraulice fasaie, iar gazele de motorina atarna greoi intr-o ceata densa, vizibila in lumina sirului de neoane.

Deasupra, se aude urletul asurzitor facut de miile de metri cubi de aer curat, pompat sub o imensa presiune de-a lungul tuburilor asema-natoare unor serpi uriasi. Aerul curat navaleste si inlocuieste atmosfera viciata din labirint, in timp ce Sissi sapa Gotthard Base Tunnel, cel mai lung tunel de cale ferata din lume.

„Imi voi aminti mereu lucrarile de felul asta“, spune Slobodan, minerul de 46 de ani. „Nu frica de a ramane blocat in subteran, ci zgomotul si caldura de aici sunt naucitoare. Dar asta este viata de tunelist“, marturiseste el.
Slobodan este unul dintre minerii, sositi din cele 15 tari pentru a lucra in Elvetia, la un proiect care costa peste 10 miliarde de dolari si care a micsorat harta Europei. Tunelul de cale ferata, lung de 57 de kilometri, care face legatura intre Elvetia si Italia, va prelua anual transportul a milioane de tone de marfa, usurand impactul asupra sistemului de drumuri din Europa, precum si transportul a zeci de mii de calatori.

Acum opt ani, Slobodan a fost angajat, impreuna cu alti 650 de lucratori la fel de buni, ca supraveghetor de operatiuni in adancul Alpilor. In atributiunile lui intra operarea si repararea utilajelor, amestecatul si turnatul betonului, montarea sinelor pentru trenurile care aduc materialele pentru constructia tunelului. „Dar cea mai importanta sarcina a mea este sa torn podeaua de beton a tunelului si sa montez sinele“,

In schimbul de zi – de la amiaza pana la 9.30 seara – si in timpul schimbului de noapte – de la 9.30 seara pana la 6.30 dimineata –, Slobodan traieste, mananca si respira in „tunelul“ forat in roca ce s-a format acum 65 de milioane de ani. Praful fin intra in sendvisurile si fructele pe care le aduce de acasa, la pachet, pentru a avea ce manca in lumina aceea crepusculara, in aerul ranced, mirosind a motorina si beton ud.

Cele doua tuneluri principale si multiplele tuneluri de serviciu sapate, care brazdeaza acest munte precum gaurile dintr-un urias cascaval elvetian, contin automate de cafea si toalete portabile. Dar acesta este tot „luxul“. La aceasta adancime, nu este nici timp si nici loc pentru cantine sau alte aparate automate. Insa oamenii ca Slobodan nu au pretentii.
„Aici, la adancime, nu ai timp sa dormi“, zice el. „Truda continua 24 din 24 de ore. Cand esti in tunel, muncesti. Ai pauze, bineinteles, in care poti sa bei si sa mananci ceva, dar sa dormi?! Ei bine, in tot zgomotul de aici, chiar daca ar fi permis, ar fi imposibil.“

Cand iese din tunel, obosit si murdar, se odihneste in „satul“ muncitorilor, ridicat in apropiere, o comunitate de case cu un singur dormitor si cantina, unde tunelistii isi petrec noua zile din 14. In timpul liber, Slobodan pleaca la casa lui din orasul elvetian Thusis, aflat la 130 de kilometri departare. In ultimii 14 ani, a muncit la patru proiecte de tuneluri in Elvetia, dar Gotthard Base Tunnel este cel mai important. Poate nu va avea niciodata egal in lume.

Dupa sapte ani de explorari si testari geologice, munca la cele doua tuneluri paralele de cale ferata a fost inceputa efectiv in 2003. Tunelurile cu lungimea de 57 de km, au fost forate de utilaje de gaurit (TBMs), echipate cu computere, care pot inainta in granit 50 de metri zilnic.
Din cele doua tuneluri s-au extras, in total, 24 de milioane de tone, sau 13,3 milioane de metri cubi de roca. Ceea ce inseamna de cinci ori mai multa piatra decat cea folosita la construirea Marii Piramide a lui Keops, din Egipt. Excavarea s-a facut prin cele doua intrari de la Erstfeld, in nord, si Bodio, in sud, precum si prin cele trei puncte intermediare de intrare in tunelurile de acces de la Amsteg, Faido si cele doua puturi verticale de la Sedrun. Odata tunelurile sapate, lucratorii au intrat si au ridicat scheletul de fier, l-au nituit in roca, pentru ca apoi sa termine prin a turna captuseala de beton.

Slobodan se mandreste cu rolul pe care-l are in acest fenomenal proiect de constructie, care va scurta cu o ora timpul necesar calatoriei intre Milano (Italia) si Zürich (Elvetia). Trenurile rapide de marfa si calatori se vor deplasa prin tuneluri incepand cu 2017, facand astfel calatoriile lungi, incete si costisitoare pe la varful muntelui sa devina o amintire.

Multi oameni de afaceri si navetisti abia asteapta ziua in care primele trenuri vor circula pe ruta aceasta. Acum, ei trebuie sa se multumeasca doar cu deplasarea greoaie in jurul muntelui a trenurilor care folosesc doua locomotive – una sa impinga, cealalta sa traga – sau risca sa conduca masina pe autostrada, prin tunelul auto Gotthard, care are o lungime de 17 km. Un singur camion sau autoturism defect in acest   tunel, care are cate o singura banda de deplasare in fiecare directie, poate sa insemne ore in sir de intarziere. „Daca s-ar putea sa nu mai trec niciodata prin acel tunel auto ar fi perfect!“, spune Michel Leidig, proprietarul trustului media si agentiei de PR Central European News, care are sediul principal in Viena, dar si birouri deschise in toata Europa.

„De cate ori trebuie sa trimit vreun fotograf intr-o locatie din Elvetia spre Italia, sau invers, trebuie sa tin pumnii stransi, ca trenurile sa nu intarzie din cauza tunelului Gotthard. Fac si eu calatoria asta cel putin o data pe luna,  iar asta poate sa fie un cosmar. Am asteptat, odata, sapte ore in Gotthard, fara macar a avea posibilitatea sa dau un telefon. Investitia a fost enorma, insa eu, unul, sunt foarte entuziasmat de ea. Tot respectul pentru oamenii acestia, care construiesc acest tunel subteran!“, spune el.

Marimea incredibila a acestui proiect a fost coplesitoare si pentru Slobodan, care a ajuns pentru prima data in Elvetia in anul 1987, venind din orasul sau natal, Ljubuski, de langa Mostar. „Nu as fi crezut vreodata ca voi face parte din ceva atat de grandios. Nu multi oameni merg la munca in fiecare zi stiind ca prin aceasta fac istorie“, spune el.
„Cand eram tanar, nu as fi crezut ca o sa-mi petrec viata in subteran. Am plecat din Bosnia cu ideea sa castig niste bani, cu care sa ma intorc si sa-mi construiesc o casa. Apoi a izbucnit razboiul in Balcani si am decis sa raman“, spune el.
„Aici, in Elvetia, am cunoscut-o pe sotia mea, Nevenka, care este si ea nascuta in Bosnia. Ea venise in 1985, dar a decis sa ramana dupa ce a inceput razboiul. Satul ei fusese complet distrus.“

„Am devenit tunelist pentru simplul motiv ca, intr-o zi, am raspuns unui anunt din ziar prin care se cautau muncitori. Mie nu mi-e frica si imi place camaraderia, iar tunelistii sunt o specie aparte de oameni. Ei sunt cei pe care i-ai vrea alaturi intr-o situatie grea.“
Din fericire pentru Slobodan si echipa lui de 20 de oameni, nu au existat situatii care sa le puna viata in pericol pe masura ce tunelul s-a tot marit. Dar muntele si-a cerut victimele. Opt muncitori au platit cu viata pentru munca pe care o iubeau. Alte sute de accidentari s-au petrecut de-a lungul anilor.

In termeni de tunelist, si avand in vedere grandoarea proiectului, asta nu reprezinta o cifra catastrofala, insa lui Slobodan si colegilor lui intotdeauna le-a pasat de familiile celor care nu vor mai trimite niciodata vreun pachet acasa. Unii dintre ei venisera de la mare departare – Argentina si Chile – pentru a lucra la acest proiect.
„L-am stiut bine pe unul dintre ei“, zice el cu tristete. „Era un om bun, din Germania, si avea, ca si mine, 46 de ani. A cazut sub unul dintre trenuri. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui. Am fost loviti puternic, pentru ca noi suntem ca o familie aici, sub pamant.“

Ca o rara exceptie de la legislatia privind respectarea egalitatii in drepturi, femeilor nu le este permis sa lucreze in tunel. De asemenea, bauturile alcoolice sunt interzise aici, pentru a nu distrage atentia si a nu favoriza eventuale accidentari.
Zi dupa zi, in caldura si praf, Slobodan a asteptat momentul in care zidul de roca din fata lui se va prabusi. Mult-asteptata clipa a devenit realitate pe 23 martie, anul acesta, la cinci luni dupa ce primul dintre tunelurile gemene a fost terminat.

A fost un moment tensionat. Pe langa Slobodan si echipa lui, la eveniment au luat parte inca 400 de mineri,  jurnalisti si cameramani, politicieni locali si cei din conducerea AlpTranzit, firma de constructii care duce la indeplinire proiectul.
„Mai erau 180 de centimetri de roca de strapuns“, povesteste Slobodan. „In jurul orei 2 dupa-amiaza, eram cu totii adunati in fata zidului de piatra, cand Sissi a inceput sa sape din partea cealalta. Puteam auzi scartaitul si macinatul in timp ce utilajul incepuse sa gaureasca.“

„Dintr-odata, zidul s-a prabusit sub ochii nostri. Acolo unde fusese granit  cu numai cateva secunde inainte, acum vedeam dintii lui Sissi. Furturile de apa indepartau praful, in timp ce strigate de bucurie umplusera galeria.

Dopurile de sampanie pocneau. Eu m-am trezit dintr-odata cu un steag elvetian in mana, iar lacrimile-mi curgeau pe obraji!“
„Cu totii am asteptat acest moment. Eram nerabdatori. Iar cand in sfarsit s-a intamplat, a fost minunat si emotionant. O simteam ca o mare rasplata pentru toti acei ani de munca.“
„Mi-l amintesc pe maistrul Eduard Baer, tinand strans statueta Sfintei Barbara, protectoarea minerilor, si catarandu-se prin cabina utilajului dinspre Faido, pentru a strange mana unui miner din cealalta parte a tunelului, unde eram si eu. Au izbucnit focuri de artificii si trompetele sunau.“

Doua tuneluri separate au devenit unul singur: cel mai lung tunel din lume. „A fost o zi mare“, a adaugat Slobodan. „Ziua in care omul a invins muntele.“

</p>
<p>&nbsp;</p><strong><a href="http://diff4.smartadserver.com/call/cliccommand/4711480/[timestamp]?" target="_blank">Cel mai bun loc unde poti gasi credite numai cu rate fixe!! Click aici pentru acces imediat</a></strong>
 
Vote it up
256
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza