Pe picior mare la Copacabana

Plaja este cel mai democratic loc din Brazilia
 

Pe „plaja poporului“, din Rio de Janeiro, nimanui nu-i pasa daca esti bogat sau sarac.

E prima mea zi pe faimoasa plaja de renume mondial Copacabana, o fasie cu nisip sclipitor de vreo trei kilometri lungime, presarata cu corpuri bronzate care arata perfect si costume de baie sumare. Si deja incep sa ma simt ca pestele pe uscat. „Sper ca nu ai de gand sa porti chestia aia!“, imi zice Renata, prietena mea braziliana, aratand spre pantalonii mei scurti pana la genunchi si dotati cu buzunare largi.
„De ce nu?“, o intreb in timp ce aplic pe pielea mea alba un strat gros de crema cu ecran solar cu factor de protectie SPF 100.
Nu-mi raspunde. Dar o inteleg acum, in timp ce ma uit la nativele cariocas (termenul portughez pentru cei nascuti in Rio), majoritatea bronzate si cu un corp de invidiat, care profita de ceea ce, pentru multe din ele, este pur si simplu plaja din vecinatate.
Aproape toate poarta bikini brazilian, un model despre care Renata imi spune e ca e mult mai sumar decat cel purtat de surorile lor frantuzoaice. Unele poarta niste fasiute abia perceptibile, pe care le-au poreclit tanga-ata-detara. Observ ca, din spate, acestea par sa… ei bine, sa dispara la fel ca ata dentara intre...
In timp ce unii barbati poarta sorturi de surf, cei mai multi – si de toate varstele – defileaza in sorturi stramte sungas, slipuri braziliene ceva mai largi decat clasicul sort Speedo, dar mult mai mici decat pantalonii ridicoli pe care ii port eu si care ma arata de la distanta ca sunt gringo, cuvantul local pentru „strain“. Eu, unul, sunt american din Vermont, un loc cunoscut pentru schi mai degraba decat pentru bai de soare. Dar aici toata lumea este minunat bronzata.
Fiindca am venit la Rio pentru o saptamana, ca sa explorez plaja Copacabana si fascinatia pe care ea o exercita asupra vietii locuitorilor din Rio, imi propun urmatoarele: „Sa lucrez la bronzul meu, sa reunt la sortul larg si sa-mi cumpar un sort sunga“.

Copacabana este o carte postala care prinde viata: o semiluna cu nisip fin, alb, pe fundalul unui arc de zgarie-nori. La nord se gaseste Muntele Capatanii de Zahar, de 396 de metri inaltime, iar la sud este maiestuoasa statuie a lui Christos Mantuitorul. +i, ca toate plajele din Rio, este deschisa pentru toata lumea.  
„Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l intelegi despre plaja Copacabana si despre celelalte plaje ale noastre, e ca sunt cateva din putinele locuri din Brazilia unde nu exista diferente de clasa sociala“, imi spune faimosul antropolog si scriitor bazilian Roberto DaMatta cand il vizitez acasa, la periferia orasului Rio.
El imi explica: „Rezidentii saraci din favelas (ghetourile de pe dealurile din Rio), marii directori si studentii sunt toti egali la plaja. Pentru ca toata lumea este aproape dezbracata, nu prea ai cum sa deosebesti categorii sociale si, cum toate plajele sunt locuri publice, oricine e binevenit. Plaja este cel mai democratic spatiu din Brazilia“.
Nu-mi ia pea mult sa descopar pe Copacabana ca, asa cum a notat candva scriitorul Michael Palin, „separatia dintre favela si privilegiati aproape ca dispare“. Croindu-mi drum pe plaja printre multimile care fac jogging, joaca volei sau jocuri cu palete, fac gimnastica sau surf, inoata, stau la soare ori pur si simplu se uita la lume, fac cunostinta cu Magno, un rezident dintr-o favela apropiata, inalt, slab si cu pielea tuciurie.
„Aceasta e plaja poporului. Nu-i pasa nimanui aici daca esti bogat sau sarac. Doar plaja conteaza“, imi spune el inainte sa se arunce in apa pentru a traversa golful inot impreuna cu niste fanatici ai fitnessului.
In apropiere, jurnalistul Fernando Moraes, care participa la o lectie in aer liber de Capoeira (amestec de dans, sport si arte martiale popular in Brazilia), imi explica si el ca plaja Copacabana isi datoreaza firea eclectica chiar cartierului de zgarie-nori dens populat din apropiere.
„Este pur si simplu o zona foarte interesanta a orasului Rio, unde gasesti tot felul de lume. Viata de noapte dureaza 24 de ore si o multime de oameni – saraci sau bogati – curg incoace din toate partile Braziliei. Aici gasesti de toate.“
Politia din Rio patruleaza regulat pe plaja, contribuind astfel la reducerea „navalelor“ de odinioara, cand grupuri numeroase de tineri din favelele vecine umpleau plaja pentru a jefui localnicii si turistii deopotriva. Cu toate acestea, cei care merg la plaja sunt avertizati in mod constant sa ia cat mai putine lucruri cu ei si sa fie cu ochii in patru daca li se pare ceva suspect. Unele din hotelurile inalte pana la nori au plasat chiar si personal de securitate pe acoperisuri, cu statii de emisie-receptie, care isi urmaresc clientii pe plaja cu binocluri. Legendarul Copacabana Palace Hotel se lauda cu o echipa de 32 de astfel de paznici bine antrenati.
Merita sa fii cu ochii in patru – de asta m-am convins pe propria piele in prima mea zi la Copacabana.
„Shoeshine, mister?“, m-a intrebat un pusti care nu avea nici 1,5 m inaltime si ducea pe umar un set de lustruit pantofii. A aratat spre tenisii mei care, nu se stie cum, se pricopsisera cu o pata de mustar. Inainte sa apuc sa-l refuz, a ingenunchiat, periindu-mi frenetic pantofii.
Cand a terminat, mi-a aratat un semn de pe o parte a cutiei de lustruit, zicand: „Costa 50 $!“. Imediat mi-am dat seama ca tot el, sau un complice, trebuie sa se fi strecurat pe la spate cu cateva minute mai inainte si, cand nu eram atent, sa-mi fi aruncat mustar pe pantofi – o smecherie veche de cand lumea. M-a distrat oarecum obraznicia lui, dar s-a schimbat la fata indata ce am refuzat sa-i platesc mai mult de cativa dolari. Mi-a smuls banii si s-a furisat de acolo, injurandu-ma in portugheza. Am aflat ca fusesem norocos; pe alti turisti ii atacase pentru ca nu au vrut sa-i dea cei 50 de dolari.

Rolul Copacabanei de „plaja a poporului“ se evidentiaza mai ales la sfarsit de saptamana sau la evenimentele publice de amploare. Cand Papa Francisc, primul papa latino-american din istorie, a vizitat Brazilia, in 2013, a tinut o slujba la Copacabana. Peste trei milioane de oameni au umplut plaja fluturand steaguri, in intampinarea Papei. Multi au dormit pe nisipul alb, ca intr-o uriasa petrecere in pijamale, care a durat toata noaptea.
Se pare insa ca Rod Stewart i-a luat fata inaltului prelat: peste 3,5 milioane de persoane au venit la concertul pe care cantaretul l-a tinut pe plaja in 1994. Rolling Stones au atras 1,5 milioane in 2006. Plaja este anual locatia celei mai mari sarbatori de Anul Nou, la care participa peste doua milioane de cheflii, ce impanzesc locul pentru a asista la jocul de artificii si a o omagia pe Iemanjá, zeita afro-braziliana a marii.  
Duminica, multi din cei 6,5 milioane de locuitori din Rio se duc la Copacabana, iar autoritatile interzic circulatia auto pe grandioasa faleza Avenida Atlantica, care se transforma astfel in zona pietonala, unde poti intra doar cu bicicleta, skateboardul sau rolele. Aici, cei care pleaca de pe plaja le ureaza cunostintelor nou-venite: Boa praia!, adica: „Plaja buna!“.
Duminica aceasta, plaja e plina-ochi. E atata lume incat e imposibil sa vezi vreun fir de nisip printre multimi si costume de baie. In timp ce ma plimb de-a lungul tarmului usor curbat, vad o armata de negustori ambulanti, fiecare strecurandu-se printre oameni si incercand sa le vanda orice, de la bikini la bauturi racoritoare si de la sepci la mingi de fotbal, ba chiar – de credeti sau nu – si case de vacanta in sistem time-share. Dupa cum mi-a explicat un prieten brazilian despre Copacabana, „nu trebuie decat sa ramai pe loc, iar totul iti va veni de-a gata in cele din urma“.
Dupa ce m-am perpelit sub soarele nemilos de la Rio, mi se pare ca apa, in care intru pentru a inota un pic si care are 20 de grade Celsius, este surprinzator de rece. Oceanul e calm acum, dar nu e mereu asa; uneori, valurile mari si curentii puternici fac din inot o provocare. Iar in apa nu este multa lume. Se pare ca majoritatea se multumesc sa se balaceasca la mal sau pur si simplu sa ramana pe plaja.
„Fii atent la cariocas“, mi-a spus Roberto DaMatta. „O sa vezi ca niciunul nu citeste. In schimb, se uita la lume. E unul din hobiurile noastre nationale“.
Are dreptate. A vedea si a fi vazut este esenta plajelor braziliene. O tanara superba, bronzata si slaba, cu parul negru, lung, tocmai iese din apa intr-un costum sumar de baie. O intreb daca nu o deranjeaza ca sute de oameni, barbati si femei, par sa o priveasca. „Deloc, zice ea. Am crescut purtand costumele astea de baie micute, asa ca ni se pare un compliment daca suntem priviti. Latinii apreciaza corpurile frumoase. Tu nu?“
Cum sa nu fiu de acord?

Unii impatimiti ai plajelor spun despre Copacabana ca i-ar fi trecut vremea. E drept ca duse sunt zilele cand Brigitte Bardot, Cary Grant, familia Kennedy si o multime de alte celebritati superbogate ale lumii vizitau cazinourile – acum inchise – si hotelurile dichisite de aici. „Sa zbori la Rio“ era ceva despre care se vorbea in filme si se canta, era ceea ce-si dorea oricine. Iar locatia cea mai cea era plaja Copacabana.
Multi pretind ca plajele din apropiere, Ipanema sau Leblon au eclipsat Copacabana, dar nu o spun chiar oricarui rezident din Copacabana.
Lirian Rodrigues, o localnica ce lucreaza ca agent de vanzari in domeniul imobiliar, imi zice, ridicand degetul in dreptul nasului pentru a da mai multa greutate parerii sale: „Ipanema e pentru snobi. Copacabana e mai adevarata. E mai mult Brazilia insasi!“
Andrea Natal, director general la hotelul Copacabana Palace, crede ca plaja Copacabana reflecta stilul de viata brazilian, sanatos si iubitor de distractie. Cand ma primeste in hotelul vechi de 90 de ani, cu 241 de camere, al caror pret porneste de la 640 $ si Dumnezeu stie unde se opreste, imi spune: „Aceasta plaja este un loc foarte special. Avem marea, avem panorama si avem cei mai prietenosi oameni. Nu exista alt loc asemanator in lume!“
O dovada in plus a unicitatii Copacabanei intre celelalte 70 de plaje din Rio se gaseste la capatul sudic al plajei in forma de semiluna, chiar sub cetatuia veche de un secol Forte de Copacabana. Ascunsa in acest colt presarat cu palmieri, sta o flota de barcute din lemn, detinute si conduse de pescari profesionisti, mandra amintire a istoriei de satuc pescaresc a Copacabanei.
In fiecare dimineata, pe la 05:30, inainte de rasarit si cu mult timp inainte ca plaja sa se umple cu vizitatori, acesti pescari energici, cu fetele bicuite de vant, se ajuta reciproc in timp ce-si lanseaza barcile la apa, parasind nisipul alb pentru a pescui in apele din vecinatate.
„Suntem mandri ca ne-am pastrat acest mod de viata“, imi spune José Manuel Pereira Rebouças, vicepresedinte al coloniei de pescari si rezident al unei favele din apropiere. „Cei mai multi oameni vin la plaja ca sa se distreze. Noi venim ca sa muncim.“ Intr-o zi buna, Rebouças si tovarasii lui aduc fiecare la mal cate 100 de kilograme de peste, pe care il vand la magazinul din apropiere.

Dupa cateva zile in care am explorat Copacabana – atat cartierul vribrant, cat si plaja –, am aflat multe din lucrurile care fac din aceasta una din cele mai faimoase plaje din lume. Si am ajuns departe, daca ma gandesc la prima mea zi aici, cu pielea alba, sortul larg si un rucsac care ma scoteau in evidenta ca gringo.
Ma rog, pielea mea nu e nici acum chiar tuciurie dar, multumita timpului petrecut sub soarele fierbinte de la Rio si noii mele lotiuni solare cu factor de protectie SPF 20, macar am inceput sa ma bronzez. Si, chiar daca nu pot fi confundat cu unul de-al lor, macar am invatat sa vin la plaja ca un adevarat carioca: doar cu citiva reali brazilieni in portofel, cat sa-mi ajunga sa inchiriez o umbrela de soare si un sezlong si sa-mi cumpar cateva pahare de caipirinha, puternica bautura traditionala braziliana.
Cat despre pantalonii aceia largi, pana la genunchi, i-am abandonat si mi-am cumparat un sunga verde cu galben – culorile steagului brazilian –, cu care merg la plaja. Recunosc ca am ales un XL, dar nu-mi pasa cine ma vede. Pana la urma, dupa cum spunea si femeia in costum de baie sumar, e un compliment daca oamenii se uita la tine.
Boa praia!

Vote it up
129
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza