Pateu de curcan cu linte

Acest pateu cu textura mai grosiera, aromat delicios cu usturoi si coriandru proaspat, combina carne tocata si ficat de curcan cu linte, ca sa ne ofere o varianta cu mult mai putine grasimi decat un pateu traditional. Se serveste cu chifle sau alt tip de paine, prajite, alaturi de cateva legume crocante.
 
<p>
Se obtin 6 portii
Timp de preparare: 1 1/4 ora, plus circa 2 ore racire

Ingrediente:

55 g linte verde
1 1/2 lingura ulei de floarea-soarelui
4 salote tocate marunt
1 catel de usturoi pisat
450 g carne de curcan tocata
115 g ficat de curcan tocat
3 linguri vin licoros
30 g frunze proaspete de coriandru
sare si piper
fire de coriandru proaspat, pentru ornat

Preparare:

Se pune lintea intr-o oala, se acopera generos cu apa si se da in clocot. Se fierbe 45 de minute, pana este frageda. Se scurge bine si se pune deoparte, la racit.

Se incinge uleiul intr-o tigaie mare si se prajesc 2 minute salotele si usturoiul, la foc mediu-iute, pana se moaie. Se aduce focul la mediu si se adauga carnea tocata si ficatul de curcan. Se gatesc, amestecand, timp de 8–10 minute.
Se adauga vinul licoros, se da in clocot si se lasa mixtura sa bolboroseasca 2 minute. Se asezoneaza cu sare si piper.
Se transfera mixtura intr-un robot de bucatarie. Se adauga frunzele de coriandru si lintea si se proceseaza cateva secunde, pana se obtine o pasta mai grosiera. Ca alternativa, se toaca marunt coriandrul si se sfarama ingredientele cu o furculita.
Se umplu 6 forme de budinca, presand pasta cu fundul unei linguri. Se acopera si se racesc 2 ore inainte de a le servi ornate cu fire proaspete de coriandru.

Avantaje:

• Ficatul de curcan este o sursa bogata de fier, zinc, vitamina A si multe dintre vitaminele B, mai ales B12. Fierul prezent in ficat este o forma care se absoarbe usor in organism.
• In afara de fibre, lintea este o buna sursa de vitamina B1 si de niacina, esentiale pentru un metabolism eficient.

Cateva idei:

• Folositi ficatei de pui in loc de ficat de curcan, sau un amestec intre cele doua.
• Inlocuiti Marsala cu un sherry mediu.
• Pentru a prepara un pateu de curcan cu caise, omiteti lintea si folositi in locul ei 55 g caise uscate, tocate, si 115 g ciuperci, tocate marunt. Gatiti-le odata cu carnea si ficatul de curcan, la pasul 2. Inlocuiti Marsala cu 2 linguri brandy. Caisele uscate sunt o sursa folositoare de vitamina A (prin betacaroten) si una dintre cele mai bogate surse, provenite dintre fructe, de fier.
 
Pentru mai multe retete culinare accesati site-ul www.lumearetetelor.ro
</p>
Vote it up
141
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza