Pasiunea oamenilor de știință

Când vor să demonstreze ceva, cercetătorii își riscă propria piele
 

Mințile metodice împărtăşesc, aparent, o nevoie compulsivă de a descoperi adevărul – chiar şi cu preţul confortului personal. Când Sir Isaac Newton a formulat teoria despre percepţia vizuală a culorilor, a testat-o înfigându-şi un ac de cusut în orbită şi apăsând până când a văzut cercuri colorate. Germanul Werner Forssman, laureat Nobel, a realizat prima operaţie de cateterism cardiac pe el însuşi.

Descoperiţi în continuare şase cercetători din vremurile noastre care au făcut experimente trăsnite pe ei înşişi şi impactul pe care l-ar putea avea descoperirile lor asupra tratamentelor medicale.

Un stomac plin cu bacterii

Ca tânăr medic în Australia, în anii ‘80, Barry Marshall era convins că ulcerul la stomac nu are drept cauză stresul sau mâncarea condimentată, ci bacteriile.

Pentru a dovedi scepticului mediu academic medical că are dreptate, Marshall a înghiţit o cană cu o poţiune tulbure, plină cu bacteria helicobacter pylori. După o săptămână, vomita zilnic. Analizele au arătat că avea căptuşeala stomacului inflamată, ceea ce putea fi un semn că se dezvolta un ulcer. După o cură cu antibiotice (soţia lui a insistat să oprească experimentul cât mai repede), infecţia a dispărut.

În prezent, ulcerul se tratează în mod curent cu antibiotice, iar în 2005, Marshall a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru descoperirile sale.

Picioare infestate cu purici

În Madagascar, doctorandul german Marlene Thielecke a observat că un purice de nisip i se cuibări se în partea inferioară a piciorului. S-a hotărât să îl lase acolo şi să îi fotografieze şi filmeze evoluţia.

Cercetătorii erau nedumeriţi de modul în care se reproduc aceşti paraziţi, cunoscuţi sub numele de purici de nisip. În mod normal, femelele depun ouă fertile după ce se îngroapă în pielea cuiva, dar Thielecke a observat că puricele ei de nisip, acoperit întotdeauna de pantofi – spre deosebire de picioarele localnicilor, care umblau de obicei desculţi – nu depunea niciodată ouă. Spiritul aventuros al cercetătoarei a rezolvat şarada: încălţămintea perturbă procesul de împerechere a puricilor, o descoperire care ar putea preveni infecţiile cauzate de paraziţi.

Viermi care se târăsc pe piele

În 2004, Comisia Naţională de Bioetică din Marea Britanie nu era deloc încântată de planurile imunologului David Pritchard pentru tratamentul astmului. Acestea implicau aplicarea unui bandaj plin cu larve de paraziţi intestinali, din specia anchilostom. Când micuţii viermi intrau în piele şi pătrundeau în sistemul sanguin, cauzau o iritaţie înfiorătoare. Dar exista speranţa că ei vor „reduce volumul“ sistemului imunitar al pacienţilor, reducând simptomele astmului.

Demonstrând că tratamentul este sigur, Pritchard a obţinut până la urmă permisiunea de a continua cercetările. În prezent, se testează eficacitatea utilizării viermilor în afecţiuni ale sistemului imunitar. Cercetătorii studiază viermi paraziţi pentru a trata scleroza multiplă, psoriazisul, boala celiacă şi autismul.

Miliarde de măsurători

Geneticianul Michael Snyder avea un vis măreţ: să demonstreze puterea medicinei personalizate. Aşa că vreme de peste patru ani, Snyder şi echipa lui de la Stanford au făcut miliarde de măsurători, având ca subiect chiar corpul lui Snyder. Au analizat totul din sângele lui, dar şi din salivă, mucus, urină şi fecale. I-au construit întregul genom şi au continuat să ia instantanee periodice ale activităţii ADN-ului său.

Cercetătorul a fost surprins să afle că avea o predispoziţie genetică spre diabet de tip II – deşi nimeni din familia lui nu suferise de boala respectivă. După ce a contactat un virus de răceală, a fost şocat să constate că glicemia i-a urcat vertiginos şi a făcut diabet. Snyder crede că, genetic, era predispus la boală, dar că declanşatorul a fost virusul – o legătură pe care cercetătorii continuă să o studieze.

Un festin pentru ţânţarii purtători de malarie

A fost nevoie de o mişcare curajoasă a cercetătorului Stephen Hoffman pentru a se dezvolta imunitatea la malarie, o boală care ucide cel puţin o jumătate de milion de oameni anual, în întreaga lume. Hoffman a lăsat 3.000 de ţânţari să se înfrupte din braţul său. Dar ţânţarii fuseseră supuşi unei băi radioactive, pentru a slăbi parazitul care cauzează malaria (la fel cum vaccinul antipoliomielită conţine o formă alterată a virusului care provoacă poliomielita), astfel încât cer cetătorul a devenit imun fără a se îmbolnăvi.

Studiile clinice au arătat că un vaccin injectabil, care nu presupune înţepături de ţânţari, protejează împotriva malariei. Vaccinul trece acum prin testele finale în Statele Unite, Europa şi Africa.

Virus de computer în mână

Sunt oare aparatele medicale pe ca-re le implantăm în corpul nostru vulnerabile în faţa hackerilor?

Ce s-ar întâmpla dacă un terorist ar scrie un program care ar putea opri toate stimulatoarele cardiace? Pentru a afla, inginerul britanic Mark Gasson şi-a implantat în mână un cip, care emite unde radio ce permit identificarea, similar celor folosite în cazul animalelor de companie. Apoi a infectat cipul cu un virus de computer.

Cipul nu doar că a infectat şi computerul care îl controla, dar a încercat să se răspândească şi la alte cipuri conectate la sistemul respectiv. Aşadar, aparatele implantate ar putea fi vulnerabile.

Deşi Gasson nu a fost în pericol fizic, într-un scenariu din viaţa reală un pacient cardiac ar fi putut fi. Cercetările sale au deschis calea pentru aparate medicale mai sigure.

Vote it up
101
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza