Pasionati de microfon

Din Japonia pana in Finlanda, fanii adora sa isi cante melodiile favorite. Citeste despre febra karaoke de pe toate meridianele.Foto: RDA/GID
 

<p>In cartierul aglomerat Umeda din Osaka, vreo zece prieteni se inghesuie intr-o camera inchiriata cu ora de la clubul Super Jankara Karaoke Palace.

Un tanar caruia i se zice "domnul Bito" chinuie microfonul fara mila. Parca isi striga cainele pe versurile melodiei "Hard To Say I'm Sorry", a celor de la formatia Chicago. Domnul Bito nu este cel mai afon cantaret din istorie, dar nici cel mai talentat. Unii isi acopera urechile. Altul scrie un mesaj pe telefonul mobil: "Am surzit!". Durerea, placerea si momentul in care realizezi ca nu esti tocmai membru al ABA acand melodia s-a terminat) - toate sunt ingrediente pentru karaoke.

Ne place sau nu, experienta de a canta s-a democratizat. sesi caracterizat de multi drept kitsch, karaoke este o mare afacere. Numai in Japonia incasarile anuale depasesc 4,5 miliarde de dolari.

Cel care a inventat karaokele, Daisuke Inoue, complet necunoscut entuziastilor de la clubul Jankara, locuseste la numai cateva statii de metrou distanta. Inventia sa i-a socat pe multi. De parca cineva ar fi inventat chelia! Cu toate acestea, iata-l pe Inoue: fata rotunda, barba gri tunsa atent, ochelari cu rama subtire, sacou maro si zambet timid.

Nu iese cu nimii in evidenta, ceea ce nu se potriveste cu fosta sa cariera de cantaret intr-un club de noapte. Dar profilul pare in regula pentru un om care a facut vedete din multi oameni care se temeau si sa iasa din casaI In birou este inconjurat de insemne ale contributiei sale la istoria lumii. Trofee, diplome si o cutie de lemn: primul aparat de karaoke.

In 1967, Inoue, care atunci avea 27 de ani, era un muzician de club care traia de pe o zi pe alta in orasul Kobe. Tobosar si percutionist, reusise sa invete un stil de a canta cu trei degete la instrumentele cu clape, pentru a-i acompania pe clientii care plateau ca sa fie lasati sa cante din toti rarunchii.

Intr-o zi, in 1969, un om de afaceri important l-a rugat pe Inoue sa-l acompanieze intr-o calatorie in care urma sa-si exerseze talentul de cantaret. Dar Inoue i-a facut alta propunere. A inre­gistrat pe o caseta audio cu opt piste melodia preferata a omului de afaceri: "Leaving Haneda 7:50", a lui Frank Naga.

Clientul a fost incantat de rezultat. Imediat, Inoue a sesizat oportunitatea: "M-am gandit ca din treaba asta as pu­tea castiga si ceva bani", isi aminteste inventatorul karaokelui. Cutiuta pe care a construit-o Inoue in 1969 a primit numele de 8-Juke. Prietenilor le spunea ca se cheama karaoke ("orchestra goala"), termenul japonez care desemneaza inregistrarile fara voce folosite de artisti in concerte. Din pacate, Inoue nu si-a inregistrat inventia. "Era formata dintr-un casetofon capabil sa redea casete cu opt piste, un amplificator miniatural pentru chitara si o cutie pentru monede. Eu nu am inventat nimic. Doar am combinat. Atunci credeam ca ce facusem nu se pu­tea numi inventie", isi aminteste japonezul. Ce a pierdut Inoue a castigat industria muzicala. Fara sa fie obligati sa plateasca drepturi de autor, producatorii de aparate de karaoke au rasarit ca ciupercile dupa ploaie.

Pana la inceputul anilor ’80, cluburile si barurile puneau aparate de karaoke la dispozitia oricarui client care bause cateva pahare si voia sa cante o versiune proprie a melodiei My way.

Regrete? Doar cateva. Dar Inoue adopta o atitudine filosofica despre modul in care a pierdut o avere. "Oamenii din jurul meu castiga bani buni. Dar eu nu", zambeste el. Si nici nu simte vreo remuscare la gandul ca barurile si cluburile sunt invadate de cantareti ca domnul Bito. "Profesio­nistii sunt platiti sa cante. Iar noi platim sa cantam, asa ca de ce nu ne-am distra si noi putin?", explica Inoue. El recu­noaste senin ca este complet afon.

La clubul Jankara, domnul Bito se indura de urechile prietenilor si ii cedeaza microfonul lui Howell Parry. Originar din Manchester, Marea Britanie, barbatul prezinta micii adunari o versiune impresionanta, intr-o japoneza perfecta, a cantecului "Goodbye, Sweetheart", facut faimos de baritonul Emilio de Gogorza la inceputul secolului XX. "La noi se canta karaoke cu un public de 100 de persoane. Daca am avea si in Anglia camere ca aici, karaoke ar fi mult mai popular", spune Parry. Dar si atitudinile difera. "Prietenii mei englezi nu vor sa cante. Nici macar nu vor sa auda despre asta. Aici, in Japonia, karaoke e treaba serioasa. Oamenii exerseaza acasa. Iar cei care pierd ultimul metrou spre casa merg intr-un bar de karaoke si canta pana dimineata. E mai ieftin decat sa platesti o camera de hotel", explica britanicul.

Industria japoneza de karaoke e do­minata de cateva corporatii. Shidax opereaza in principal restaurante pentru familii. Daii­chikosho detine lantul Big Echo si vinde aparate karaoke de ulti­ma gene­ratie. Karaokekan e un lant de cluburi enorme, pe mai multe etaje.

In regiu­nea Okayama, acum 20 de ani, un fermier a dus intr-o orezarie un aparat karaoke si l-a inchiriat pustilor. Astazi, o camera de karaoke este mai elaborata, dar nu neaparat aranjata mai cu gust. La clubul Aria Blue din Osaka sunt hale disco. Exista si camere dotate cu cada unde iti poti exer­sa talentul muzical si priceperea sexuala. La Nari-Para, clientii primesc un costum. De exemplu, pot canta Love me tender imbracati ca luptatori ninja. La Shidax, din districtul Shibuya din Tokyo, fiecare camera este decorata tematic. Si aici bunul-gust e sub asediu.

Aici vin sa se relaxeze vedetele pop si sa cante cateva piese. Chiar si vedetelor pop japoneze le place karaokele.
Multe camere sunt echipate cu aparate Premier Dam, care le permit cantaretilor sa plateasca pentru a primi voturi din partea profesionistilor din industria muzicala. Se pot astfel inscrie chiar si la concursul Uta Sua, care se difuzeaza noaptea si aduna toata crema miscarii karaoke. Premiul este un contract cu o casa de discuri.

Acest program i-a permis lui Yusaku Kiyama sa traiasca visul karaoke. Dupa ce si-a facut o operatie la glanda tiroida care i-ar fi putut rapi vocea, el s-a decis sa devina cantaret profesionist. A dat o auditie la clubul Big Echo din Tokyo, a aparut intr-un spectacol si a castigat un contract cu o casa de discuri. Primul single al lui Kiyama, Home, a ajuns recent pe locul trei in topurile japoneze.

Karaoke a aparut in Japonia si s-a raspandit in lume cu viteza luminii. </p>

Vote it up
512
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza