Pas după pas

Ar putea fi transformarea în electricitate a paşilor noştri o soluţie pentru necesarul de energie al omenirii?
 

LAURENCE KEMBALL-COOK PARE A FI genul de tânăr pe care orice mamă şi l-ar dori ca soţ pentru fiica ei. Are o înfăţişare îngrijită, plăcută şi maniere alese. În biroul său din apropierea staţiei de metrou londoneze King’s Cross, aflat într-o uşoară neorânduială, domneşte o atmosferă relaxată. Iar angajaţii, în ţinută lejeră, emană cu toţii acelaşi aer de entuziasm tineresc ca şi şeful lor.

Şi totuşi, acest inginer, inventator şi antreprenor de 30 de ani este, după cum singur recunoaşte, preocupat de munca sa până la obsesie. „Unii ar putea considera că sar calul cu perfecţionismul ăsta şi că sunt de-a dreptul enervant“, spune el.

Laurence este creatorul unui tip de pavele numit „Pavegen“ – pentru care a obţinut brevetul de invenţie –, care transformă energia produsă de oameni atunci când merg într-o sursă de electricitate nepoluantă, regenerabilă. Iar, ingeniosul tânăr şi-a propus să folosească invenţia sa pentru a schimba radical faţa lumii.

„Visul meu este ca Pavegen să devină pentru zonele urbane ceea ce reprezintă «Intel inside» pentru PC-uri. Adică vreau să pavez toate oraşele din lume cu dalele noastre. Îmi doresc să transform fiecare stradă, fiecare pod, fiecare clădire într-un dispozitiv capabil să producă energie cinetică.“

Ideea i-a venit pe când studia design industrial şi tehnologic la Universitatea Loughborough, în Anglia. Ca parte a formării sale profesionale, a fost trimis să lucreze în cadrul companiei energetice E.ON.

„Mi-au spus: «Laurence, poţi proiecta un sistem de iluminat stradal alimentat cu energie solară sau eoliană?»“, îşi aminteşte el. „Când soarele nu străluceşte pe cer, nu se poate obţine electricitate – şi la fel se întâmplă când nu bate vântul. După un an de încercări, m-am dat bătut.“

„Am fost foarte dezamăgit. Dar, într-o zi, am trecut prin staţia de metrou Victoria, din Londra, şi m-am gândit la mulţimea de oameni aflaţi acolo. Citisem undeva că prin acea staţie se perindă 38.000 de călători pe oră. Mi-am zis: ce-ar fi dacă am valorifica această uriaşă energie şi am folosi-o ca sursă de electricitate?“

Laurence recunoaşte: „Ideea de a utiliza energia generată de mersul nostru nu este nouă, au mai încercat-o şi alţii. S-au folosit cristale piezoelectrice, de felul celor introduse în brichete, pentru a produce sarcină electrică. Dar curentul obţinut era atât de slab, încât nu se putea face mai nimic cu un strop de energie“.

Tânărul s-a gândit atunci la o abordare complet diferită. Greutatea cu care apasă talpa unei persoane pe pavelele inventate de el determină rotirea unui volant orizontal, aflat în interior. „Cu cât oamenii merg mai mult, cu atât mai mult se învârte şi acea roată. După care noi «scoatem» energia din volant, în funcţie de nevoi. Putem să o extragem puţin câte puţin“, explică el.

Fiecare pieton care păşeşte pe o dală generează o energie echivalentă cu aproximativ şapte waţi. La Maratonul de la Paris din 2013, unde au fost instalate dale Pavegen în zona liniei de sosire, ca parte a unei campanii publicitare, alergătorii au trecut peste 176 de pavele, pe care au călcat de 401.756 de ori. Toţi aceşti paşi au generat 3.141.926 de jouli – suficient cât să poată fi încărcate 1.880 de telefoane mobile sau o maşină electrică Nissan Leaf, pentru a parcurge 24,24 de kilometri.

ASTĂZI, LAURENCE îşi produce dalele Pavegen într-o fabrică din România. „Îmi plac enorm oamenii de acolo. Unii dintre inginerii mei de acolo devin sentimentali când povestesc despre trecut. În perioada comunistă, nu puteau cumpăra nimic din afara României, aşa că se vedeau nevoiţi să-şi producă totul singuri. Mi se pare uimitoare atitudinea lor, credinţa că sunt capabili să producă orice obiect care le-ar fi necesar“, relatează Laurence.

De-acum îşi exportă pavelele, din România via Londra, în toată lumea. „Am desfăşurat mai bine de 135 de proiecte, în peste 30 de ţări. Am încheiat un contract cu primarul din Washington, pentru a instala dale Pavegen chiar în jurul Casei Albe. Am acoperit Bulevardul Champs-Elysées cu pavelele noastre, cu ocazia Maratonului de la Paris, în 2013. La Expoziţia de la Milano, din 2015, am realizat pentru Coca-Cola un sistem graţie căruia, în timp ce dansau, oamenii alimentau totodată aparatele ce redau muzica.“

Laurence înşiruie metropolele europene unde au fost instalate dale Pavegen – Madrid, Atena, Malmö, Sofia, Bucureşti – şi companiile multinaţionale, precum BASF şi Diageo, cu care a colaborat. Dar ambiţiile sale sunt nu doar de ordin comercial, ci şi etic. Odată pavelele fabricate şi montate, sistemul conceput de el nu necesită folosirea de combustibili fosili, nu degajă CO2 şi nu produce gaze poluante. Ceea ce îi permite să afirme: „Unii întreprinzători îşi definesc ţelurile în termeni ca bogăţie ori succes personal. Însă eu zic aşa: «Hai să ne punem serios pe treabă şi să facem ceva benefic pentru toţi oamenii»“.

Dar ar fi oare posibil ca acest lucru să aducă o schimbare în privinţa consumului zilnic de energie? Julie Hirigoyen, director al filialei din Anglia a organizaţiei non-profit World Green Building Council, este sigură că da. În opinia ei, „Pavegen constituie expresia unei tehnologii inovative cu un potenţial uriaş“.

Ea consideră că Pavegen reprezintă, într-adevăr, una dintre posibilele soluţii, însă atrage atenţia asupra costurilor de producţie ridicate – pe care Laurence le estimează în prezent la 1.500 de lire sterline pe metru pătrat de pavele –, mai puţin în cazul instalării lor în spaţii foarte aglomerate, cum ar fi centrele comerciale, gările şi aeroporturile.

Tânărul inventator cunoaşte foarte bine aspectul financiar, dar spune că „în următorii doi ani, vom reuşi să producem pavelele la acelaşi preţ cu al unei pardoseli obişnuite. Şi, odată instalate, ele vor furniza energie gratuit“.

Bunele intenţii ale lui Laurence sunt dincolo de orice îndoială. Într-un proiect finanţat de compania Shell în 2014, inventatorul a transportat dale Pavegen în Morro da Mineira, unul dintre cartierele cele mai sărace şi cu cea mai înaltă rată a criminalităţii din Rio de Janeiro. Două sute de pavele au fost instalate sub suprafaţa unui teren de fotbal local, astfel încât acum jucătorii contribuie la alimentarea reflectoarelor de pe stadion.

LAURENCE A LĂSAT de mult în urmă liniştitul oraş Canterbury, cu faimoasa lui catedrală, din comitatul Kent, unde a crescut. La şcoală, îşi aminteşte el, „eram foarte pasionat să desfac orice obiect în componentele de bază şi apoi să-l reasamblez. Pur şi simplu, adoram să fac asta“.

„Ce-i drept, am şi moştenit înclinaţia către inginerie. Bunicul meu a fost un pionier în dezvoltarea tehnologiei radar şi a lucrat la primele computere pentru persoanele cu dizabilităţi.“

Acestei tradiţii de familie Laurence i-a adăugat determinare. „Dintotdeauna am spus că, dacă îmi vine o idee, o voi pune în practică neapărat. Ca antreprenor, consider că trebuie să fii dispus să te arunci în apă de pe o stâncă înaltă şi, până când ajungi jos, să înveţi să înoţi“.

Ideea dalelor Pavegen s-a concretizat în proiectul său de licenţă. „Când l-am predat, profesorul coordonator m-a luat la rost, pentru că îi adusesem patru serviete pline cu lucrări.“

DUPĂ ABSOLVIRE, LAURENCE a acceptat propunerea de a face practică în cadrul unei firme de proiectare din New York, dar ulterior s-a răzgândit. „Eram dator faţă de mine însumi să nu las baltă proiectul Pavegen.“ După cum mărturiseşte, a traversat destule momente de cumpănă: „Am trăit o vreme numai cu pâine şi apă. M-am închis în apartament zile şi săptămâni la rând, lucrând zi şi noapte. Nu o dată am fost pe punctul de a mă da bătut“.

El nu încerca doar să descopere o modalitate oarecare de a genera energie. Voia să producă o dală suficient de rezistentă pentru condiţiile dure de pe stradă. „Vorbim despre unul dintre cele mai solicitate medii. Nu se pot neglija capriciile vremii sau vandalismul unora, nici faptul că pavelele trebuie să suporte 15-20 de milioane de paşi. Trebuie luate în considerare punctele de greutate maximă, fie că e vorba despre femei pe tocuri-cui ori de maşini ale pompierilor, ce rulează cu 80 de kilometri pe oră“, spune Laurence.

Şi-a expus planurile în cadrul unui salon de inventică de la Londra, alături de alţi 1.000 de tineri designeri. Şi, „brusc, proiectul a devenit celebru“. Presa a prezentat pe larg ideea pavelelor care ar putea genera energie utilizabilă, ceea ce i-a adus lui Laurence primii clienţi.

A fost contactat de către dezvoltatorii unui uriaş complex comercial din estul Londrei, a căror autorizaţie de construcţie era condiţionată de folosirea energiei sustenabile, pe care dalele Pavegen le-o puteau asigura. Iar Regia de Transport Public londoneză, ce se pregătea pentru Jocurile Olimpice din 2012, a cerut permisiunea să instaleze astfel de pavele într-o staţie de metrou din apropierea Stadionului Olimpic. Ca urmare, în perioada desfăşurării jocurilor, un milion de oameni au păşit pe ele.

La 25 de ani, Laurence devenise deja un star printre oamenii de afaceri. A fost invitat să-l însoţească pe prim-ministrul britanic, David Cameron, într-o vizită în scopuri comerciale, în China.

Însă nu toate i-au ieşit chiar aşa cum şi-ar fi dorit. Primele dale Pavegen erau prevăzute cu nişte becuri mari, care se aprindeau când cineva călca pe ele. Arătau grozav, dar, relatează Laurence, „după ce am început să le instalăm, am constatat că femeile ocoleau becurile. Se temeau să nu fie acolo camere video, care le-ar fi putut filma lenjeria intimă“.

EXISTĂ ÎNCĂ UN ASPECT important în legătură cu pavelele: pot fi utilizate pentru a colecta informaţii despre numărul celor care păşesc pe ele. Companiile ce deţin complexuri comerciale pot afla exact câţi vizitatori le-au trecut pragul, unde şi când afluxul e mai mare, şi pot stabili astfel cu precizie secţiunile de maxim interes din magazinele lor. Iar administratorii gărilor, aeroporturilor sau stadioanelor pot identifica şi preveni nivelurile periculoase ale supraaglomerării din diversele zone.

Până acum, compania Pavegen a câştigat circa trei milioane de lire sterline şi este evaluată la 20 de milioane. Cu toate astea, spune Laurence, „locuiesc în continuare în aceeaşi încăpere ca atunci când am înfiinţat firma – şi mă simt bine acolo. Am o bicicletă mai rapidă decât în trecut, atâta tot. În această etapă, ţelul meu nu este să scot bani din acest proiect. Dacă mă concentrez intens asupra ei, vremurile bune vor veni de la sine“.

Acest angajament i-a influenţat însă în sens negativ viaţa personală. „Total iubite pierdute – trei“, rezumă sec Laurence. „Mulţi dintre prietenii de vârsta mea au deja familie şi copii. Dar eu am ales altfel. Provocarea numită Pavegen e mai importantă pentru mine şi, până când nu voi izbândi, nu vreau să fiu distras de alte griji.“

Atunci când nu lucrează, Laurence participă la curse de ciclism şi la triatlonurile Ironman. „Descopăr foarte multe despre mine în timp ce fac sport. Psihic, mă transpune într-o stare asemănătoare meditaţiei.“

Pe pereţii biroului său, alături de mulţimea de diplome pe care Pavegen le-a primit, sunt afişate fraze memorabile ce aparţin unor gânditori sau oameni de afaceri, de la Albert Einstein până la Sir Richard Branson.

Într-o bună zi, dacă va reuşi să furnizeze energie oraşelor din întreaga lume cu pavelele lui, Laurence ar putea deveni la fel de celebru ca Einstein şi tot atât de bogat ca Branson. Şi poate că tinerii întreprinzători din viitor se vor simţi inspiraţi citind pe pereţii propriilor birouri îndemnul său: „Aruncă-te în apă de pe o stâncă înaltă şi, până când ajungi jos, învaţă să înoţi“.

Vote it up
140
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza