Ouă cu ierburi și iaurt

Ideale pentru un mic dejun consistent și sănătos
 

INGREDIENTE PENTRU 4 PORȚII

ulei de măsline, pentru uns

1 lingură de arpagic proaspăt, tocat mărunt

1 lingură de pătrunjel proaspăt, tocat mărunt

2 cepe verzi, feliate subțire

200 g iaurt în stil grecesc, cu un conținut redus de grăsimi

8 ouă, la temperatura camerei

piper negru, proaspăt măcinat

4 felii de pâine integrală, prăjite

 

PREPARARE 10 minute, plus 5 minute odihnă

GĂTIT 15 minute

FIECARE PORȚIE CONȚINE 1 274 kJ, 304 kcal, 22 g proteine, 15 g grăsimi (5 g grăsimi saturate), 17 g carbohidrați (5 g zahăr), 5 g fibre, 314 mg sodiu

 

1 Încinge cuptorul la 180°C. Unge patru vase termorezistente (de 250 ml) cu puțin ulei. Așază vasele pe o tavă de copt. Combină  într-un castronel firele de arpagic cu pătrunjelul și ceapa verde.

2 Pune jumătate din iaurt pe fundul vaselor unse. Presară  deasupra jumătate din amestecul de ierburi. Sparge câte 2 ouă în fiecare vas. Punctează ouăle cu iaurtul rămas și răsfiră la suprafață restul amestecului de ierburi. Asezonează cu mult piper.

3 Coace totul 12-15 minute sau până când albușurile încep să se închege. Scoate ouăle din cuptor și lasă-le la odihnă 5 minute, înainte de a le servi cu pâinea prăjită.

 

SFATUL BUCĂTARULUI Ouăle trebuie să stea o vreme la temperatura camerei înainte de utilizare, acest lucru asigurând gătirea lor uniformă.

Pentru variație, alege alte ierburi proaspete – de pildă, busuioc și mentă – sau presară peste ouă, înainte de a le coace, roșii tocate sau ardei gras roșu și puțină brânză feta mărunțită.

 

Vote it up
140
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza