Orezul alb creste riscul de diabet

Inlocuirea orezului alb din alimentatie cu orezul brun poate scadea cu o treime riscul de a ne imbolnavi
 

<p>Orezul alb creste riscul de diabet, deoarece favorizeaza cresterea rapida a nivelului glicemic in sange, explica cercetatorii de la Universitatea Harvard, citati de BBC News.

Orezul brun si cerealele integrale reprezinta o optiune mai sanatoasa, deoarece glucoza este eliberata in organism in mod gradual.

Aproape 200.000 de americani au participat la un studiu, bazat pe chestionare, in urma caruia consumul de orez alb a fost asociat diabetul de tip 2. Au fost luate in calcul mai multe criterii, printre care varsta participantilor si alti factori de risc implicati in aparitia diabetului.

Astfel s-a constatat ca persoanele care mananca cinci sau mai multe portii de de 150g de orez alb saptamanal sunt cu 17% mai expuse riscului de a se imbolnavi de diabet, comarativ cu persoanele care consuma mai putin de o portie pe luna. Cercetatorii sunt de parere ca desi doar 2% din participantii la studiu consuma atat de mult orez, rezultatele sunt relevante.

In acelasi timp, consumul de orez brun se pare ca are exact efectul opus: acela de a scadea riscul imbolnavirii de diabet tip 2. Persoanele care mananca doua sau mai multe portii de orez brun pe saptamana au un risc mai scazut cu 11% de a se imbolnavi decat cele care mananca mai putin de o portie pe luna.

Pornind de la aceste rezultate, cercetatorii estimeaza ca inlocuirea unei treimi din portia normala de orez alb cu aceeasi cantitate de orez brun poate scadea riscurile cu pana la 16%. In acelasi timp, inlocuirea orezului alb cu cereale integrale, inclusiv orez brun sau paste, poate scadea riscurile cu mai mult de o treime.

Mai mult de 70% din orezul consumat in statele dezvoltate, precum Statele Unite sau Marea Britanie, este orez alb. In general, expertii recomanda ca cel putin jumatate din carbohidratii consumati sa provina din cereale integrale.</p>

Vote it up
208
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza