Orașul renăscut

După ce s-a împăcat cu trecutul zbuciumat, Varșovia a devenit o metropolă modernă, plină de viață
 

Articole similare

Suntem în 1979, într-o zi rece și cenușie de februarie, în Varșovia, capitala Poloniei.

Sunt condus într-o cameră. Un bărbat stă în spatele unui birou pe care nu se află decât un telefon. Solicit oficialului o prelungire a vizei.

– Dacă ne ajuți, spune omul într-o engleză cu accent slav, te putem ajuta și noi pe tine.

Îl întreb ce vrea să spună cu asta. Dacă vin la el la birou o dată pe săptămână și îi spun ce vorbesc oamenii, viza îmi poate fi prelungită pe o perioadă nedeterminată, îmi explică el. „Munca asta nu este chiar atât de diferită de jurnalismul care se practică în SUA“, adaugă el.

Îi refuz oferta și acum sunt nevoit să părăsesc țara.

Mă mutasem în Varșovia, pe atunci parte a blocului comunist, pentru a fi împreună cu iubita mea, care se născuse acolo și pe care o cunoscusem la Londra. Înarmat cu o viză pe șase luni, mi-am găsit de lucru ca profesor de engleză. În ajunul expirării vizei, am plecat cuprins de dezamăgire.

Trei decenii mai târziu, am revenit. Într-o după-amiază însorită de iunie, mă plimb pe ceea ce ar putea fi cea mai frumoasă stradă din lume – Krakowskie Przedmieście. Pe o distanță de câteva cvartale, observ elementele clasice ale unui superb bulevard: magazine, galerii de artă, restaurante, reședințe istorice (inclusiv cea a președintelui țării), un hotel de lux, o universitate bună, biserici, spații verzi și statui care onorează, printre alții, un poet, un prinț și un astronom. Cu mult mai prietenoasă decât Fifth Avenue din New York și mult mai diversă decât parizianul Champs-Élysées, Krakowskie Przedmieście reprezintă Polonia într-un mod condensat.

Acum, mergând prin mulțime în sezonul estival, surprinzând frânturi de conversație în italiană, franceză și engleză, îmi amintesc de acel moment de demult, când mă refugiam pe această stradă în încercarea de a scăpa de orașul mohorât. Varșovia a fost rasă de pe fața pământului de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial și reconstruită în perioada comunistă. Printre puținele clădiri care au supraviețuit este și cel mai elegant hotel din oraș, acum Hotel Bristol, care a servit ca spital. Intru în holul art nouveau și caut cu privirea Column Bar, locul unde își făcea veacul protipendada poloneză în zilele de glorie ale anilor ‘20. Punctat de patru coloane canelate, barul încă atrage bogătașii.

 

„A fost o vreme când uram cu adevărat Varșovia, spune Noemi Gadomska.

Stăm la terasa unei cafenele din Plac Konstytucji, o piață din perioada stalinistă aflată la 2,5 km sud de Krakowskie Przedmieście. Privind în jur, observ clădiri decorate cu basoreliefuri reprezentând eroi ai muncii socialiste, care au un fel de farmec al perioadei respective.

„Consideram orașul ăsta prea provincial“, continuă Gadomska, fiica unui prieten al unui prieten, proaspătă absolventă de liceu. Apoi am fost la Ottawa în vizită la niște rude. Iarba de acolo era tunsă atât de perfect...

Îngrijirea obsesivă a gazonului simboliza, bănuiesc, lipsa imaginației.

„Poate că în Varșovia este haos, dar viața e autentică. Varșovienii spun ceea ce gândesc“, adaugă ea.

Și sunt mai mulți varșovieni ca niciodată: orașul este acum al zecelea ca număr de locuitori din Uniunea Europeană, fapt remarcabil pentru un oraș care a pierdut 63% dintre locuitori între 1939 și 1945. De asemenea, numărul vizitatorilor crește și el, aceștia fiind momiți de atracții precum Fântâna Multimedia, care, în serile de vineri și sâmbătă, din mai până în septembrie, erupe cu un joc de sunete, apă și lumină.

„Toată lumea spune că este pentru turiști, dar toți cunoscuții mei au fost s-o vadă“, remarcă Gadomska, apoi amintește de alte locuri care atrag și vizitatori și localnici: grădina de pe acoperișul Bibliotecii Universitare din Varșovia, un cartier muncitoresc revitalizat – Praga –, aflat dincolo de Vistula, acum popular în rândul artiștilor, și Centrul Științific Copernic.

În timp ce o ascult, mă gândesc la transformările prin care a trecut acest oraș din 1980, când nașterea mișcării Solidaritatea mi-a permis să revin, iar eu și Hania ne-am căsătorit în Orașul Vechi. Transformările trebuie să fie însă năucitoare pentru cei care știau Polonia anilor ‘50, cea de sub dominația sovietică, perioadă în care mama soției mele a fost luată și închisă alături de alți activiști într-o pușcărie din Varșovia.

 

În 1951, tânăra Halina Matraś a fost acuzată că ar fi spion anticomunist. Deși gravidă, ea a fost condamnată să petreacă zece ani în închisoarea Mokotów (numele oficial fiind Centrul de Reabilitare Mokotów). Ea a născut-o pe Hania, iar copilul a fost în cele din urmă luat de sora Halinei. Halina a fost eliberată după cinci ani, dar perioada petrecută în detenție a lăsat urme adânci.

Găsesc închisoarea Mokotów la aproximativ cinci kilometri sud de Orașul Vechi. Încă este închisoare, dar acum aici sunt încarcerați în special infractori cu pedepse scurte. Citesc placa memorială. Varșovia este plină de astfel de plăci, cele mai multe comemorând victimele războiului și cele ale totalitarismului. Pe placa de pe zidul închisorii sunt înscrise numele celor care au murit acolo în timpul „terorii comuniste (...) 1945-1955”.

Este momentul să aflu mai multe despre acest loc, așa că stabilesc o întâlnire cu o femeie care a fost și ea închisă la Mokotów. Barbara Otwinowska, profesoară de literatură aflată la pensie, mă întâmpină cu un zâmbet. Apartamentul ei micuț din centrul orașului este o oază de rafinament, pereții fiind căptușiți cu rafturi de cărți și decorați cu picturi. Otwinowska îmi spune că știe pe cineva la Ministerul de Justiție care ne-ar putea ajuta să vizităm interiorul închisorii. Ne punem de acord să ne întâlnim acolo peste câteva zile.

 

Când revin în stradă, îmi dau seama că sunt aproape de centrul medieval al Varșoviei, Orașul Vechi. Datând din secolul al XIII-lea, acesta a fost cândva un loc plin de clădiri bogat decorate, biserici și clădiri ale diverselor bresle meșteșugărești. Zona, aproape complet distrusă de naziști în al Doilea Război Mondial, a fost reconstruită cu atâta măiestrie, încât a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1980.

Merg în Piața Palatului, pavată cu piatră de granit, și, în apropierea Columnei Regelui Sigismund, un monument din secolul al XVII-lea dedicat regelui polonez Sigismund al II-lea Vasa, dau peste protestatari sirieni care zbiară la megafoane și flutură steagul Siriei. Aceștia confirmă statutul internațional tot mai important al Varșoviei: acest oraș recunoscut pentru că producea emigranți a ajuns acum să îi primească.

Orașul vechi este uneori criticat pentru că ar semăna prea mult cu un parc de distracții Disney. Ce-i drept, nu mai reprezintă inima comercială a orașului și, da, poate avea un aer cam prea turistic. Dar mă minunez de minuțiozitatea și fidelitatea cu care a fost reconstruit și de traficul bine fluidizat. Magazine mici cu un aer medieval vând opere de artă, ceramică, suvenire și bijuterii artizanale din chihlimbar din Marea Baltică. La aBo Art Gallery, proprietara, Anna Bolesta, îmi spune că locuiește în cartier. Apartamentele sunt mici, recunoaște ea, dar vecinii – artiști plastici, actori, scriitori – sunt interesanți.

Bolesta vorbește excelent engleza. Mulți tineri din Varșovia vorbesc acum bine limba. Unii au învățat-o când au lucrat în străinătate – în Anglia, Irlanda, SUA – și o vorbesc cu folos în Polonia care i-a atras înapoi acasă.

„Am tot ce-mi trebuie aici“, spune Bolesta despre Orașul Vechi. Nu am motive să plec.

După o scurtă plimbare, ajung în piața Rynek. Umbrelele cafenelelor sunt înghesuite între fațadele colorate ale clădirilor baroce. În fântâna din centru, se zbenguie copii în jurul unei statui reprezentând-o pe Syrenka, sirena purtătoare de sabie care este mascota Varșoviei.

Capelia, o galerie de artă populară, expune o serie de sculpturi pictate din lemn. Multe sunt figuri singulare, dar există și niște scene complexe – o nuntă sau arca lui Noe – sculptate dintr-o singură bucată de lemn. O piesă îl înfățișează pe Iisus așezat pe o piatră, cu capul gânditor sprijinit în mâini – o imagine antică ce pare să fi căpătat noi înțelesuri în timpul perioadei comuniste.

Plec și mă îndrept spre nord, înspre Orașul Nou, care este de fapt noul Oraș Vechi. Întemeiat în secolul al XV-lea, a fost de asemenea distrus în timpul celui de al Doilea Război Mondial, apoi reconstruit cu dragoste pentru a arăta ca în perioada lui de glorie din secolul al XVII-lea. Pentru că are mai puține magazine și restaurante decât Orașul Vechi, este mai puțin aglomerat. Mă plimb printr-o piață îngrijită, cu puțini oameni, trecând pe lângă biserica barocă cu hramul Sf. Kazimierz, care a fost reconstruită și un-de mai bine de o mie de civili a murit într-o singură noapte de bombardament în 1944. Trec pe sub ferestrele caselor, ajungând în cele din urmă pe malul Vistulei.

 

Varșovia este un oraș al amintirilor. Printre cele mai impresionante locuri comemorative se numără Muzeul Insurecției din Varșovia, care prezintă documente și imagini cu revolta împotriva ocupației naziste care a dus la distrugerea unei mari părți a orașului. Nu poți înțelege Varșovia de azi fără să cunoști acest eveniment, în timpul căruia au murit între 150.000 și 200.000 de locuitori ai orașului. Exponatele prezintă pericolele pe care au trebuit să le înfrunte luptătorii din rezistență, care au fost nevoiți, printre altele, să se deplaseze prin sistemul de canalizare, pentru a nu fi observați. Înregistrări sfâșietoare plasează exponatele într-o realitate tulburătoare.

Realitatea este reflectată într-un mod cu totul diferit la ultramodernul Centru științific Copernicus, numit în onoarea astronomului polonez Nicolaus Copernic, care, la începutul secolului al XVI-lea, a susținut că soarele, nu Pământul, este centrul universului.

 

E vineri dimineață, iar eu și profesoara Otwinowska ne aflăm în sala de așteptare a închisorii  Mokotów.

– Încântat de cunoștință!, spun când sosește un oficial al Autorității Naționale a Penitenciarelor.

Răspunsul lui mă dă gata:

– Ne-am mai întâlnit. Mă numesc Tomasz Ochinowski și v-am fost elev.

Zâmbind, ne conduce în curtea închisorii. Otwinowska, se agață de brațul meu când intrăm în prima clădire. Îmi pot doar imagina ce amintiri îi bântuie mintea. Ne oprim în fața unei celule. Gardienii îi trezesc pe cei doi condamnați, ca să putem arunca o privire înăuntru. Otwinowska spune că este mai mare decât cea în care a fost închisă ea.

Când mergem pe coridoare, mă gândesc la toate acele interogatorii, greve ale foamei, torturi și execuții care au avut loc între aceste ziduri. La toate viețile pierdute, la anii irosiți. Mă gândesc la toți cetățenii curajoși tratați ca niște criminali.

Vizita noastră se sfârșește în biroul directorului. Bogdan Kornatowski, un bărbat înalt, chipeș, oferă fiecăruia dintre noi câte un pahar pe care este gravată vechea clădire a închisorii. Vorbește cu Otwinowska, apoi își întoarce privirea spre mine.

„Ceea ce urmează să zic va suna un pic ciudat“, începe el, apoi se oprește. „Poate sună chiar urât. Dar te rog să-i transmiți soției tale cele mai bune gânduri din partea directorului închisorii“.

 

Sfaturi de călătorie

Unde să te cazezi

Hotel Bristol – situat în inima Varșoviei, pe faimoasa Cale Regală – de la 130 de euro.

Polonia Palace – un hotel modern din centrul orașului – de la 60 de euro.

Ibis Budget – un hotel cu prețuri accesibile, situat pe malul Vistulei, la 15 minute de mers de Stadionul Național – de la 25 de euro.

Unde să mănânci

Pod Samsonem – bucătărie poloneză și evreiască. Un restaurant bun și nu foarte scump în Orașul Vechi.

Opasły Tom Restaurant – cu rețetele specifice ale Agatei Wojda. Interiorul intim este amenajat în stilul vechilor librării și cafenele literare.

Atelier Amaro – primul și singurul restaurant din Polonia căruia i-au fost acordate prestigioasele stele Michelin.

Nu rata!

Complexul Łazienki Królewskie – în grădinile amenajate pentru prima oară în secolul al XVII-lea se găsesc multe monumente arhitectonice, inclusiv Palatul pe Apă.

Muzeul Fryderyk Chopin – dispune de cea mai mare colecție din lume de obiecte care au aparținut compozitorului.

Fotoplastikon – construit la începutul secolului XX, conține o arhivă de peste 3.000 de fotografii originale din Varșovia și din întreaga lume.

 

De Thomas Swic, din National Geographic Traveler

Vote it up
200
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza