Indiferent dacă ai pielea grasă, uscată sau mixtă, iată câteva idei simple de preparare a unor produse eficiente pentru îngrijire:
1. Răsfață-te cu lapte
Dacă o zonă a pielii este foarte uscată sau iritată, înmoaie un prosop în lapte rece și așază-l pe zona respectivă. Lasă-l cinci minute, apoi clătește ușor.
2. Obține un aspect luminos
Amestecă 60 ml smântână, ½ linguriță ulei de măsline, 2 linguri de avocado bine copt și zdrobit și o linguriță de flori de gălbenele. Aplică amestecul pe piele, timp de cinci minute.
3. Mască de față purificatoare
Amestecă o lingură de iaurt simplu cu câteva picături de ulei de susan. Aplică masca pe față, evitând zona ochilor. Las-o timp de 15 minute.
4. Hidratează pielea uscată
Zdrobește o banană și amestec-o cu puțină miere. Aplică masca pe față, evitând zona ochilor. Las-o 15 minute, apoi îndepărteaz-o prin clătire.
5. Tonic pentru pielea grasă
Adaugă o lingură de frunze de mentă, coada-șoricelului, salvie sau isop într-o cană cu apă clocotită. Las-o la infuzat 30 de minute, strecoară lichidul și tamponează-ți fața cu el.
6. Loțiune împotriva ridurilor
Adaugă în loțiunea tonică o linguriță de ulei de sâmburi de struguri. Are rolul unui ser antiîmbătrânire.
7. Curăță porii
Zdrobește un mango (curățat de coajă), până obții o pastă moale. Aplic-o pe piele și las-o câteva minute.
8. Exfoliant din ovăz
Macină 40 g de fulgi de ovăz. Amestecă-i cu 45 g semințe măcinate de floarea-soarelui, ½ linguriță de frunze de mentă și 4 lingurițe de migdale măcinate. Combină 2 lingurițe din acest amestec cu puțină smântână grasă. Exfoliază cu el pielea de pe față și gât.
Sursa: Reader’s Digest – “Cele mai bune 1001 sfaturi pentru sănătatea ta”