Omul cu mamaliga

Povestea lui Ghenadie, care a plecat sa-si faca o viata mai buna si a ajuns un mare artist
 

<p>

Il cheama Ghenadie Popescu. Cand e vreo ocazie de gala, se imbraca intr-un costum facut din materialul sacoselor de rafie in care se cara marfurile in pietele ieftine ale Estului sarac. In cap isi pune o sapca tot din rafie, cu o elice ca de elicopter si, daca ocazia e cu adevarat speciala, atunci Ghenadie, om gospodar din fire, vine si cu o roaba incarcata cu mamaliga. Nu e vreun cetatean extravagant de pe vreo planeta ciudata si nici, Doamne fereste, nu e dintre cei care vor sa atraga atentia asupra lor cu orice pret. E un om modest si la locul lui, poate prea la locul lui.

Cand l-am cunoscut eu purta haine obisnuite, cu suba si caciula, pentru ca era iarna si al naibii de frig. Stateam la intrarea unui studio de televiziune din capitala Moldovei. Alaturi de Ghenadie se asezase un pantofar de lux, un barbat elegant si aratos, care lucra din piele scumpa, manual, niste minunatii de incaltari, pentru care prim-ministri si oameni de afaceri ii plateau pretul corect. Ghenadie nu e prim-ministru, nici om de afaceri si de obicei poarta in picioare adidasi, dar cu mare curiozitate si seriozitate l-a intrebat pe pantofar:
– Auzi, cat ar costa sa imi faci o pereche de pantofi cu care sa pot merge pe jos pana la Paris si sa nu se rupa?

Pantofarul s-a uitat lung si a baiguit incurcat ca el nu face pantofi sport, iar Ghenadie a fost dezamagit pe buna dreptate de raspuns. El e omul drumurilor lungi. A carat o roaba cu doua plase mari de rafie in ea, hat prin toata Republica Moldova. {sta a fost concediul lui de vara intr-un an. Oamenii se uitau lung la el, uneori il insoteau, alteori radeau, fiecare cum stia sa inteleaga un om cu o roaba, flendurindu-se dintr-un sat in altul, prin colb si caldura. Roaba a impins-o si prin Transnistria, dupa ce o vopsise  tricolor. Si minune mare, nimeni nu l-a atacat. Alta data a mers cu bicicleta pana la Paris. A facut chiar si o calatorie de sase zile, pe jos, pana la Iasi, tragand dupa el un carut cu o mamaliga imensa, de 150 de kilograme in ea.

Calatoriile astea sunt ca primul lui drum, cand, deja adult, a plecat din satul natal unde muncea pamantul, cu saracia tinandu-se scai de el, pana in Chisinau. Venise sa isi croiasca o viata mai buna la oras, mai usoara, mai luminoasa. Cumva, visele sale s-au pus de-a curmezisul realitatii si, in loc de cursuri de calificare pentru vreo slujba in fabrica ori pe santier, a aterizat la Facultatea de Arta. S-a oplosit la ei acolo si, vreme de cinci ani, Ghenadie a fost student. La sfarsit si-a dat licenta, dar n-a capatat nici o bucata de hartie in schimb, in rand cu ceilalti, pentru ca el nu a fost inscris niciodata la universitate.

Cinci ani a mers la cursuri, a fost laudat, a facut lucrari, a invatat, doar din nevoia de a sti. Atat. Nu diploma era gandul lui, patalamaua, ci arta, aceea in care o roaba devine simbolul prieteniei si o haina din pungi de rafie, vargata, ambasador al saraciei estice. Ce voia Ghenadie era sa afle vraja aceea care transforma mamaliga din mancare in intruchipare a rabdarii sau manifest politic. Si asta a priceput.

Acum este cel mai important artist plastic tanar al Moldovei, cu opere in galerii din strainatate si proiecte in festivaluri mari de arta contemporana. Dar nici un praf din aceasta celebritate nu s-a asternut peste Ghenadie, care ramane un fel de copil mare, desi a trecut de 40 de ani. Locuieste intr-o camaruta din spatele Muzeului de Etnografie si Stiinte Naturale, laolalta cu operele lui de arta, cladite unele peste altele, care ii lasa tot mai putin spatiu de locuit. Dar din spatiul acela mic si umil, pleaca spre lume, in diverse forme, vise mari si indraznete.

Nota: Ana-Maria Caia a realizat reportaje pe diferite continente. Detine o companie de productie TV si scrie zilnic pe www.caia.ro

</p>

Vote it up
243
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza