Omul cu chitara

A copilarit in Muntenegru, pe timp de razboi. Cand a dat de chitara veche si prafuita a tatalui sau, Milos a stiut ca viata i se va schimba
 
<p>
Spectacolul are loc intr-un club privat, situat intr-un cartier modern din Paris. In aer pluteste parfumul crinilor albi. La inceput, publicul este dur si enigmatic. In sala se afla si cei mai de seama jurnalisti muzicali ai Frantei. Artistul Milo Karadaglic, de 28 de ani, maestru al chitarei clasice, isi cere scuze publicului pentru ca nu stie limba franceza.

Dar interpretarea lui fabuloasa si repertoriul sau plin de inspiratie starnesc in sala o reactie rasunatoare. Succesul debutului de la Paris tocmai l-a adus pe Milo cu inca un pas mai aproape de statutul de star international. Sentimentul sau de usurare este aproape palpabil la receptia cu sampanie de dupa concert, care pare atat de departe de caminul sau dintr-un oras mic, din Muntenegrul tulburat. Acolo unde s-a nascut pasiunea sa pentru chitara clasica.
„Am avut emotii pentru spectacolul din seara asta“, spune el, dupa o inghititura de Taittinger, „dar sper ca le-a placut. Parisul este primul oras pe care l-am vizitat dupa ce granitele s-au deschis, la sfarsitul razboiului din Balcani. Iar experienta de atunci mi-a schimbat viata“.
In lumea pretioasa si elitista a muzicii clasice, sarmul deschis si modestia lui Milo aduc o abordare proaspata. Aspectul modern, fizicul placut si stilul degajat i-au adus, deja, multe admiratoare.

Milo s-a nascut in anul 1983, in capitala Muntenegrului, Podgorica. A copilarit in vremuri in care Balcanii erau zguduiti de razboi, iar micul Muntenegru, care are doar 600.000 de locuitori, era in mare parte rupt de lume, fiind inconjurat de state vecine mari,  aflate in razboi.
„La noi a fost nimic pe langa bombardamentele din Serbia si Bosnia, asa ca ar fi o lipsa de respect pentru cei care au suferit daca as fi numit un copil al razboiului“, spune el.
„Chiar si asa, eram constient ca ceva nu e in regula: nu puteam calatori in afara tarii, atmosfera era tensionata, iar majoritatea magazinelor erau goale. Familia mea a incercat insa sa ne protejeze de pericole, pe mine si pe fratele meu mai mic. Singurul lucru pe care il puteam cumpara era faina, iar mama mea pregatea mereu ceva la cuptor: mirosul umplea casa si noi ne simteam cei mai norocosi copii din lume.“

Podgorica ramasese un oras izolat si nelinistit in perioada aceea tulbure. Banii erau putini. „A fost bine ca am putut evada pe coasta Muntenegrului. Adoram marea si muzica mediteraneeana – flamenco, de exemplu – si toata muzica mai putin cunoscuta din est, de unde provin. Este principala mea sursa de inspiratie. Dupa muzica mea iti poti da seama cine sunt si de unde vin.“
Parintii lui Milo sunt amandoi economisti. „Ne-au incurajat in orice vroiam sa facem. Muzica a fost cea mai mare pasiune a mea de cand ma stiu. Insa in Muntenegru nu exista o traditie autentica pentru muzica clasica, asa ca niciun om intreg la cap nu se astepta sa devin muzician!“
In timpul razboiului, in Podgorica nu existau nici bani si nici o structura pentru urmarea unor cursuri private de muzica. Milo a ajuns intr-un cor de copii, iar la varsta de opt ani s-a inscris la scoala de muzica Vasa Pavic din oras, unde a trebuit sa invete sa cante la un instrument muzical.
„In general, doar cei foarte bogati aveau un pian acasa in acele vremuri tulburi, iar noi eram o familie obisnuita, non-muzicala. Nu am stiut asadar la ce as fi putut sa cant, pana cand nu am descoperit pe un dulap chitara veche a tatalui meu, careia ii lipseau cateva corzi. El doar mai zdranganea la ea cateodata.“
„Din prima clipa cand am tinut-o in mana, mi-am dat seama ca acesta va fi viitorul meu: vroiam sa cant si sa dau spectacole ca un star rock“, rade el.

Insa nu avea idee cum suna, de fapt, o chitara la care se canta cum trebuie. Era greu sa faci rost de CD-uri, asa ca Milo l-a rugat pe tatal sau sa-i dea colectia veche de discuri din anii ’70. Era una diversa, care includea Beatles, Bee Gees… si Andrés Segovia. „In clipa in care l-am ascultat pe Segovia cantand Asturias de Albéniz, m-am gandit: Lasa-i pe Bee Gees! Asta e. Eu asta voi face.“
„Intre mine si chitara s-a legat ceva foarte natural. Exersam mereu. Aveam maini mici, dar degete foarte rapide care, parca, zburau peste corzi. Avansam atat de repede, ca profesorii mei s-au panicat. Se gandeau: OK, trebuie sa facem ceva cu el! Asa ca m-au trimis la concursuri nationale.“
„De la inceput, motivatia venea dinauntrul meu. Era o forta inexplicabila, de neoprit. Mi-am dat seama ca vroiam sa cant la chitara la cel mai inalt nivel.“
Muntenegrul se transformase intr-o comunitate mica si unita din nevoia de supravietuire. Iar acest lucru a creat un alt avantaj. „Toata caldura si incurajarea pe care le-am primit atunci m-au ajutat foarte mult, pentru ca, acum, rareori am emotii cand intalnesc oameni noi sau dau spectacole.“

Perspectiva s-a schimbat total si, odata cu deschiderea gran-itelor tarii, s-au ivit o multime de posibilitati in Europa moderna. Astfel, la 13 ani, Milo a fost invitat sa cante la Paris. „Alaturi de mama mea, am stat intr-un hotel modern. Ajunsesem chiar inainte de Craciun, iar intreaga experienta Disney si vitrinele magazinelor nu semanau cu nimic din ce vazusem pana atunci. Mi-am dat seama ca vroiam sa-mi croiesc viitorul intr-un oras mare si captivant.“
Anul urmator, Milo a fost invitat in Italia, unde talentul lui precoce i-a atras atentia lui David Russell, maestru chitarist din Glasgow, care l-a sfatuit sa urmeze cursurile renumitei Academii Regale de Muzica din Londra.

„Stiam ca nu puteam sa plec de acasa cat timp conflictele continuau. Dar, la finalul lui 1999, cand au incetat bombardamentele, am inceput sa ma gandesc serios la Academia Regala.“
Milo studiase engleza la Consiliul Britanic mai multi ani. Limba nu era o problema, dar nu era asa sigur si asupra despartirii de familia sa. Cu toate acestea, folosindu-se de o camera video dinainte de razboi, s-a filmat singur, pe ascuns, in timp ce canta la chitara in sufragerie. „Am trimis caseta insotita de un mesaj, care suna cam asa: «Buna ziua, ma numesc Milo. Va rog sa ma acceptati!»“
Se facuse februarie si inca nu primise niciun raspuns. Banuia ca fusese respins. „Am vrut, totusi, sa verific, asa ca mama m-a lasat sa sun la Londra. Ceea ce am aflat mi-a schimbat viata.“
Scrisoarea care il anunta pe Milo ca primise bursa se pierduse la posta. Astfel, la varsta de 16 ani s-a mutat in Anglia. Urma o experienta cu adevarat provocatoare.

A fost gazduit de o veche prietena, pe nume Sonya, care locuia nu departe de elegantul cartier Marylebone, unde se afla Academia Regala de Muzica. Sonya i-a devenit ca a doua mama, de care, si acum, este foarte apropiat.
„Mi-a fost mult mai usor sa locuiesc cu cineva tot din Muntenegru. Dar, oricum, imi era dor de tot ceea ce ma lega de casa – chiar si de certurile cu fratele meu! Asa ca exersam toata ziua. In fiecare zi, plecam de la Academie numai cand se inchidea, la 11 noaptea. Mi-am pus limitele la incercare. Desi chitara clasica nu mai era la moda, stiam ca trebuia sa conving oamenii sa imi mai acorde o sansa.“
Milo a castigat multe premii importante, a absolvit Academia cu Magna cum Laude si are si o diploma de masterat.
In Londra se intretinea singur, predand cursuri de muzica. Locuia undeva cu chirie mica si profita de orice ocazie pentru a canta.

„Cantam la concerte gratuit, pentru ca vroiam ca muzica mea sa iasa in lume. Asa am cunoscut oameni incredibili. Cea mai frumoasa experienta a fost la inceputul anului 2010, cand am organizat, impreuna cu prietenii mei, un concert la Wigmore Hall din Londra. Am muncit nebuneste sa vindem bilete, sa trimitem e-mailuri si sa distribuim pliante.“
Concertul a fost cu casa inchisa. „In acea seara, am oferit cel mai bun spectacol din viata mea, chiar daca oamenii cei mai importanti pe care trebuia sa ii impresionez nu se aflau in sala. Si, cumva, s-a dus vorba. Doua saptamani mai tar-
ziu, am primit oferte pentru manageriere si tot ce mai are nevoie un artist. Asa ca m-am decis sa ma bucur de tot ce va veni.“

Urmarea a fost ca Milo a semnat un contract cu prestigioasa casa de discuri Deutsche Grammophon. Albumul sau de debut cuprinde repertoriul mediteraneean, care ii este atat de drag, si a intrat direct in topul britanic al muzicii clasice.  La nivel international, a fost lansat sub numele Mediterraneo. Presa muzicala a l-a laudat: „Chitara clasica are un nou erou!“, a proclamat ziarul britanic Daily Telegraph.
Si directorii casei de discuri au fost entuziasmati de noua lor descoperire.
„Detine pachetul complet“, spune Louise Ringrose, media manager la DG. „Are talent, carisma, aspect fizic, motivatia si atitudinea pentru a ajunge in varf. Pana si cel mai dificil public se indragosteste de muzica lui si de el. Este fantastic ca aduce chitara clasica inapoi in lumina reflectoarelor.“

Prin urmare, viata lui Milo s-a schimbat radical. Calatoreste in toata lumea, sta la hoteluri luxoase si isi prezinta muzica celor mai exigenti pasionati.

„Singurul lucru pe care vreau sa il aiba hotelul la care stau este o sala de gimnastica. Petrec atatea ore pe scaun repetand si cantand, incat este o adevarata provocare sa ma mentin in forma. Asa ca imi place sa fac miscare. Incerc sa transform aceste doua patratele in sase“, glumeste el, batandu-si abdomenul compact, acoperit de un tricou alb, imaculat, cu palma.
Devine mai serios si spune: „Sunt manat de aceeasi pasiune care m-a miscat in clipa in care am luat, pentru prima oara, chitara tatalui meu. Vreau sa transform chitara in vedeta secolului 21. Vreau ca puritatea ei sa atinga sufletele oamenilor“. Apoi, brusc, rade din nou: „Cat priveste noile mele admiratoare, asta chiar ca este un bonus binevenit…“

</p>
Vote it up
209
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza