Omul care vindecă

Datorită pionieratului său în chirurgie, dr. Pierre Foldès le oferă miilor de victime ale mutilării genitale feminine o nouă viaţă.
 

Articole similare

E DIMINEAŢA DEVREME, iar Sandrine, de 34 de ani, simte un gol în stomac, în timp ce intră în vastul complex spitalicesc din Saint-Germain-en-Laye, aflat la 45 de minute de mers cu trenul de la Paris. În salonul pre-operatoriu, femeia se relaxează vizibil la vederea unui bărbat înalt, bine făcut, de 60 şi ceva de ani, care o întâmpină cu o voce blândă.

Dr. Pierre Foldès s-a aşezat pe marginea patului ei şi îi explică, pe un ton calm, procedura despre care au mai discutat la prima consultaţie. În timpul operaţiei programate la ora 11 dimineaţa, doctorul Foldès îi va îndepărta lui Sandrine cicatricile îngrozitoare pe care milioane de alte femei din întreaga lume le dobândesc în urma unui proces brutal numit mutilare genitală feminină (MGF). Acesta este ritualul de eliminare totală sau parţială a organelor genitale feminine externe.

ONU descrie această procedură ca pe o violare a drepturilor omului, suferită de femeile şi fetele cărora li se aplică această mutilare, un abuz care „violează drepturile la sănătate, siguranţă şi integritate fizică“.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că nu există nicio justificare medicală pentru MGF, o procedură care nu este doar mutilantă, ci are şi consecinţe pe termen lung, precum infecţii repetate ale vezicii şi tractului urinar, chisturi, infertilitate, un risc crescut de complicaţii la naştere şi mortalitate la nou-născuţi.

Dr. Pierre Foldès ripostează împotriva „mutilatorilor“, care distrug vieţile a milioane de femei ca Sandrine.

„Ceea ce pare a fi o minoră intervenţie locală, mutilează de fapt întreaga feminitate a victimei, care rămâne afectată pentru tot restul vieţii“, explică doctorul Foldès, în timp ce gesticulează cu mâinile sale mari şi expresive. În ochi i se citeşte pasiunea, aceeaşi pasiune care l-a determinat să facă pionierat într-un tip de intervenţie chirurgicală prin care le-a dăruit celor 15.000 de paciente pe care le-a avut până acum şansa la o viaţă normală.

MGF este efectuată, de obicei, pe fetiţe cu vârste de la câteva luni până la 15 ani, de către femei plătite de părinţii victimelor.

Peste 125 de milioane de fete şi femei au fost mutilate în 29 de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, regiuni în care tradiţia MGF s-a perpetuat până în ziua de astăzi. Pe plan mondial, se estimează că, în fiecare minut, cinci fete sunt supuse procedurii MGF. Ritualul este de obicei efectuat pe copiii de sex feminin undeva între vârsta de câteva luni şi 15 ani. Tradiţia spune că intervenţia este făcută de persoane de sex feminin, care sunt recompensate cu bani şi cadouri de părinţii victimelor pentru faptul că acestea le taie organele genitale ale fiicelor lor. Cele mai utilizate instrumente sunt cuţite necizelate, lame sau, pur şi simplu, cioburi de sticlă.

Deşi este o procedură specifică anumitor regiuni de pe glob, MGF se practică în mai multe regiuni decât ne-am fi aşteptat.

De foarte mulţi ani, intervenţia de mutilare genitală este şi o problemă europeană, pe care mulţi doctori aleg să o ignore. Datele furnizate de Parlamentul European arată că 500.000 de fete şi femei de origine africană, asiatică şi arabă care trăiesc în Europa sunt afectate de MGF. Cele mai expuse sunt persoanele de sex feminine din Ţara Galilor, Franţa, Italia, Olanda şi Germania.

În fiecare an, 180.000 de alte fete riscă să fie supuse procedurii de mutilare care, în plus, este efectuată fără anestezic şi cel mai adesea în condiţii neigienice.

Obiceiul continuă să fie pus în aplicare, deşi astăzi este ilegal în Europa şi într-un număr tot mai mare de ţări din Africa şi a fost condamnat cu fermitate de Naţiunile Unite.

Comunitățile care continuă să îşi mutileze copiii de sex feminin pretind că este un obicei strâns legat de cultură şi tradiţie, că, printre altele, ajută la păstrarea virginităţii şi suprimă sexualitatea feminină. Mai spun că, fără această intervenţie, fetele sunt impure şi prin urmare nu sunt dezirabile ca soţii.

„Nici unul dintre aceste motive nu justifică mutilarea unor fetiţe“, spune medicul Pierre Foldès. „Este o procedură foarte similară cu violul. Violul este sex într-o formă violen­tă. MGF este violenţă împotriva sexului. Ambele cazuri implică dominaţia bărbaţilor.“

Incredibil, dar adevărat: Pierre Foldès a mărturisit că 1.500 (un procent de 10%) dintre pacientele pe care le-a operat erau mutilate în Franţa. Ceea ce este îngrijorător este şi faptul că, până în acest moment, nu există niciun studiu aprofundat care să arate câte fete şi femei care trăiesc în Europa sunt supuse procedurii MGF şi câte eu­ropence sunt duse în străinătate pentru a fi mutilate.

„Presupunem că marea majoritate este supusă intervenţiei de mutilare genitală în afara Europei. Dar, în acelaşi timp, ştim cu siguranţă că există practicante de MGF şi aici, în Europa“, spune Natalie Kontoulis, coordonatoarea din Bruxelles a campaniei Stop Reţelei MGF din Europa, iniţiată de un grup de 11 organizaţii nonguvernamentale, din mai multe state UE. „În comunităţile care practică MGF, există încă o reticenţă, oamenii se tem să îi denunţe pe mutilatori de frică să nu fie stigmatizaţi şi ostracizaţi de ceilalţi membri. Şi mai ştim că anumite persoane care ştiu să facă MGF vin din străinătate, fac intervenţia pe mai multe fete, după care pleacă, ceea ce le face extrem de greu de prins.“

Toate ţările din UE au legi, fie generale, fie specifice, care declară ilegală procedura MGF. Cu toate acestea, doar opt state membre au realizat studii de prevalenţă a MGF la nivel naţional, iar rata cazurilor de punere sub urmărire penală e extrem de scăzută: un acuzat declarat nevinovat în Marea Britanie, aceeaşi poveste în Olanda, nicio acuzaţie în Finlanda, doar două în Elveţia. Franţa e în capul listei cu 40 de puneri sub acuzare care s-au soldat cu pedepsirea a peste 100 de mutilatori şi părinţi ai victimelor. Sentinţa maximă este de 20 de ani, cu amenzi de până la 150.000 de euro.

Sandrine nu își aduce aminte prea multe, în afară de durerea cumplită pe care a simţit-o, în timp ce familia ei o ţinea imobilizată.

 

SANDRINE, ORIGINARĂ din Coasta de Azur, fostă colonie franceză, avea doar trei ani când a fost supusă infibulaţiei, forma cea mai extremă de MGF. Labiile mari – labia majoră sau buzele care înconjoară vaginul – au fost tăiate şi cusute împreună, lăsând doar un mic orificiu vaginal prin care să se scurgă urina sau lichidul menstrual.

Ulterior, femeile care au fost infibulate trebuie să fie tăiate pentru a face sex şi pentru a da naştere unui copil, o procedură care creşte riscul de infecţie şi complicaţii. Din fericire, Sandrine nu îşi aminteşte mai multe detalii în afara durerii incredibile în timp ce o femeie îi tăia clitorisul, iar propria ei familie o ţinea imobilizată, cu picioarele larg desfăcute.

„Sunt foarte fericită că am cerut ajutorul doctorului Foldès, dar, în acelaşi timp, mi-e frică să nu afle tatăl meu. Am auzit poveşti despre femei care s-au întors pe Coasta de Azur după operaţie şi care au fost din nou mutilate genital“, mărtu­riseşte femeia de 34 de ani.

Alte forme de MGF sunt clitoridectomia, înlăturarea totală sau parţială a clitorisului, excizia, ce implică tăierea parţială sau totală a clitorisului şi a labiilor mici – labia minoră sau buzele vaginale mici –, cu sau fără eliminarea labiilor mari.

„Înainte de a ajunge la discuţia despre operaţia de reconstrucţie, în timpul primei consultaţii, caut să le redau femeilor vocea“, explică dr. Foldès. „E un aspect mai important decât pare. Momentul în care Sandrine a rostit pentru prima dată «Am fost supusă unei excizii genitale» a fost o victorie. Până atunci trăise înconjurată de un mare zid al tăcerii şi ruşinii. Iar acum putea în sfârşit să îşi exteriorizeze suferinţa care crescuse în ea în toţi aceşti ani.“

Abia după aceea doctorul Foldès i-a arătat, în imagini, cum arată organele genitale intacte ale unei femei. I-a explicat cum ar putea să o facă să arate şi să se simtă la fel.

 

PIERRE FOLDÈS A VĂZUT PENTRU PRIMA OARĂ efectele traumatizante ale exciziei în urmă cu 30 de ani, în timpul unei misiuni a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Burkina Faso, o ţară izolată din Africa de Vest, unde trei din patru femei au fost mutilate. „Rolul meu în echipă era să tratez fistulele rectovaginale. Într-o zi, mă vizitează o femeie însărcinată, avea în jur de 30 de ani şi acuza dureri foarte mari.“

Femei din toate părţile lumii apelează la ajutorul doctorului Foldès, după ce aud de el. Pe lista de așteptare sunt 800 de victime ale MGF.

În timpul examenului medical, dr. Foldès a observat că femeia avea clitorisul excizat, iar ţesutul dur al cicatricei se prinsese de osul pelvian.

„Suferinţa ei m-a afectat profund. Nu venise la mine să îşi îmbunătăţească viaţa sexuală, ci pur şi simplu voia să pună capăt unei suferinţe fizice. Acela a fost momentul care mi-a schimbat viaţa“, povesteşte doctorul.

El i-a administrat femeii un anestezic local, a reuşit să desprindă ţesutul cicatrizat şi să îl îndepărteze cu delicateţe, astfel încât să scoată la suprafaţă ţesutul sănătos de dedesubt. O mică parte din clitoris rămăsese intactă. Intervenţia a fost un succes. Vestea s-a răspândit repede şi, în scurt timp, mai multe femei au venit pentru un consult la dr. Foldès. Ar putea oare să facă mai mult decât să le scape de durere? Ce-ar fi dacă, sub cicatricea mutilării, se ascunde ţesut intact al clitorisului?

Ajuns înapoi în Paris, Pierre Foldès a început să studieze, cu ajutorul RMN-ului şi a ultrasunetelor, anatomia mai multor cadavre. Rezultatele cel puţin surprinzătoare au arătat că cea mai sensibilă zonă erogenă feminină este mai mare decât s-a crezut iniţial. În afara părţii sale externe, clitorisul se con­tinuă în interiorul corpului şi măsoară în jur de 11 centimetri în lungime.

Doctorul era convins că ar putea tăia ligamentele care îl fixează, păstrând intacte vasele de sânge şi nervii care pornesc din clitoris şi se extind înspre coapse. Putea apoi să-l repoziţioneze astfel încât să expună o parte în exterior pe care putea ulterior să o reconstruiască în forma şi mărimea clitorisului care a fost excizat. Astfel putea elibera femeile de durere şi ruşine şi le putea reda senzaţiile care le-au fost furate în urma unei mutilări abuzive.

 

PIERRE FOLDÈS S-A NĂSCUT la Paris în 1951. Se hotărăşte să studieze medicina şi, în curând, se arată interesat de chirurgia urologică, un domeniu relativ nou, plin de provocări şi teritorii neexplorate. „Am crescut într-o familie cu tradiţie în cariera academică. Toată lumea se aştepta de la mine să urmez o Grande École. Doar că eu mi-am dorit să mă implic activ într-un domeniu care să nu fie pur intelectual. Domeniul consultanţei, noţiuni precum dobândă şi profit nu mă interesau nici cât negru sub unghie.“

Pierre Foldès consideră că ajutorul umanitar trebuie să fie „medicina practicată la cel mai înalt nivel“, aşa că nu a ezitat să se alăture organizaţiei Médecins du Monde, în cele mai periculoase zone de pe planetă. „Nu pot opri războaie, dar pot să îi ajut pe cei care suferă“, spune medicul francez. Tată a cinci copii, dr. Foldès a întâlnit-o pe Bea-trice, cea de-a doua soţie, în Vietnam, unde era implicată într-un proiect împotriva hepatitei B. De altfel, pereţii cabinetului său sunt acoperiţi cu o mulţime de fotografii, un colaj de imagini din locurile prin care s-a perindat pentru a ajuta oameni afectaţi de războaie, cutremure şi tortură.

Printre aceste poze se află şi imaginea unei urme de glonţ într-un perete. „Prins în nebunia conflictelor armate, am fost şi eu ţinta gloanţe­lor în trei ocazii diferite“, recunoaşte pe un ton calm dr. Foldès. „Glonţul care a lăsat urma asta a trecut razant pe lângă mine în timp ce operam în Kurdistan. Asta s-a întâmplat în 1988, după ce Saddam Hussein a gazat mii de kurzi.“

La loc de cinste, în spatele biroului său, e agăţată o fotografie înrămată cu el şi Maica Tereza. Îşi aduce aminte cu drag momentul când a întâlnit-o în 1989 şi cum au îngrijit împreună bolnavii şi muribunzii din Calcutta. „Ea a fost îndrumătoarea mea“, mărturiseşte cu o expresie luminoasă pe chip. „Ea a fost cea care m-a învăţat să ascult.“

Dr. Foldès a operat prima persoană cu MGF în Burkina Faso, în anul 1986. Reconstrucţia clitorisului i-a luat doar 45 de minute. Deşi relativ simplă, procedura era la acea vreme revoluţionară.

„În timpul unui consult postoperatoriu, am luat o oglindă şi i-am întins-o pacientei. A fost complet surprinsă, poate chiar puţin şocată de schimbarea anatomică. MGF avusese un impact semnificativ asupra imaginii de sine. Devenise atât de obişnuită cu durerea pe care a îndurat-o încă din copilărie încât, pe măsură ce se vindeca şi începea să îşi recapete senzaţiile, nu îi venea să creadă că era normal să se simtă bine în corpul ei.“ Este o reacţie pe care dr. Foldès avea să o mai vadă la mii de alte paciente.

La început s-a temut ca nu cumva femeile să fie reticente la ideea de a fi operate de un bărbat. „Ulterior mi-am dat seama că nu asta era principala lor preocupare, ci dorinţa de a deveni din nou normale din punct de vedere fizic.“

 

30 DE ANI MAI TÂRZIU, femeile din toată lumea apelează la dr. Foldès după ce i-au găsit numele pe internet, le-a fost recomandat de alţi medici sau, pur şi simplu, au auzit de reputaţia lui. Astăzi, operează 50 de femei pe lună, iar lista de aşteptare este de 800 de victime ale MGF. În ziua operaţiei lui Sandrine, dr. Foldès şi-a început ziua de lucru la ora cinci dimineaţa şi a operat alte nouă femei venite la el din Canada, Mauritania, Kenya şi Egipt.

A împărtăşit tehnica sa cu medici chirurgi din Mali, Senegal şi Burkina Faso, ţări în care incidenţa MGF a scăzut cu 31% în ultima vreme.

Un studiu oficial de evaluare a procedurii de reconstrucţie a clitorisului a fost efectuat pe 866 de paciente operate de dr. Foldès, între anii 1998 şi 2009. Rezultatele au arătat că durerea s-a redus sau a dispărut la 821 de femei, în timp ce 815 şi-au recăpătat senzaţia în clitoris, iar 430 au reuşit să aibă orgasm.

„Pacientele îmi spun că durează de la patru la şase luni până ce senzaţiile încep să revină. Operaţia este doar începutul unei recuperări profunde“, spune dr. Foldès, care a primit Legiunea de Onoare a Franţei pentru realizări umanitare şi inovaţie în medicină. „Este vorba despre femei care trebuie să înveţe să aibă ceva ce nu au avut niciodată.“ Acesta este motivul pentru care, în 2014, a deschis Institutul de Sănătate a Reproducerii la spitalul din Saint-Germain-en-Laye pentru a monitoriza atât supravieţuitoarele MGF, cât şi femeile care au suferit de orice formă de violenţă fizică sau sexuală.

Pacientele spun că durează între patru și șase luni, până când senzaţiile încep să revină. Operaţia este doar începutul unei recuperări profunde.

Cu ajutorul unei echipe de 25 de voluntari psihologi, sexologi, avocaţi, psihiatri, asistente medicale şi asistenţi sociali, precum şi prin organizarea unor grupuri de sprijin, institutul tratează victimele abuzurilor, printr-o abordare holistică. Costurile de funcţionare ajung până la 250.000 de euro pe an.

O problemă majoră a pacientelor care vin aici este legată de încrederea în oameni, explică psihologul Isabelle Valentin. „Femeile care au suferit o excizie genitală şi-au pierdut abilitatea de a diferenţia între persoanele care le fac bine şi cele care le fac rău, pentru că propriii lor părinţi sunt responsabili pentru această mutilare traumatizantă. Poveştile lor sunt dure şi nu întotdeauna uşor de împărtăşit sau de auzit, partea bună însă este că, din toată suferinţa asta, victimele mutilării genitale feminine pot să iasă învingătoare şi să renască.“

Costurile unei operaţii de reconstrucţie ajung la 3.000 de lire, dar dr. Foldès nu obişnuieşte să ia bani. „Aceste femei au plătit deja un preţ uriaş,“ spune acesta. „Ne-am luptat ca acest tip de procedură să fie acoperită de asigurările naţionale din Franţa.“

Dr. Foldès o vizitează din nou pe Sandrine. A trecut o oră de la operaţia de reconstrucţie, aşa că o întreabă cum se simte. „Sunt puţin emoţionată, dar foarte fericită. Mă simt întreagă din nou“, spune Sandrine. Întrebat despre ce înseamnă pentru el Institutul de Sănătate a Reproducerii, dr. Foldès răspunde: „Este locul în care femeile pot, în sfârşit, să simtă puterea vindecării, dar a unui tip de tămăduire care vine din interiorul lor, nu de la mine. Eu sunt doar chirurgul în toată povestea asta, mult mai complexă.“

 

MGF în uniunea europeană

Țările cu cel mai mare număr de fete și femei ce au fost supuse mutilării genitale:

Anglia         65.790

Franţa         61.000

Italia            35.000

Olanda       29.000

Germania   19.000

 

În fiecare minut, în lume, cinci fete sunt supuse MGF**

 

Sursa: Mutilarea Genitală Feminină în Uniunea Europeană și Croaţia, Institutul European pentru Egalitatea de Şanse (EIGE) 2013

**Organizaţia Mondială A Sănătăţii

Vote it up
62
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza