Octav cel mic

Eric Araditis joacă primul lui rol important, alături de Marcel Iureş, Lia Bugnar şi alţi actori de renume.
 

Articole similare

Cârlionţi de o nuanţă blond-şaten îi încadrează chipul angelic aflat în contrast cu firea neastâmpărată, dar în perfect acord cu privirea pătrunzătoare, aruncată pe sub genele lungi, şi zâmbetul greu de definit. Se numeşte Eric Aradits şi va juca primul lui rol important, încercând să transpună pe marele ecran viaţa copilului Octav, din producţia cinematografică cu acelaşi nume, rolul adultului fiind interpretat de renumitul actor Marcel Iureş.

Aşadar, o imensă responsabilitate pentru acest copil, care vine să valideze ideea că există o genă de artist care se moşteneşte sau un microb care se ia – tatăl lui fiind actorul Andrei Aradits. Filmul „Octav“ este o coproducţie România – Marea Britanie, iar scenariul este semnat de Serge Ioan Celibidache şi James Oliver. La cei 11 ani, „Octav cel mic“ ne demostrează că, pe lângă talent, are şi convingeri clare.

 

Reader’s Digest: Cum a fost prima dată pe platoul de filmare?

Eric Aradits: Mi s-a părut ciudat şi super, în acelaşi timp. Super, pentru că mă gândeam că or să mă vadă colegii, şi ciudat, pentru că se uita prea multă lume la mine.

 

Ai emoţii atunci când mergi să dai probe pentru un film?

Da. Aşa, puţin. Dar îmi place să mă filmeze cineva. Ăsta e visul meu: să fiu actor, la fel ca tatăl meu.

 

Cine e Octav?

Octav este un bărbat care se întoarce după mulţi ani în casa în care a crescut. Şi retrăieşte momente din copilărie. Eu sunt cel din amintiri.

 

Care dintre actorii alături de care ai jucat ţi-a plăcut cel mai mult şi de ce?

Cel mai mult mi-a plăcut unul dintre copii, Giulio. În film a trebuit să fim inamici, dar în realitate suntem foarte buni prieteni. Şi cu Lia Bugnar mi-a plăcut să joc, e amuzantă şi se poartă frumos. Cu Marcel Iureş am lucrat foarte puţin, dar mi-a plăcut şi el, e serios şi deschis.

 

Ce înseamnă pentru tine o zi grea de filmare?

Este o zi în care sunt chemat pe platou şi aştept ore întregi până să intru, patru ore spre exemplu, cu lentile de contact în ochi. (râde)

 

Crezi că eşti un actor bun?

Nu cred. Nu încă. Abia am facut un scurt-metraj şi un film. Sunt bunicel, aşa îmi spun oamenii.

 

Mai târziu în viaţă, ţi-ai dori să faci filme sau să joci în ele sau ambele? Sau crezi că vei alege altă meserie?

Mi-aş dori mult să joc în filme. Nu cred că îmi voi alege altă meserie. De abicei, când îmi aleg să fac ceva, chiar fac lucrul ăla.

 

Care e filmul tău preferat şi de ce?

Nu am un film preferat. Îmi plac multe! Smosh the movie, Terminator, Tron Legagy, Finding Nemo, Finding Dory, Shrek, Toy Story… şi filmele lui Charlie Chaplin.

 

Ce crezi tu că îl face pe un actor să aibă succes, să fie plăcut de spectatori?

Faptul că joacă bine, că îşi face treaba bine.

 

La şcoală îţi place sau te duci pentru că trebuie?

La şcoala mă duc pentru că trebuie! Evident! (râde)

 

Ce îţi vine în minte când te gândeşti la mama ta? Dar când te gândeşti la tatăl tău?

Când mă gândesc la ambii părinţi îmi vine în minte cuvântul „bunătate“. Şi „fericire“.

 

Spune-mi o glumă care te-a făcut să râzi.

Bulă a venit la şcoală cu capul cât un balon. Învaţătoarea l-a întrebat: „Bulă, de ce ai capul atât de mare?“ „Pentru că m-a înţepat o albină“, a răspuns el. „Şi de asta ţi s-a umflat capul atât de tare?“, a întrebat învăţătoarea. „Pentru că tata a lovit-o cu lopata“, a spus Bulă.

Vote it up
338
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza