O zi memorabila cu ABBA

In vizita la muzeul din Suedia, dedicat celebrei formatii
 

Muzeul ABBA era deschis de numai trei luni cand am ajuns eu acolo, dar inregistrase deja 100.000 de vizitatori, un procent surprinzator – 80% – ve-nind din afara granitelor Suediei. Desi nu vad afise cu muzeul pe drum, cand intru il gasesc intesat de vizitatori.
Dupa ce intervalul de timp care ti s-a alocat a sosit, treci de o replica a faimosului logo ABBA, facut din becuri, si intri intr-un cinematograf subteran. Aici, imagini orbitoare cu formatia cantand umplu peretii, iar muzica asurzitoare te invaluie.
Dintr-o data sunt in anul 1974, intr-o casa saracacioasa pentru doua familii, aflata in Selsey Bill, un mic orasel de pe coasta sudica a Angliei. Am aproape sapte ani si nu pot dormi din cauza ritmurilor pop, a aplauzelor si a vocii prezentatorului, care ajung la mine trecand prin tavanul camerei de dedesubt. Ghemuita la capatul scarilor, pot vedea doar micul televizor alb-negru din camera de zi de dedesubt si pe fratii mei cu cinci ani mai mari inghesuiti in jurul lui. Ca toata lumea din Europa, se uita la concursul Eurovision, transmis in acest an din orasul Brighton, aflat la doar 65 de kilometri departare.
Sperantele sunt mari pentru reprezentanta Marii Britanii, Olivia Newton-John, cu cantecul Long Live Love. Dar grupul suedez ABBA, miscandu-se cu pasi mari pe scena in cizmele lor argintii cu platforma, pantaloni trei sferturi bufanti din satin, o fusta lunga care se invartea si bluze decorate cu lanturi stralucitoare, e cel care acapareaza spec­­tacolul, cu piesa Waterloo.
Asa a inceput idila mea cu ABBA . Ei au fost acolo cand eu cresteam in anii ‘70, cand am plecat de acasa pentru a merge la facultate in anii ‘80 si cand, in anii ‘90, m-am mutat la Londra si Dancing Queen se auzea in fiecare pub.
Inapoi in 2013, pasesc in camera urmatoare, care ne poarta in zilele de dinainte de ABBA, cand fiecare membru al formatiei avea succes pe cont propriu. Sunt imagini alb-negru din copilaria lor, taieturi din ziare, inregistrari video cu Frida intr-o trupa care canta muzica de dans si o tanara Agnetha cantand in parc, alaturi de doi barbati tunsi scurt, proaspat barbieriti. Il vezi pe Björn, baiatul sarac venit de nicaieri, in grupul folk Hootenanny Singers, cu contrabasul lui artizanal. Benny era mai cool si canta intr-o trupa modelata dupa Beatles, numita Hep Stars.
Fiecare vizitator primeste un ghid audio, cu casti. La fiecare exponat cauti pe dispozitiv si asculti informatiile relevante, asa ca vizitezi muzeul in ce ordine si in ce ritm doresti. Acum ascult despre sansa, prietenia, dragostea si apoi casatoria care au tinut formatia impreuna – Agnetha, Benny, Björn si Anni-Frid discuta despre amintirile lor. E incredibil de intim, ca si cum ar sporovai acolo, langa mine. Reamintindu-mi versurile amare ale piesei The Winner Takes It All, sunt uimita sa-i aud vorbind cu atat de mult drag despre cum s-au intalnit si cum s-au indragostit. Agnetha, povestind cat de mult l-a indragit pe Bjorn si ce nunta minunata au avut. Descopar cum virtuozul pianist Benny nu poate citi o partitura si cum aparent aroganta Anni-Frid, pe care bunica ei o invatase sa coasa, ajuta deseori la realizarea costumelor.
Salile muzeului sunt ordonate astfel incat sa deruleze, ca pe un film, cariera formatiei. Ai ocazia sa intri in lumea lor, chiar sa devii al cincilea membru al grupului. Una dintre sali pare un concert live: cand iti vine randul, alegi un cantec si apoi pasesti pe o scena slab luminata. Dintr-o data, formatia apare in jurul tau, sub forma unor holograme, iar tu canti si dansezi alaturi de ei. Nimeni nu pare sa sufere de trac, iar „publicul“, format din alti vizitatori, aplauda si te incurajeaza. Intr-o alta camera, esti filmat in timp real si proiectat intr-un videoclip pop. Sunt cabine de proba in care, utilizand o tehnologie similara, poti „proba“ costume ABBA: alegi un costum si fata iti este proiectata pe un perete cu imaginea aces­­tu­­ia, astfel incat te poti misca in costumul ales. Au si un chestionar, cu ajutorul caruia iti poti testa cunostintele despre formatie. Eu m-am descurcat mizerabil, dar il poti incerca si tu.
In centrul muzeului, sunt o serie de instalatii care reconstruiesc locuri reale din istoria ABBA. Descoperi studioul unde a fost creat sunetul ABBA, incluzand mixerul original, folosit la inregistrari. Este si casa de vara din Viggsö, unde Benny si Bjorn au compus majoritatea pieselor. Este cabina unde se schimbau Agnetha si Anni-Frid, cu fardurile stralucitoare, fixativul de par si cupele de sampanie pentru paharul pe care fiecare dintre ele isi ingaduia sa-l bea inainte de a urca pe scena. Sunt machete ale birourilor casei de discuri Polar Music si ale atelierelor unde erau create costumele. Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost bucataria gospodinei Agnetha. Aici, printre mobilierul modest din pin natur si perdelele din panza in carouri, ea gatea budinca de varza cu gem de merisor. Amintirile lui Bjorn de pe ghidul audio dau o incarcatura speciala momentului in care povesteste cum, dupa ce el si Agnetha s-au despartit, privea prin fereastra bucatariei cum fetita lor mergea pe drumul spre scoala si-si dadea seama ca micuta se facea mare si ca urma sa se indeparteze usor de ei.
Chiar si aici, vizitatorii se pot implica. In studio exista o cabina de iregistrari, unde poti adauga vocea ta unui cantec sau iti poti pune castile, sa faci un remix la o piesa ABBA. Intr-un colt, pe un piedestal aflat in dreptul unui perete cu un tapet kitsch, maro cu portocaliu, e un telefon in stilul anilor ’70. Doar membrii formatiei stiu numarul si – Ring-Ring – pot una oricand. „Au facut-o vreodata?“ intreb eu ghidul. „Doar o data“, spune el. „Era Anni-Frid. Nici tipului care a raspuns, un venezuelean, nu-i venea sa creada.“
Asemenea incercari indraznete de a interactiona cu adevarat cu formatia in timpul vizitei la muzeu se pot dovedi nerealizabile: in zona cu studioul de inregistrari este un pian, care ar fi trebuit sa fie conectat la pianul din casa lui Benny – cand el s-ar aseza sa cante, aceleasi note ar fi reproduse in acelasi timp, de pianul din muzeu. Din pacate, nu functioneaza `nsa.
Toate exponatele sunt atat de personale si de impresionante incat nu sunt surprinsa sa descopar ca Ingmarie Halling, fosta garderobiera a formatiei ABBA, este curatoarea muzeulu. Doar cineva care cunostea bine trupa ar fi putut reusi sa transmita atat de bine ce insemna sa faci parte din fenomenul ABBA.
Mai tarziu, la Londra, am parte, surprinzator, de propriul moment Ring-Ring cand Björn aude ca scriu despre muzeu si aranjeaza o convorbire telefonica. Cu zece minute inainte de momentul la care el urma sa sune, sotul meu, copiii si eu ne adunam in jurul telefonului, ciorovaindu-ne cine sa raspunda.
Ca principal sustinator financiar al muzeului, Bjorn e incantat de reactia  publicului. „Am vrut sa spunem povestea adevarata“, spune el.
El spera, de asemenea, ca aduce oamenii mai aproape de cei care au lucrat in spatele scenei. „Am dorit sa aratam ca au fost atatia oameni talentati in spatele nostru. Peste tot era cineva care crea ceva extraordinar – sunetul, managementul, videoclipurile“, explica Björn.
Ah, acele clipuri care teleportau ABBA in case din intreaga lume, facandu-ne pe mine si pe prietenii mei sa dansam si sa ne scalambaim prin camera! „Noi am fost pionieri in domeniu, iar ele ne-au ajutat sa devenim celebri in Australia si in alte locuri. Nu voiam sa mergem in turnee. Cu totii facuseram asta in carierele noastre precedente, iar acum aveam copii. Voiam si sa petrecem mai mult timp in studio, pentru ca perfectionarea modului in care suna muzica era obsesia noastra“, spune Björn.
In muzeu, printre copertele albumelor si alte amintiri, poti citi si scrisori de la fani, care arata cat de eficienta era formatia in a ajunge peste tot in lume.
Misiunea si deviza muzeului este simpla si vesela: „vei intra mergand si vei iesi dansand“. Deci, unde altundeva sa-mi inchei vizita, daca nu la o discoteca? Exista o replica a unui club din anii ’70, cu lumini stroboscopice si patrate de lumina in podea. Ma bucur ca nu au fost copiii mei de fata, pentru ca am si dansat. Eu, dar si altii de patruzeci si ceva de ani, transportati inapoi in tineretea fericita.

Vote it up
228
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza