O lecție de iubire de la Lilly

Un pitbull își salvează stăpâna, trăgând-o din fața trenului
 

AMERICANUL DAVID LANTEIGNE nu avea nicio intenţie de a mai adopta un câine când a păşit pragul Ligii pentru Salvarea Animalelor, din Boston, în martie 2009. Micul lui apartament avea deja un stăpân, pe golden retrieverul Penny. Pentru David era mai mult decât suficient. Dar chiar dacă nu avea cum să adopte un căţel, a vrut să ajute în alt fel. S-a oferit voluntar la adăpostul de animale, să plimbe căţeii salvaţi şi să le acorde puţină atenţie şi căldură.

Pe atunci, David avea 25 de ani şi era deja ofiţer al Poliţiei din Boston. Odată înscris în programul de voluntariat, tânărul a dat o tură prin adăpost. Undeva, într-o cuşcă din spate, i-a atras atenţia o femelă pitbull cafenie, cu cea mai blândă privire din lume. O chema Lilly şi avea cinci ani. David a îngenuncheat, să o salute. „Avea nişte ochi foarte frumoşi“, îşi aminteşte acum. Când a întins mâna să o mângâie, căţeluşa a împins uşor, cu botul, uşa cuştii. A observat imediat că pe cap avea câteva cicatrici serioase. Oare care era povestea ei? Fusese abuzată? Lilly se bucura mult de puțina căldură şi afecţiune pe care o putea primi printr-un gard de sârmă. Era ceva la acel câine care i-a înmuiat inima. Când a venit momentul să se ridice şi să plece, tânărul a simţit că nu poate să s-o lase acolo.

Gândul i-a zburat la mama lui, Christine Spain, care era şi ea, în alt fel, captivă într-un context pe care nu îl putea controla. Şi, la fel ca Lilly, mama lui David avea nevoie de cineva pe care să-l poată iubi.

De când se ştia, Christine se luptase cu alcoolismul şi cu o boală mintală, care i-au făcut viaţa un iad. La un moment dat pierduse totul – chiar şi copiii. David şi sora lui au fost trimişi să stea cu bunicii lor, când el avea doar şase ani. Cu toate acestea, n-a renunţat niciodată la mama lui. Ca să o viziteze, mergea cu bicicleta câte opt kilometri, până în oraşul învecinat.

Acum era mândru şi, în acelaşi timp, uşurat că mama sa renunţase la băutură de peste doi ani. Dar se lupta în continuare cu depresia şi anxietatea. Îi venea foarte greu să iasă afară şi să cunoască oameni noi.

David s-a gândit că un câine, care are nevoie de atenţie constantă, este pretextul perfect pentru ca mama lui să mai iasă din casă şi să socializeze. Iar Lilly ar avea în sfârşit parte de afecţiune şi iubire.

Peste o săptămână, David a luat-o pe Christine cu el la adăpostul de câini, să o vadă. Între cele două a fost dragoste la prima vedere. Aşa a intrat Lilly în familie. În zilele lui libere, David o lua pe Lilly să stea cu el şi cu Penny, căţeaua lui, de care pitbullul s-a ataşat imediat. Dar, în majoritatea timpului, căţeluşa stătea cu mama lui, în orăşelul Shirley din Massachusetts.

Christine o lua cu ea peste tot. Dormeau împreună. A reuşit chiar să iasă puţin din carapace, intrând în vorbă cu oamenii care o abordau să îi admire căţelul. În sfârşit, lucrurile păreau intrate pe un făgaş bun.

PE 3 MAI 2012, David şi-a început tura de noapte cu o patrulare de rutină prin Mattapan, cartierul rău famat al Bostonului. În cei şase ani petrecuţi în poliţie, David apucase să vadă de toate. Nimic n-avea cum să-l mai sperie. Sau cel puţin aşa credea, până când a primit un SMS de la un prieten care lucra ca medic pe ambulanţă în Shirley, oraşul în care locuia mama lui.

„Pe mama ta era s-o calce trenul. E bine acum, nu a păţit nimic. Dar că-ţelul care era cu ea a fost lovit, cred că a pierdut o labă“, îi scria prietenul.

David a sunat imediat la poliţia din localitate, de unde a reuşit să afle mai multe detalii. Un tren de marfă tocmai plecase din gară şi se pregătea să prindă viteză, când mecanicul de locomotivă a zărit o femeie leşinată pe şine, cu un câine maro alături. Se vedea cum căţelul împingea cu botul şi trăgea cu dinţii de femeia inconştientă, încercând disperat să o mute din faţa trenului. Frânele masive ale locomotivei au icnit zgomotos. Chiar înainte ca trenul să se oprească, conductorul a simţit o bufnitură. S-a dat rapid jos din tren şi a alergat spre locul unde se aştepta să vadă două corpuri neînsufleţite. Dar Lilly reuşise, în ultima clipă, să o tragă pe Christine din faţa trenului.

Ameţită şi incoerentă de la băutură, Christine a fost arestată. Lilly, care era rănită, a fost dusă de urgenţă la veterinar.

David a pornit imediat spre oraşul Shirley. Furios pe mama lui, dar şi pe el însuşi, pentru că i-a încredinţat-o pe Lilly, îşi înăbuşea suspinele la volan.

Când a ajuns, a găsit-o pe căţeluşă în maşina unui ofiţer de la protecţia animalelor. Deşi epuizată şi plină de sânge, a început să dea bucuroasă din coadă. David a pus-o cu mare grijă în portbagajul SUV-ului său şi a gonit înapoi.

Lilly a ajuns la Centrul de Medicină Veterinară Angell, din Boston. Doctorii i-au spus lui David că laba dreaptă din faţă era jupuită şi că pielea, muşchii şi ţesutul de legătură erau desprinse. Exista, totuşi, o şansă ca piciorul să îi fie salvat.

În timp ce Lilly era dusă la terapie intensivă, David a solicitat un împrumut de 4.000 de dolari, costul estimat al amputaţiei. În cazul în care se ajungea la aşa ceva, vroia să fie pregătit. După ce a completat formularele bancare, s-a dus să vadă căţelul. Lilly era conectată la tuburi şi perfuzii. Scâncea încet.

Oraşul începea să se trezească, şi el trebuia să plece. Mai avea timp doar de un duş rapid, până să intre în tură. Se tot gândea cum să mai facă rost de ceva bani în plus, pentru a-şi permite spitalizarea lui Lilly.

La mai puţin de o oră de când îşi începuse tura, cei de la spital au sunat. Laba dreaptă din faţă nu putea fi salvată. Dar veştile proaste nu se terminau cu asta. Lilly avea multiple fracturi la pelvis şi la şoldul stâng. Era necesară o operaţie foarte complicată.

Speranţele lui David scădeau, pe măsură ce auzea explicaţiile doctorului. „Dacă supravieţuieşte, va mai putea merge vreodată?“, a întrebat. Nimeni nu putea să îi garanteze asta.

Oare avea rost să o facă pe Lilly să sufere şi mai mult, doar pentru a muri pe masa de operaţie? Şi dacă, va rămâne cu o singură labă funcţională?

Nu vroia să o facă pe Lilly să îndure şi mai multă durere. Dar era, totuşi, un miracol că reuşise să supravieţuiască. Poate că nimic nu era întâmplător. A doua zi a avut loc operaţia de amputare a labei şi şoldului drept din faţă. Prin grilajul metalic al cuştii de beton, David a întrezărit un căţel ras, plin de vânătăi, tuburi, ace de perfuzie şi cusături, în locul unde fusese piciorul ei drept. Arată ca Frankenstein, s-a gândit David.

În ziua de sâmbătă, 5 mai, medicii veterinari au operat-o pe Lilly la şold şi pelvis. Articulaţia şoldului era atât de vătămată, încât au fost nevoiţi să taie o parte din ea. După un accident de tren şi două operaţii extrem de complexe şi dureroase, Lilly a supravieţuit. Îi mai rămânea un singur test de trecut: Va mai fi în stare să meargă vreodată?

Vestea despre câinele-erou, care şi-a salvat stăpâna de pe şinele de tren, s-a răspândit repede în Centrul de Medicină Veterinară Angell. Rob Halpin, directorul de Relaţii Publice, l-a întrebat pe David dacă vrea să împărtăşească presei povestea lui Lilly. În SUA, câinii pitbull au rata de adop-ţie cea mai scăzută, pentru că poartă stigmatul unei rase violente. „Exemplul lui Lilly ar putea ajuta mulţi câini pitbull să fie salvaţi din adăposturi“, i-a mărturisit Rob Halpin.

David a fost de acord. La început, a fost contactat pentru câteva interviuri locale. Dar, odată ce ştirea despre eroismul lui Lilly s-a răspândit, Centrul Angell a început să primească tele-foane de la reporteri din toată lumea. În scurt timp, Rob Halpin a deschis un fond caritabil, pentru a-i asigura în continuare tratamentul lui Lilly.

În patru zile, s-au adunat 76.000 de dolari – mai mult decât suficienţi pentru a acoperi spitalizarea şi fizioterapia postoperatorie a căţelul ei vedetă. Restul donaţiilor a fost pus deoparte, pentru a salva şi alte animale, ale căror stăpâni nu şi-ar fi putut permite cheltuielile de internare.

La mai puţin de o săptămână de la accident, doctorii au decis să o trimită pe Lilly acasă. Deşi nu se putea încă ridica în picioare, începuse să îşi mişte picioarele din spate.

AJUNSĂ ACASĂ, Lilly avea nevoie de asistenţă 24 de ore din 24. Christine s-a mutat în apartamentul fiului său şi s-a implicat cu tot sufletul în recuperarea căţelului. I-a gătit feluri speciale din carne fiartă de pui, cartofi dulci şi orez. Lilly avea nevoie de o mulţime de antibiotice, calmante, antiinflamatoare, pe care Christine i le administra cu conştiinciozitate. Nu vroia să o lase să doarmă singură. Uneori, noaptea, se ghemuia pe covor, lângă câine.

Dar toate eforturile ar fi fost în van, dacă fizioterapia nu reuşea să o pună pe Lilly pe picioare. La câteva zile de la externare, David a dus-o la centrul de reabilitare Paws in Motion (Lăbuţe în Mişcare), la faimoasa dr. Suzanne Star. După câteva masaje, Lilly a fost pusă pe o bandă de alergare sub apă. Pentru câteva clipe, apa a ajutat-o să stea pe picioare şi să facă doi-trei paşi, fără să cadă. Doar că, afară din apă, Lilly era la fel de imobilă.

Christine repeta acasă, cu căţeaua, exerciţiile prescrise de medic. După o vreme, mama şi fiul au reuşit să o facă să se deplaseze într-un ham special, cu lese frontale şi dorsale.

Într-o după-amiază însorită de iunie, David a ieşit într-un parc din centrul Bostonului, cu cei doi căţei. Ataşată la hamul ei, Lilly stătea întinsă în iarbă, cu Penny alături, când o femeie s-a oprit pe trotuar, cu privirea la ea. Recunoscuse pitbullul de la ştirile TV şi se îndrepta acum spre căţel. Şi-a deschis larg braţele şi a strigat-o „Lilly!“

Sub privirile uluite ale lui David, Lilly s-a împins singură în sus şi, clătinându-se în stânga şi dreapta, a făcut câţiva paşi, pe cele trei picioare încă nesigure. Voia să o întâmpine cum se cuvine pe femeie.

David a sărit ca ars şi s-a repezit să îşi susţină câinele, îngrozit de gândul că ar putea să se prăbuşească înapoi, în iarbă. Dar, imediat, frica a cedat locul bucuriei. Totul avea să fie în regulă. Lilly avea să reuşească. O să meargă din nou.

Lilly este acum imaginea fundaţiei Lilly The Hero Pit Bull (Pitbullul Erou), organizaţie care luptă să schimbe modul în care sunt priviţi câinii din rasa pitbull, strânge fonduri pentru îngrijirea lor medicală şi îi plasează în case unde găsesc afecţiunea şi iubirea de care au nevoie. Christine Spain nu a mai băut alcool, după acel incident.

Vote it up
115
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza