O firmă americană închiriază… găini

Sistemul a fost gândit ca o soluție la producția de ouă în mediul urban
 

Sistemul de închiriere a puilor de găină este soluția la care s-a gândit un cuplu american pentru a rezolva problema prețului la ouă, care a crescut cu 85% în ultima lună în urma unei epidemii de gripă aviară, scrie theguardian.com.

RentTheChicken.com este ideea lui Jenn și a lui Phil Tompkins, din Freeport, Pennsylvania, prin care aceștia vor să schimbe mentalitatea oamenilor în ceea ce privește proveniența alimentelor de pe piață.

”Se schimbă mentalitatea oamenilor atunci când știu de unde provin alimentele. În curând oamenii vor planta roșii și vor folosi găinațul pe post de îngrășământ”, a declarat Jenn Tompkins.

De când și-au început afacerea, în vara anului 2013, cei doi au închiriat pui la aproximativ 200 de clienți din Statele Unite ale Americii și Canada.

Pentru aproximativ 400 $, în funcție de locația clientului, serviciul RentTheChicken.com oferă 2 cloști pentru 4 luni, o cușcă și un ghid pentru întreținerea acestora. Clienții beneficiază de o producție proprie între 8 și 14 ouă pe săptămână, iar la sfârșitul de închiriere pot returna găinile sau le pot cumpăra definitiv.

Hope Stambaugh și soțul ei Paul au închiriat patru găini anul acesta pentru suma de 600 $, pentru a crește puii împreună cu copiii lor într-o suburbie din Pittsburgh. "Îmi place să știu de unde provine mâncarea pe care o pun pe masă și, în special, îmi place faptul că cei mici învață că produsele alimentare nu sunt luate numai de la magazin", a spus Hope Stambaugh.

”Municipalitățile locale și-au schimbat atitudinea față de agricultura urbană și creșterea animalelor într-un număr mic în aceste zone. În Philadelphia este în continuare interzis acest lucru, însă de la începutul acestei luni, în Pittsburgh au fost acordate din ce în ce mai multe licențe pentru creșterea găinilor și rațelor pe proprietățile private din mediul urban”, a declarat Tompkins.

Sursa: HotNews.ro

Vote it up
190
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza