Notele la purtare conditioneaza alocatia

Pentru copiii care au note la purtare mai mici de 8, alocatia pentru sustinerea familiei va fi sistata
 
<p>Alocatia pentru sustinerea familiei va fi sistata in cazul familiilor cu copii care lipsesc de la scoala sau care au note la purtare mai mici de 8, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botis. "Am prevazut in mod foarte clar ca orice venit de sustinere a familiei va fi corelat cu participarea copiilor la scoala. Am mers cu masuri extrem de corecte, astfel incat sa stimulam interesul familiilor de a-si trimite copiii la scoala", a precizat Botis. Executivul a aprobat normele de aplicare a Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei.

La inceputul sedintei de Guvern, premierul Emil Boc le-a cerut ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, si ministrului Muncii, Ioan Botis, sa se puna de acord referitor cu privire la modul in care vor scadea alocatiile pentru copiii care inregistreaza absente la scoala. "Rog Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei sa se puna de acord cu privire la prezenta copilului la scoala si conditionarea alocatiei pentru sustinerea familiei, alocatie diferita de alocatia universala pentru copii", a spus Boc.

Potrivit acestuia, este vorba de alocatia pentru sustinerea familiei. "Deci nu e vorba de alocatia universala pentru copii, ci alocatia pentru sustinerea familiei, care se va diminua daca vor exista absente nemotivate de la scoala ale copiilor, ca o modalitate de a intari actul educational si responsabilitatea parintilor in privinta utilizarii banilor publici, prin aceasta forma de sprijin pe care statul o pune la dispozitie", a spus Emil Boc.

•    Potrivit legii privind alocatia pentru sustinerea familiei, pentru o familiile cu venit mediu lunar mai mic de 200 de lei, cuantumul lunar al alocatiei va fi de 30 de lei pentru familiile cu un copil, 60 de lei pentru familiile cu doi copii, de 90 de lei pentru familiile cu trei copii si de 120 de lei pentru familiile cu mai mult de patru copii.
•    Pentru o familie cu venitul mediu lunar cuprins intre 201 lei si 370 de lei, alocatia va fi cuprinsa intre 25 de lei si 100 de lei, in functie de numarul de copii.
Pentru familiile monoparentale, alocatia va varia intre 50 de lei si 200 de lei in functie de numarul de copii.</p>

Vote it up
107
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza