Podurile vii ale Indiei

In cel mai ploios loc din lume, iti croiesti drumul cu ajutorul naturii
 

Pentru populatia Khasi din Cherrapunjee, ploaia nu este un element strain. Mai mult de 10.000 de oameni apartinand acestor triburi originare din sud-estul Asiei, care vorbesc limba Mon-Khmer, locuiesc in peisajul luxuriant, dominat de verdele crud al vegetatiei, ce inconjoara orasul care se intinde in nord-estul Indiei. Aceasta regiune – statul Meghalaya – incaleca frontiera cu Bangladesh si isi revendica faima detinand niste recorduri mai ciudate. Meghalaya, in sanscrita, Inseamna „deasupra norilor”. Este unul dintre cele mai umede locuri de pe Pamant.
Aici, terenul deluros formeaza un fel de palnie care aduna norii de ploaie ai musonilor de sud-vest si nord-est intr-o arie relativ mica, rezultatul fiind dramatice si parca nesfarsite averse de ploaie. Intre 1973 si 2010, in Cherrapunjee caderile anuale de apa au masurat, in medie, aproape 12 metri, depasind varful Waialeale din Hawaii in clasamentul celor mai ploioase locuri de pe Pamant. Cherrapunjee detine de asemenea si recordul pentru cea mai mare cantitate de apa de ploaie cazuta In timpul unui an: In intervalul de 12 luni pana In iulie 1861, au cazut 12 metri de precipitatii. Traiul In asemenea conditii necesita tenacitate si inventivitate. Am mers acolo, In mai anul trecut, pentru a vedea eu Insumi cele mai ingenioase solutii.

Este un loc Indepartat, greu accesibil. Dupa un zbor de o ora de la Calcutta la Guwahati, am petrecut sase ore Inghesuit Intr-un taxi, pe niste drumuri congestionate, pana cand, Intr-un final, am ajuns la Cherrapunjee. Acolo am gasit un ghid care sa ma conduca pe traseul de 90 de minute din satul Sohsarat, pe un drum presarat cu stanci alunecoase, acoperite de muschi, pana Intr-o vale umbrita unde l-am Intalnit pe Bakhot Phanrang, un satean In varsta de 58 de ani ocupat cu lucrul.
„Khublei!” spune Phanrang zambind, folosind salutul obisnuit pentru Khasi, care inseamna „Dumnezeu sa te binecuvanteze!” „Bun venit la Ummunoi, unul dintre cele mai vechi poduri din Meghalaya! Ne-ar fi placut sa construim un pod din otel, dar nu am avut banii necesari.”
Din cauza unei combinatii inselatoare de padure deasa, teren accidentat si sezon musonic care dureaza aproape jumatate din an, este foarte dificil sa te deplasezi In regiune, In special pentru acei sateni care sunt nevoiti sa traverseze rauri Involburate pentru a ajunge la gradina sau pentru a aduna lemne de foc.
Fiecare familie din satul lui Phanrang are cate o bucata de pamant pe care cultiva dafin sau piper negru; toti se bazeaza pe acest pod pentru a traversa raul si a ajunge la gradina. Sase zile pe saptamana, Phanrang coboara 700 de metri in jungla impreuna cu rudele lui pentru a aduna nuci de betel (areca), piper, tipui (o planta medicinala locala) si frunze de dafin pe care le vand apoi la targul saptamanal.
Avand de Infruntat aceste provocari, cu multe generatii In urma – In aceasta cultura fara o istorie scrisa, nimeni nu stie cu exactitate cand – Khasi au incheiat un pact viclean cu natura. Cineva a nascocit ideea unei alternative solide si durabile la podurile construite manual din bambus si lemn ce erau deseori deteriorate sau chiar distruse dupa fiecare sezon ploios.
Am venit aici sa vad cu ochii mei Jingkieng deingjri sau „podul din arbore de cauciuc”. Sunt unsprezece poduri functionale In regiune si fiecare a fost construit legand radacini secundare ale arborilor Ficus elastica de trunchiuri de bambus asezate de-a latul cursului de apa. Pe masura ce radacinile arborilor de cauciuc plantati pe fiecare mal al raului cresc, Khasi folosesc trunchiuri de bambus pe post de schela pentru a conduce radacinile arborilor de cauciuc peste albia raului. Acum satenii folosesc si trunchiuri scobite de arbore betel, ca o alternativa la bambus, radacinile rasucite In interiorul acestora absorbind substantele nutritive din copacul intrat In putrefactie si crescand mai repede.
Cand copacii „mama” de pe fiecare mal cresc si radacinile trebuie impletite, satenii dirijeaza alte radacini ale copacilor respectivi pentru a forma balustrade de-a lungul podului. Ei impletesc radacinile care formeaza podul pentru a crea o baza rezistenta, iar gaurile sunt astupate cu pietre care ajung sa fie Inglobate in podeaua vie. Arborii de cauciuc, care sunt rezistenti la caderile masive de apa si la eroziunea solului, continua sa creasca mai puternici si, In 15-20 de ani, un pod nou poate sustine greutatea celor care l-au construit.
Oferindu-ne un tur rapid al tehnologiei care sustine podul din radacini Ummunoi, lung de 17 metri, Phanrang spune ca intretinerea lui necesita atentia permanenta a satenilor. „Sunt 450 de oameni In satul nostru si, intr-un anumit moment, aproape fiecare dintre acestia – barbat, femeie sau copil – a contribuit la repararea sau la intarirea podului. Cand cineva trece podul poate fi de folos legand sau strangand o radacina ce s-a desprins din Impletitura sau ajutand la adaugarea unor noi radacini.” Astazi, Phanrang repara o balustrada care s-a slabit.
Cunostintele fiind transmise copiilor si tinerilor pe masura ce acestia isi insotesc parintii in drumurile spre gradina, podurile din radacini nu doar conecteaza doua bucati de pamant, dar au de asemenea si rolul unui tezaur cultural ale carui radacini conecteaza trecutul cu prezentul. Phanrang si sotia lui au noua copii, asa ca sunt la fel de interesati ca oricine altcineva ca podurile din radacini sa fie bine Intretinute.
„Podul nostru este cel mai puternic, pentru ca este unul dintre cele mai vechi”, explica Phanrang. Fara o istorie scrisa, Khasi nu pot stabili varsta exacta a podului, dar sunt cu totii de acord ca are o vechime de aproximativ 150 de ani. Conform legendei, un om pe nume Sri-Snaton Chyne a fost primul care a avut ideea sa construiasca un pod din radacini, Intr-o dupa-amiaza, dupa ce-si terminase treaba In gradina.
„Odihnindu-se pe malul raului, el a avut ideea sa planteze un arbore de cauciuc pentru ca generatiile urmatoare sa poata traversa mai usor raul”, spune Phanrang. „Multi sateni s-au Indoit de rezultat, iar unii s-au gandit ca e o prostie pentru ca ar fi durat atat de multa vreme constructia unui pod. Dupa ce plantezi un copac, trebuie sa treaca multi ani pana ce radacinile sunt suficient de lungi pentru a fi legate de bambus si dirijate pe deasupra apei.”
La multi ani dupa ce prima radacina a fost asezata, podul a putut fi In sfarsit folosit. Din pacate, Santon a murit cu cativa ani inainte si nu a putut traversa niciodata podul pe care el l-a gandit. Poate fi Ummunoi unul dintre cele mai vechi poduri, dar cel mai cunoscut si mai impresionant este Umshiang din satul Nongriat, un pod suspendat, cu doua punti suprapuse, aflat intr-o pitoreasca vale ce gazduieste 150 de suflete.
O parte din farmecul unei vizite la Nongriat, descopar eu, este calatoria de Intoarcere, pe durata a sapte ore, de-a lungul versantului unui munte abrupt. Traversam peisaje spectaculoase, inclusiv doua podete din radacini si drumul plin de adrenalina peste Wha-Simtung, un pod suspendat facut din funii care a fost construit in locul unui pod din radacini care a putrezit si a murit.
Vechi de generatii, podul cu doua punti suprapuse este unic. Are o lungime impresionanta, de 20 de metri, si mi se spune ca poate sustine 50 de oameni in acelasi timp. Pe langa satenii care il traverseaza in drum spre gradini, copiii vin aici sa Inoate In apa curata, iar adultii spala rufele pe malul raului.
De ce doua niveluri? Andreas Mawa, o Invatatoare din sat, ne explica: „Multa vreme podul a avut un singur nivel. Dar Intr-un an am avut un sezon neobisnuit de ploios, apa crescand atat de mult incat atingea podul. Atunci s-a decis ca trebuie sa construim inca un nivel, mai sus.” Acum, ca satenii vad potentialul turistic al podului, planuiesc sa adauge un al treilea nivel.
„Daca te-ai nascut aici, crezi ca asa e lumea; consideri ca aceste poduri atat de speciale sunt ceva obisnuit”, spune Denis P. Rayen, proprietarul si managerul Cherrapunjee Holiday Resort. Fost bancher in Tamil, Rayen joaca acum multe roluri: proprietar de complex hotelier, iubitor de natura si promotor al turismului. Dupa ce s-a casatorit cu o femeie din tribul Khasi, s-a mutat in satul Laitkynsew, situat la 20 de kilometri sud de Cherrapunjee.
„Cand am sosit pentru prima oara aici In anul 2000 si am Inceput sa explorez diferite poduri, localnicii nu credeau ca ar putea fi interesat cineva sa le vada”, explica Rayen. Desi de la resortul lui se poate ajunge pe jos la podul Ummunoi, lui Rayen i-au trebuit sase luni sa convinga un turist sa mearga cu el Intr-o drumetie ca sa-l vada. Acum este principalul motiv pentru care turistii viziteaza zona – ei bine, asta si ploaia. „Ploaia este cel mai frumos lucru din Cherrapunjee”, spune Rayen. „E greu de crezut, dar sa fii in centrul unui muson este foarte romantic.”
Rayen a devenit un mare amator de ploaie: el si sotia lui Carmela au urmarit si inregistrat nivelul precipitatiilor din Cherrapunjee In ultimii 12 ani.

Daca localnicii Khasi nu sunt siguri cand si cum a pornit traditia podurilor din radacini, Rayen crede ca s-ar putea ca fenomenul sa fi Inceput acum 500 de ani. „Cand am sosit aici, am dat peste un pod din radacini unde se observau ramasite uscate ale unui alt pod, mai vechi, care aproape ca fusese distrus de ape. Aceste poduri fac parte din viata lor de atata timp Incat nu le mai considera speciale.”
Prima atestare documentara a podurilor din radacini din Cherrapunjee dateaza din 1844, cand locotenentul britanic H. Yule se minuneaza de ele In publicatia Journal of the Asiatic Society of Bengal. Lasand deoparte speculatiile, principala semnificatie a acestor poduri este aceea ca ele ne transmit ceva mult mai profund. Dupa cum spune Rayen, „aceste minuni ale bioingineriei sunt marturii elocvente ale capacitatii oamenilor de a trai In comuniune cu natura.”

Vote it up
130
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza