Portugalia din Tara Zapezilor

In Alpii Elvetieni, viata incepe sa aiba iz iberic
 

Yolanda de Carvalho e la adapost in magazinasul chic din zona de schi Zermatt. Pe trotuarul acoperit cu zapada de afara, temperatura a scazut la -5ºC, iar turistii instariti curg neintrerupt spre capatul strazii Bahnhofstrasse si spre masivul Matterhorn, care strajuieste localitatea. La magazinul Buckles&Belts, pe care Yolanda il adminsitreaza, se apropie ora pranzului, iar ea primeste un telefon. La 37 de ani, are un copil si trece fara efort de la germana la franceza si apoi la engleza si in final la portugheza materna, limba cu vocale lungi si o multime de cuvinte care se termina in „-is“.
Yolanda organizeaza un weekend tematic pentru un club original pe care il conduce la Taesch, o suburbie a Zermattului situata circa cinci kilometri mai la vale. Taesch e legata de lume numai printr-o cale ferata care urca pe o panta ce sfideaza legile gravitatiei, iar trenurile de un rosu stralucitor care strabat in 15 minute ruta Matterhorn-Gotthard nu aduc doar turisti cu schiuri in brate, ci si oameni care, ca si Yolanda, schimba fata economiei si a societatii.
Taesch este unic in Europa prin numarul strainilor care locuiesc aici. Dintr-o populatie de 1.300 de oameni, 500 sunt portughezi.
Acestia vin dintr-o tara puternic lovita pe plan economic in timpul crizei euro si isi cladesc o viata mai buna in prospera Elvetie.
Yolanda lucreaza intr-un magazin ziua, dar ea este si pastratoarea memoriei. La ea gasesti amintiri, traditii, retete, poezii – pe scurt, radacinile une comunitati care traieste departe de casa, in Mica Portugalie, cum e numita zona.
„Imi place mult aici. Simt ca Elvetia este casa mea si a familiei mele“, spune Yolanda.
Ca directoare a Asociatiei Portugheze pentru Limba si Cultura din Alpii Elvetieni, Yolanda se straduieste sa se asigure ca oamenii ei nu uita de unde au venit, chiar daca se bucura de binefacerea de a fi scapat de vremurile grele de acasa.

Aceasta emigratie unica a inceput cu decenii in urma, dar s-a accelerat in ultimii ani. „Fara indoiala ca situatia economica din Portugalia a dus la cresterea numarului celor care vin aici“, spune Yolanda. Ea a venit la Taesh de la Aveiro, cand era adolescenta, iar mama ei, Vitalina, acum in varsta de 57 de ani, divortase de tatal ei si calatorise in Elvetia in vizita la o prietena, ca sa mai uite de necazuri.
Yolanda cunoaste mai bine ca oricine povestea despre chelnerii, spalatoresele, bucatarii, vanzatorii de la magazine, ghizii de schi si barmanii care tin Zermattul pe picioare. Totul a inceput prin secolul al XIX-lea, cand un milionar brazilian pe nume Alexander Seiler a descoperit la hotelul sau, Mount Cervin Palace, ca imigrantii portughezi erau mai mult decat dispusi sa preia muncile pe care localnicii nu prea voiau sa le faca.
Primii care au sosit aici au fost cei din Viseu, o regiune din nordul Portugaliei. Acestia au trimis vorba acasa despre cat de buna e viata in Elvetia, iar rezultatul a fost ca multi portughezi care azi locuiesc in Taesch si lucreaza in Zermatt provin tot din aceasata regiune.
Dis-de-dimineata, Yolanda si sotul ei, Paulo, care are 41 de ani, isi iau la revedere de la fiica lor, Lya, de 11 ani, si se urca in trenul de Zermatt, impreuna cu o multime de alti portughezi care se saluta cu Bom dia! („Buna ziua!“) in timp ce pasesc incet prin gara ultramoderna. Paulo este un fan al Elvetiei, are o afacere de fotografie care merge foarte bine, la numai cativa metri distanta de locul de munca al Yolandei.
„Ne place mult aici, iar Elvetia ne-a primit foarte bine. Nu am fi avut niciodata o astfel de viata acasa“, spune el. In trecut, au existat ceva divergente, localnicii referindu-se la veneticii cu accent straniu si pielea de culoarea caramelului ca la „ceilalti“. Dar, spune el, zilele acelea s-au cam dus.

Yolanda este de acord ca utopiile nu exista in realitate. „Ce are mai bun Elvetia? Aptitudini de organizare, punctualitate, eficienta, curatenie. Partea proasta – aici, nu si in orase mai mari precum Geneva sau Berna – este ceea ce eu numesc «mentalitatea munteanului»: o tendinta de a fi tipicar, masurand, de exemplu, plantele din ghiveciul de pe balconul tau, ca sa se asigure ca nu ii iei lumina vecinului. Nu este rasism, doar ca asa sunt oamenii aici, erau astfel de oameni si acolo de unde am venit.“
„Iar portughezilor le place sa petreaca pana tarziu, in timp ce elvetienii se culca devreme! Dar gasim metode sa ne ingaduim unii pe altii.“
Ingaduinta este foarte importanta intr-un orasel precum Taesch. Pe strazi, auzi peste tot vorbindu-se portugheza, iar la magazinul Casa Lusitania, clientela e aproape exclusiv din vechea tara.
In interior, esti transportat intr-o clima mai calda, intr-o lume solara, cu masline si vita-de-vie in loc de zapada, Gruyère si fondue. Rafturile sunt pline cu porto si Vinho Verde, marci populare de sardine, carnaciori si cod sarat – acesta din urma fiind cel mai nobil produs din oferta, conform proprietarei magazinului, Anabela Teixeira.

Codul sarat, numit bacalhau, este, pentru portughezul adevarat, ceva mai mult decat un aliment: e mai degraba un etalon culinar pentru suflet. „Da, codul sarat se vinde foarte bine“, spune Anabela, care administreaza magazinul cu ajutorul Tamarei Costa. „Poti sa pleci dintr-o tara si sa te stabilesti in alta, dar iei cu tine si gusturile si mancarea care-ti placeau.“
„Oamenii vor sa-si aminteasca. De aceea, este foarte important ce face Yolanda. Tine traditia vie. Iar eu vand produse care ajuta in acest scop!“
Memoria este si ea improtanta pentru o alta portugheza, care poarta minunatul nume de Maria Salomé São Braz Ferreira si locuieste la Taesch de 14 ani. Maria, in varsta de 31 de ani, l-a cunoscut pe sotul ei, Francisco, de 37 de ani, cand lucra la McDonald’s in Zermatt. El muncea pe un santier si venea zilnic sa ia cafea de la restaurant.
Mama a doua fete, Maria lucreaza acum ca vanzatoare la un magazin de lux de pe aceeasi strada unde lucreaza si Yolanda. Pentru ea, este vitala amintirea trecutului in timp ce imbratisezi schimbarea.
„Sa-ti amintesti cultura ta. Le citesc fetelor mele poeme ale celui mai celebru poet portughez, Fernando Pessoa, iar cand o sa mai creasca, o sa le prezint opera romancierului José Saramago“, spune ea.
„Nu cred ca as putea sa mai traiesc in Portugalia“, spune Yolanda. „Cred ca criza va continua inca vreo cativa ani si inteleg de ce tot mai multi oameni pleaca in lumea larga. Un lucrator comercial primeste peste 3.000 de euro pe luna aici, in timp ce acasa ar primi 500.“
„In Elvetia, daca vrei sa mergi la doctor, iti faci programare. In Portugalia, te trezesti la 06.00 dimineata si stai in fata salii de operatii Dumnezeu stie cat.“
„Elvetia i-a primit frumos pe portughezi, iar zilele cand eram spoliati sunt de mult apuse. Biroul pentru Integrare din Taesch ne-a ajutat foarte mult, facandu-i pe elvetieni sa-i adopte pe portughezi si invers.“
Biroul pentru Integrare se gaseste aproape fata in fata cu biserica in care un preot portughez vine saptamanal sa tina slujba pentru credincosi.
Deschis in 2010, biroul ajuta la organizarea festivalurilor muzicale, la care elvetienii sunt bineveniti, si a superimportantelor lectii de germana. Roger Kalbermatten a fost numit sef al biroului in septembrie 2013.
„Face progrese unii cu altii. Elvetienii au inceput sa-i aiba la inima pe portughezi“, spune Robert.

Noaptea de iarna coboara peste Taesch si, dupa cina, multi portughezi se duc la Dolce Bella pentru un pahar inainte de culcare.
Cu steagul Portugaliei pe perete, cu fularele impletite ale nationalelor de fotbal ale Portugaliei si a Elvetiei, si cu mesele pline de bere Super Bock produsa in tara natala, te simti ca intr-un cadru de film menit sa re-creeze o scena de taverna de peste mari si tari. Dar vorbaria neintrerupta in portugheza iti confirma ca nu e un film, ci viata reala.
Alex, in varsta de 24 de ani, este din Lisabona si isi viziteaza rudele din Taesch. In Portugalia lucreaza ca mecanic auto si a facut deja demersurile pentru a obtine permisiunea sa lucreze in Zermatt.
Tragand din bere, imi spune: „Toata lumea merita o sansa in viata. Nimeni de aici nu face munca pe care ar vrea sa o faca un elvetian. Noi nu le sustragem nimic, ci venim cu un plus de valoare si cred ca asta deosebeste migratia noastra de a altora. Voi putea castiga de patru-cinci ori mai mult aici decat acasa. Asa ca vin aici“.

Vote it up
203
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza