Emanciparea balenelor

Cercetarile recente despre balene aduc noutati surprinzatoare, care ne schimba perspectiva asupra acestor vietati
 

Articole similare

La nici trei metri distanta de locul in care stau, la tribordul navei, sase masculi foarte mari de casalot fac un lucru pe care putini oameni se pot lauda ca l-au vazut.
Capitanul salupei de 12 metri lungime, Hal Whitehead, de la Universitatea Dalhousie din Halifax, in provincia canadiana Nova Scotia, este un expert recunoscut in studierea casalotilor. Este dupa-amiaza unei zile insorite in Golful Mexic, aproape de tarmul californian – o fasie de ape marine care se intinde pe vreo mie de kilometri si este faimoasa pentru biodiversitatea sa. Curentii puternici ai golfului scot la suprafata apa rece, de la fund, bogata in nutrienti care sustin nenumarate specii de viata marina, printre care si acea masa enorma de tentacule cunoscuta sub numele de calamarul Humboldt. Casalotii vaneaza acesti calamari intregul an: se scufunda la kilometri adancime, ii localizeaza cu ajutorul sonarului „din dotare“ si ii apuca cu gurile lor mari, cu dinti lungi.
In ultimii cinci ani, Whitehead si alti patru membri ai echipajului – printre care doi doctoranzi pe nume Armando Manolo Álvarez Torres si Catalina Gomez – au urmarit casalotii pas cu pas. Cu ajutorul hidrofonului, ei identifica noaptea semnalele de ecolocatie pe care acestia le emit, iar ziua ii urmaresc si ii fotografiaza. Observand cum si cu cine isi petrec timpul, pot trage concluzii cu privire la organizarea lor sociala.
Comportamentul pe care l-am putut observa la aceste balene pana acum e destul de rudimentar: dispar in adanc pentru a vana. Cate un jet larg de apa le anunta ridicarea la suprafata. Unitati familiale de cinci-sase plutesc la suprafata, pentru a-si reoxigena sangele, pregatindu-se pentru urmatoarea scufundare.
Cateoata, insa, balenele mai fac si altceva: socializeaza, fataindu-se una pe langa alta ca niste soricei neastamparati. Una dintre ele se intoarce pe o parte si i se vede partea roz a maxilarului, surprinzator de mica si subtire fata de botul larg. Alta se rasuceste peste prima, in timp ce a treia iese pe verticala, scotand nasul, se unduieste si isi arcuieste spinarea, luandu-si avant, ca apoi sa se lanseze spre celelalte, alunecand prin apa. Gomez fotografiaza intruna, in timp ce alt membru al echipajului completeaza in viteza jurnalul de comportament al zilei.
Whitehead numeste aceasta activitate „liantul social“ al casalotilor.  Si ne introduce in teoria sa uimitoare: casalotii au culturi diferite. Fiecare clan, spune el, este unic in toate privintele: mod de hranire, trasee migratorii, optiuni de ingrijire a puilor, ritm de inmultire. Casalotii au si limbaje diferite. Pe langa sunetele de ecolocatie, ei mai emit si secvente de sunete numite code, care variaza de la un clan la altul – asa cum variaza dialectul sicilian fata de cel venetian, de exemplu – si care sunt o marca distinctiva a identitatii de grup.
„Acestea nu sunt diferente genetice, caci se invata“, spune Whitehead. Ceea ce diferentiaza balenele – alaturi de cimpanzei, elefanti si poate unele pasari – este ca ceea ce au invatat se pastreaza de-a lungul timpului. Par a transmite din generatie in generatie aceste invataturi, pana la formarea unei adevarate identitati de clan.
Dovezile stranse de Whitehead arata ca, daca oamenii despart un grup de casaloti, de orci sau de delfini, nu vor distruge doar o populatie de animale, ci si un dialect unic, o strategie de vanatoare, o traditie sociala – pe scurt, o cultura veche si vie.

Poporul cetaceelor

Cand Whitehead si colegul sau, Luke Rendall, si-au publicat concluziile, in 2001, cativa comentatori stiintifici i-au criticat, calificand presupusa cultura descoperita de ei drept „slaba“ si „exagerata“. Altora, dovezile li s-au parut convingatoare, rezonand cu alte cercetari asupra aptitudinilor cognitive ale cetaceelor, care au continuat intregul deceniu.
Acest puzzle s-a intregit in februarie 2012, la Vancouver, in timpul intalnirii anuale a Asociatiei Americane pentru Progresul Stiintei – cea mai mare adunare de savanti din lume. Un mic grup de cercetatori si etologi a prezentat atunci Declaratia pentru Drepturile Cetaceelor, in care se spune: „Proclamam toate cetaceele drept persoane cu dreptul la viata, libertate si bunastare“. Documentul neoficial continua, aratand ca acestea au dreptul de a nu mai fi masacrate, tinute in captivitate, detinute in proprietate sau exploatate si de a nu mai fi mutate din mediul lor.
Declaratia neoficiala a beneficiat de atentia in mare parte binevoitoare a presei internationale, chiar daca unele voci au fost critice, iar altele sceptice. Lori Marino, neurobiolog la Universitatea Emory din Atlanta, SUA, scria: „Cel mai important este ca oamenii iau in serios aceasta“.
Adevarata proba de foc va fi daca grupul va putea obtine oficializarea proiectului. Revendicarea-cheie este acordarea pentru balene si delfini a acelui statut privilegiat la care au dreptul doar oamenii: personalitatea. Marino mai scrie: „Oamenii sunt considerati persoane, pentru ca detin un anume set de caracteristici. Au constiinta de sine, inteligenta, complexitate, autonomie, cultura si asa mai departe. Daca acceptam aceasta definitie, atunci cele mai recente cercetari arata ca si cetaceele se califica. Sunt, asadar, persoane non-umane“.
Unii dintre criticii declaratiei spun ca, pentru ca un animal sa aiba drepturi, trebuie sa poata fi parte a unui contract social, ceva imposibil de incheiat intre animale si oameni.
Dar Marino spune ca se poate privi si din alta perspectiva. „Nici de la bebelusi nu ne asteptam sa isi asume responsabilitati. Si totusi, ii consideram oameni.“ In cele din urma, continua argumentul lui Marino, declaratia devine greu de combatut daca te referi la drepturile de baza: dreptul de a nu fi ucis, torturat sau inchis, dreptul de a trai liber in propriul mediu natural.

Moment de rascruce

Se pare ca e momentul balenelor pentru a-si castiga drepturile. Dar cat de concludente sunt dovezile stiintifice in acest sens?
Odata cu intensificarea vanatorii, in secolele XVIII-XIX, au fost sacrificate sute de mii de balene pe an, ceea ce a dus la reducerea galopanta a numarului lor. De exemplu, populatia de balene albastre din Marile Sudului ajunsese la numai 350.000 la inceputul secolui XX, iar azi mai supravietuiesc 2.000. Si despre casaloti se estimeaza ca s-au redus de la peste un milion la o cifra de trei ori mai mica.
Pe la mijlocul secolului XX, biologii au inceput sa vina la intrunirile nou-infiintatului Comitet International pentru Balene (IWC) cu avertismentul ca balenele sunt pe cale de disparitie. In 1986, s-a stabilit un moratoriu pentru vanatoarea de balene – acord respectat de toate tarile participante, mai putin Norvegia, Islanda si Japonia, care inca mai profita de niste neclaritati din tratat pentru a vana mii de balene anual.
Azi, sapte din cele 13 specii de balene mari sunt in pericol de disparitie si cateva populatii – balena cenusie, balena nordica, balena albastra – mai numara doar cateva sute de exemplare. Lori Marino crede ca o recunoastere a balenelor ca persoane cu drepturi depline ar putea pune presiune asupra tarilor membre ale tratatului, pentru a clarifica pasajele care lasa portite legale, facand masacrul cetaceelor mult mai dificil pentru orice tara.
Ideea de constiinta de sine a balenelor isi asteapta momentul de 50 de ani, pentru a putea trece de la statutul de credinta periferica a catorva pasionati la cel de idee acceptata de o majoritate. Cativa experti in studiul cetaceelor care sustin declaratia cred ca acel moment a sosit.

Se schimba regulile jocului

Cercetarea care poate schimba jocul este re-evaluarea creierului balenelor, in plina desfasurare in prezent. Lori Marino  a petrecut 20 de ani studiind structura si evolutia creierului balenelor si a descoperit ca acesta nu numai ca e voluminos (doar omul mai detine un raport creier-corp la fel de mare), dar contine si multe structuri celulare impletite in zone cu conectivitate intensa. Termenul pentru acest fenomen este „convolutii“: cortexul se rasuceste ca un sul, pentru a creste suprafata cu care poate opera in interiorul cutiei craniene, ceea ce confera creierului aspectul striat (cel al animalelor mai putin inteligente are aspect mai neted).
Pentru Marino, partea cea mai interesanta a creierului balenelor este sistemul limbic, care, la mamifere, gestioneaza procesarea emotiilor. Din acest punct de vedere, ea a descoperit ca creierul balenelor are mai multe convolutii decat cel uman. De fapt, este atat de mare, incat acolo cortexul erupe in forma unui lob paralimbic suplimentar. Situarea acestui lob sugereaza ca se ocupa cu elaborarea unei texturi unice de gandire emotionala si cognitiva, poate un amestec de comunicare sociala si constiinta de sine pe care noi nu il intelegem.
„S-ar putea spune ca balenele au cea mai mare coeziune sociala si sunt cele mai comunicative mamifere de pe planeta – am inclus in calcul si omul“, spune Marino. „De exemplu, orcile nu se ucid intre ele, nici macar nu-si provoaca rani grave, chiar daca e concurenta serioasa cand vine vorba de prada sau de imperechere. Regulile lor sociale interzic violenta grava si par sa fi ajuns la o metoda de a gestiona pasnic impartirea resurselor intre diverse grupuri.“

Comunicative

Doua dintre balenele pe care le privim devin curioase in legatura cu noi. Torres, atent sa inregistreze codele emise de ele, a desfasurat un hidrofon pana departe, in larg. Balenele incep sa emita frenetic sunete de ecolocatie inspre cablul albastru care pluteste in spatele salupei. Vibratiile lor se simt prin toata barca, urcand de la chila, care taie apa, asa ca trag de cablu, temandu-ma ca balenele ar putea sa il muste, cum i s-a intamplat lui Whitehead la expeditia anterioara. Una din ele se ia dupa cablu si ajunge cu nasul la bord. Ma simt de parca as pescui un leviatan. In cele din urma, se lasa pe o parte si ma fixeaza cu un ochi mare, apos, apoi se rostogoleste inapoi spre ai sai.
Whitehead, Marino si cativa alti experti in balene cred ca ecolocatia, pe care Whitehead o numeste „cel mai puternic instrument de vizualizare din lume“, ar putea juca un rol central in sofisticata structura sociala a balenelor. E posibil sa fie utilizata si ca instrument de vedere in interiorul corpurilor: „Sistemul de sonar poate detecta in detaliu organele interne ale tuturor membrilor grupului. Nimeni nu poate ascunde daca a mancat, daca este receptiv din punct de vedere sexual, daca femelele sunt insarcinate sau daca ii este cuiva rau. Cel mai probabil, asta schimba enorm viata sociala“.
Si nu se termina aici. Corpul este detinatorul unei cantitati enorme de date: puls accelerat, intepenirea diafragmei, tensionarea muschilor – toate aceste registre de informatie pot fi procesate cu viteza fulgerului de cortexul extrem de asociativ al balenei. Si nu vor fi tratate izolat: cea mai uimitoare este posibilitatea ca aceste informatii sa fie impartasite si altora. Exista dovezi in favoarea teoriei ca delfinii si casalotii trag cu urechea la ecourile transmise de altii, o abilitate foarte similara cu cea a oamenilor de a se privi in ochi unul pe celalalt. Astfel, un grup de balene raspandit pe o suprafata mare, ar putea forma o unitate sensibila la orice freamat sau miscare din lumea inconjuratoare.

Desi mintea balenelor ne ramane un taram necunoscut, putem, totusi, sa intelegem anumite aspecte: nevoia de intimitate fizica, loialitatea din sanul grupului, curiozitatea. Stiinta sugereaza si alte calitati pe care le avem in comun cu ele: aptitudinile culturale, comunicarea si capacitatea de a rezolva probleme. Cand comparam mintea noastra cu a lor, gasim mereu lucruri diferite, dar si comune. Acest raport depinde de specie. Aspectele pe care le avem in comun cu o bacterie sunt mult mai putine decat cele pe care le avem cu o balena, care la randul lor, sunt poate mai putine decat cele pe care le avem in comun cu un var de gradul intai sau cu un cimpanzeu.
Adevarata promisiune pe care o detine Poporul Cetaceelor se va implini numai in masura in care noi, ca specie, putem recunoaste ca suntem inconjurati de un curcubeu de culturi exotice si mituri intemeietoare. Suntem invitati sa participam ca membri in comunitatea Naturii, conectati prin fire invizibile de ecolocatie cu toate celelalte persoane care locuiesc in caminul planetar.
Cat despre casaloti, ne multumim, deocamdata, sa-i privim. Incet-incet, se opresc din joaca si incep sa se indeparteze de barca. Apoi, ca la un semnal nevazut, isi rasucesc spinarile largi si saluta in aer cu cozile. In urma lor, pe apa raman sase dare limpezi.

Vote it up
383
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza