Noi sperante pentru alcoolici

Apar noi medicamente in lupta cu aceasta boala devastatoare, dar pilula magica nu exista
 

„M-am internat la dezintoxicare“
Helena Harabinova, 53 de ani
Praga, Republica Ceha

Nu mai bea de noua ani

„Inca din Universitate, mai beam cate ceva cu prietenii. Dupa ce am implinit 35 de ani, imi petreceam cateodata beata tot weekendul, de vineri pana luni. Dar in majoritatea timpului eram sobra, lucrand la serviciu numai in pozitii de raspundere. La un moment dat, sora mea mi-a stabilit o intalnire pentru internarea la dezintoxicare si chiar a mers cu mine. Era pentru prima data cand un medic imi spunea ca aveam o problema cu dependenta de alcool. Am participat la adunarile pentru terapia de grup si am luat Antabuse. Peste trei ani m-am recasatorit. Si sotul meu trecuse printr-un tratament pentru dependenta de alcool. A inceput sa mearga la bar cu prietenii, dar nu avea probleme. Am fost tentata sa ii urmez exemplul. Am cumparat o sticla. Dupa patru zile de baut la greu, a trebuit sa stau la dezintoxicare patru luni. Atunci a trebuit sa le marturisesc colegilor. Toti au fost surprinsi. Am mers si la sedinte de consiliere post-tratament si la terapie familiala. Am recazut atat de rapid si de cumplit, incat m-am grabit sa reiau legatura cu centrul. Experienta aceasta m-a facut sa fiu mai umila, sa inteleg in mod profund ca nu pot face fata provocarilor doar cu propria vointa, oricat de puternica ar fi aceasta. Cel mai bun remediu este sa tin legatura permanent cu centrul. Asta e ceea ce m-a ajutat mereu de atunci incoace.“

„Am incercat un medicament nou“
Jouni Sivunen, 54 de ani
Huittinen, Finlanda

Bea in continuare alcool, dar isi controleaza apetitul pentru alcool cu ajutorul medicamentelor

„Sufar de aceasta dependenta de 30 de ani. Am incercat din cand in cand, pe parcursul unui deceniu intreg, dezintoxicarea in sistem ambulatoriu, testand Antabuse si Fevarin (un antidepresant) fara succes. Am inceput sa iau Selincro cand fosta mea sotie a citit de el intr-un ziar. A fost un adevarat miracol cand am incercat prima data acest medicament, intr-o sambata seara. Am inceput sa beau cu niste prieteni, dar nu am mai simtit nevoia sa consum alcool pana cad lat, cum mi se intampla de obicei. A doua zi, am lucrat fara probleme la terasa din gradina. Altadata as fi continuat cu o sesiune de baut care ar fi durat o saptamana, perioada din care nu mi-as fi amintit nimic. Acum, ca sa ma simt bine, nu-mi trebuie mai mult de doua beri, in timp ce pe vremuri aveam nevoie de cel putin zece. Medicamentul nu interactioneaza cu gustul bauturii, dar te face sa te simti confortabil dupa o cantitate mai mica de alcool. Mi-a schimbat viata. Ma simt eliberat.“

„M-am dus la Alcoolicii Anonimi“
Marcus S., 37 de ani
Mannheim, Germania

Nu mai bea de sase ani

„Alcoolul a devenit treptat o problema dupa ce am implinit 21 de ani. Tragic era felul in care imi schimba comportamentul. Nu stiam ca am o parte atat de rea, pana cand alcoolul nu a adus-o la suprafata. Prima data cand am renuntat a fost atunci cand am cunoscut o fata. Aveam 29 de ani. In mod straniu, am recazut tocmai in cea mai buna perioada a vietii mele. Dupa ce am baut din nou timp de noua luni, am avut o cearta teribila cu femeia respectiva si am amenintat-o cu un cutit de bucatarie. ~n acel moment mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor si m-am inscris la Alcoolicii Anonimi. La prima sedinta, am plans. Imi tremurau genunchii, dar minunea s-a produs. Am reusit sa fac primul pas, dandu-mi seama ca nu am nicio putere asupra alcoolului. De cand m-am lasat, am mai mult succes ca niciodata in cariera si mi-am gasit jumatatea: urmeaza sa ne casatorim.“

De la bun inceput, Olivier Ameisen a fost un copil anxios. Si cel mai simplu lucru, cum ar fi sa i se dea sa tina propriul bilet de tren, il facea pe copil sa se ingrijoreze pana cand il preda in mainile conductorului. Pe masura ce crestea, anxietatea devenea parte din viata lui. A studiat medicina, iar in 1983, la varsta de 30 de ani, s-a mutat din Franta natala la New York, unde a devenit un cardiolog de succes. Dar, adesea, se simtea un ghem de nervi, mai ales in societate. Asta pana cand a descoperit ca niste whisky il linistea si il facea sa se simta expansiv, lucid si confortabil.

Cand si-a schimbat slujba, dupa ce implinise 40 de ani, starea de anxietate i s-a inrautatit. Consumul de alcool la iesirile in societate s-a transformat curand in alcoolism in toata regula, alterandu-i legaturile cu familia si prietenii si facandu-l sa ajunga de nenumarate ori la Urgenta. A incercat sa se trateze participand la sesiunile Alcoolicilor Anonimi, testand cinci clinici de dezintoxicare si medicamente. Degeaba.
Ciclul a continuat cand s-a intors in Franta, in 1999. Dupa doi ani, Ameisen, in varsta de 48 de ani, a citit un articol dintr-un ziar, despre un medicament, Baclofen, care a ajutat un dependent de cocaina. Acesta il luase pentru a-si trata spasmele piciorului, similare celor care il suparau si pe Ameisen de ani buni.
A inceput sa se trateze de alcoolism cu Baclofen – la inceput, pretinzand ca isi calma spasmele de la picioare. Medicamentul ii reducea dorinta de a bea, precum si anxietatea. A tinut un adevarat jurnal al experientei sale adictive, precum si al refacerii reusite, pe care l-a publicat sub forma de carte in 2008, sub titlul Le Dernier verre (Ultimul pahar).
Dupa aceea, Ameisen i-a ajutat si pe altii sa-si curme dependenta, pana cand, la 60 de ani, viata lui a fost in mod tragic curmata. Anuntul familiei preciza infarctul drept cauza decesului. Intr-un interviu acordat cu putin timp inainte de moarte, Ameisen a declarat pentru Reader’s Digest: „Am avut zile groaznice, chiar si de cand iau Baclofen. Dar acum, macar sunt suportabile. Frumusetea este ca-ti poti gestiona viata.“

Zile in care sa poata detine controlul fara ajutorul alcoolului sunt tot ce-si doresc multi oameni – vreo 11 milioane de europeni, conform unui raport –, dar acestia nu reusesc cel mai adesea sa-si implineasca dorinta. „Se estimeaza ca 5,4% din barbatii din tarile Uniunii Europene si 1,4% din femei sunt dependenti de alcool“, spune dr. Lars Moller, expert in abuzul de substante la Biroul Regional European al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Aceasta inseamna ca nu pot duce o viata normala din cauza bauturii.
Dar probabil ca aceste cifre sunt mai mici decat realitatea, mai spune el. Se estimeaza ca 92% din dependentii de alcool nu cer ajutorul nimanui, iar atunci cand vor sa scape de patima, nu reusesc din prima incercare, nici din a doua, nici chiar din a treia sau a patra – la fel ca Ameisen.
Cercetarile arata ca actualele tratamente impotriva alcoolismului au diverse rate de succes, in functie de tipul tratamentului, dar si de mentinerea legaturii cu pacientii, care se face timp de luni sau chiar ani de zile. Intre 20 si 50% se lasa de baut pe termen scurt dupa tratament, dar majoritatea recad cel putin o data.
In acelasi timp, progresele facute in tratarea dependentei de alcool sunt extrem de mici.
Cele mai folosite tratamente sunt in continuare si cele mai vechi: societatea Alcoolicii Anonimi a fost infiintata in 1938. Principiile pe care se bazeaza Modelul Minnesota, utilizat pe scara larga in programele de reabilitare, au fost inaugurate in 1949 de Centrul Hazelden din Minnesota. Disulfiramul, substanta din medicamentul Antabuse, care produce dureri de cap, greturi si alte probleme cand este combinat cu alcool pe parcursul tratamentului, continua sa fie tratamentul de baza de 60 de ani incoace.
Niciunul din aceste tratamente nu s-a dovedit suficient de eficient sa infranga pentru totdeauna pofta puternica de alcool si de autogratificare ce sta la baza oricarei dependete.
Alcoolul si alte substante adictive ii produc utilizatorului o stare euforica, sau ii ofera relaxare prin uitarea unei probleme psihologice, cum ar fi anxietatea, de exemplu. Prin folosirea frecventa, creierul se obisnuieste cu substanta, iar persoana nu mai poate functiona bine sau nu se mai simte bine fara ea. Aceasta intelegere a dus in ultimele decenii la recunoasterea dependetei de alcool ca boala si la accelerarea cercetarilor pentru gasirea unui tratament eficient.

Multe din tratamentele pentru alcoolism descoperite in ultimii 20 de ani au in comun un lucru: reteta. Medicamentele care limiteaza efectul alcoolului asupra creierului sunt cele mai disponibile. Naltrexone, care a iesit pe piata in 1995, se ia zilnic sub forma de pastila (sau ca injectie lunara, in SUA si Rusia), pentru a bloca efectul euforic al alcoolului. Alt medicament, Acamprosate, este disponibil in Europa de peste 30 de ani si reduce pofta de alcool.
Dar remediul absolut le scapa expertilor. Dependenta este inradacinata in creier si, cum creierul fiecaruia este diferit, alcoolismul afecteaza persoanele in mod diferit. „Un anumit tratament nu functioneaza la fel de bine la toata lumea“, spune dr. Raye D. Litten, director asociat al Diviziei de Cercetare pentru Tratament si Recuperare de la Institutul pentru Abuz de Alcool si Alcoolism al Statelor Unite.
Cei care nu au noroc cu medicamentele care sunt in uz la ora actuala pariaza pe noi medicamente sau pe altele vechi, despre care se crede ca au un nou potential. De curand, Baclofenul, care nu este inca aprobat si prescris pe scara larga pentru tratarea dependentei de alcool, a avut parte de multa atentie in afara comunitatii de cercetare, mai ales in Franta, dupa ce cartea lui Ameisen a fost publicata, acum cinci ani. Altii au preluat stafeta, iar folosirea acestuia le-a ameliorat problemele cu alcoolul care trenau de zeci de ani. In iunie 2012, agentia franceza pentru medicamente, ANSM, a aprobat Baclofenul pentru tratarea alcoolismului in cazuri bine evaluate.
Se fac teste clinice cu Baclofen in Germania, Statele Unite si Franta. Dr. Philippe Jaury de la Universiteatea Paris Descartes conduce unul din aceste studii. Primele rezultate sunt asteptate in toamna urmatoare. „Daca tratamentul functioneaza, pacientii nu se mai gandesc la alcool. Pot bea un pahar fara sa-l termine. Sunt indiferenti: nu se mai gandesc mereu la alcool, asa ca incep sa fie mai atenti la viata lor. Si asta e mare lucru“, explica Jaury.

Ideea ca cei care au avut o problema cu alcoolul pe termen lung isi pot reduce consumul de alcool fara sa renunte cu totul la acesta este intens dezbatuta. Dar tot mai multi oameni spun ca abstinenta nu este ideala pentru toata lumea. „Desi, teoretic, s-ar putea sa fie abordarea potrivita, nu e si cea mai utila pentru majoritatea pacientilor“, spune Andreas Eggert, vicepresedinte senior la Lundbeck, compania farmaceutica daneza care distribuie Nalmefenul, alt medicament generic, care anul trecut a primit aprobarea Agentiei Europene pentru Medicamente ca sa inceapa distributia in Europa din aprilie. Din vara aceasta, medicamentul se gaseste in Finlanda, Polonia, Norvegia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Republica Ceha, Portugalia, Islanda, Suedia si Marea Britanie. Nalmefen este vechi, a fost dezvoltat in anii 1970 pentru a trata dependenta de narcotice. Dar noua versiune, vanduta sub numele de Selincro, ar putea ajuta la reducerea cantitatii de alcool ingerate de oameni, in loc sa-i ajute sa renunte cu totul la acesta.
Persoanele care au luat Nalmefen in testele clinice si-au redus consumul de alcool de la cantitati uriase, periculoase pentru sanatate, la doze mici, care nu sunt motiv de ingrijorare. Face sens si pe plan economic, daca numarul celor care vor fi ajutati de acest medicament este atat de mare pe cat se crede. „Estimam ca in Europa doar 8% din pacientii dependenti de alcool primesc tratament sau macar diagnostic“, spune Eggert.

Folosirea pe scara larga la nivel global este urmatoarea tinta. „Primele experiente cu pacienti reali la clinica mea au fost cel putin echivalente cu testele clinice, ceea ce face din acest medicament o optiune foarte promitatoare pentru tratarea alcoolismului“, spune psihiatrul finlandez Antti Mikkonen, specialist in medicina dependetelor.
Oricat de promitator ar suna noile tratamente si oricat de tentati am fi sa credem ca le ofera vindecare tuturor, aceasta e o atitudine periculoasa, dupa unii. „Exista aceasta gandire fantezista, care ii face pe alcoolici sa nu poata distinge intre a-si dori si a face ceea ce trebuie pentru a renunta la dependenta“, spune dr. Jeffrey Berger, director medical la Centrul de Recuperare Brighton din Michigan. E munca grea sa pui capat dependentei de alcool, spune Berger, iar medicamentele pot juca un rol important in recuperarea multora: „Oamenii se descurajeaza cand incearca lucruri care nu merg. Daca reusesc sa adauge ceva nou la eforturile lor, aceasta i-ar putea ajuta sa reuseasca – ceea ce e extrem de promitator“.
„Orice medicament are propriile limitari, si niciunul nu este infailibil”, spune dr. Joseph Lee, director medical al serviciilor pentru tineret la Centrul Hazelden: „Poate ca suntem prea axati pe gasirea remediului propice, fara sa realizam ca recuperarea in sine este un parcurs initiatic“, spune el. „Recuperarea e o cale pe care pasesti, ca orice altceva. La final, unii ar putea jura ca un anumit lucru i-a ajutat, dar nu-i chiar asa de simplu cum cred ei.“
Chiar si cei care nu reusesc sa se vindece din prima gasesc lectii si invataturi pe care le pot folosi atunci cand incearca alte tratamente. De exemplu, cand Ameisen s-a apucat sa ia baclofen, a descoperit ca se simtea, in fine, relaxat si, de aceea, capabil sa foloseasca intr-un fel nou si tehnicile pe care le invatase de la Alcoolici Anonimi, sau alte metode, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala.
Acesta e chiar modul in care expertii cred ca multi oameni din ziua de azi ajung la rezultate de durata. Spre aceeasi concluzie se indreapta si cercetarile. „In acest moment, incercam sa dezvoltam pachete de tratament. Daca unul nu functioneaza, se poate incerca altul, sau poate o combinatie de tratamente“, explica Litten.
Si e bine sa cauti  sprijinul celorlalti, nu sa incerci sa pornesti singur pe drumul acesta. „E o boala de familie. Ii afecteaza pe toti“, mai spune Lee.
Prietenii l-au ajutat enorm pe Ameisen in cea mai neagra perioada a sa, cu 15 ani in urma. La un moment dat, chiar au intervenit pentru a-l duce la medic, deoarece un doctor ii spusese deja: „Mai ai cel mult cinci ani de trait“. O retea puternica de prieteni i-a fost alaturi cand a luat dificila hotarare de a-si asocia numele cu boala respectiva, publicand cartea, apoi lucrand pentru a-i ajuta pe altii.
Oamenii imi vad povestea si se gandesc: «Daca el sufera de asta si vorbeste atat de normal despre asa ceva, inseamna ca nu mai trebuie sa ma ascund»“, a declarat el pentru Reader’s Digest. „Aceasta e rasplata mea. Nu am nevoie de nimic altceva si cred ca e cel mai bun lucru pe care il poti obtine ca om si ca pacient.“

Vote it up
331
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza