Sa dansam

Flamenco atrage in fiecare an in Spania mii de cursanti care isi urmeaza pasiunea
 

Suntem lac de sudoare si abia respiram, dar nu ne vom opri din dans pana cand nu ne spune Ursula asta. Este ora unsprezece, intr-o dimineata calda de primavara, si suntem la Academia de Flamenco Andres Marín din Sevilla, Spania. Eu si alti douazeci de studenti straini care urmeaza cursuri de dans ne adunam aici in fiecare zi a saptamanii pentru ca faimoasa dansatoare spaniola de flamenco Ursula Lopez sa ne indrume printr-o serie de exercitii istovitoare, concepute sa ne imbunatateasca conditia fizica, ritmul si tehnica de dansatori de flamenco. Picioarele noastre lovesc podeaua la unison cu ritmul de douasprezece masuri din soleoa, un exercitiu pentru dansul zapateado, pentru antrenarea tehnicii de miscare a picioarelor.

Observand fetele colegilor mei de grupa, il vad pe Yoshio Mizoroki, un inginer japonez senin, in varsta de 64 de ani, acum pensionar, care vine aici in fiecare an, cate patru luni. In spatele lui este Vika Basmova, o traducatoare rusa care s-a mutat in Sevilla in urma cu doi ani, manata de dorinta din copilarie de a dansa, dorinta pe care abia acum si-o indeplineste.

In frunte este Mathilde Fornelli Anton, o dansatoare frantuzoaica micuta, in varsta de 21 de ani, care deja danseaza in baruri locale si pare a fi destinata infloritoarei cariere de dansatoare profesionista.
Eu stau chiar in mijloc, facand exercitiile pentru picioare strangand din dinti, intr-un lac de sudoare adunata pe podeaua invechita de sub picioarele mele.
Ca fosta baschetbalista de elita, inalta de 1,80 m, si jurnalist profesionist, decizia mea de a renunta la casa, la familie, la iubit si la slujba, pentru patru luni, ca sa studiez cu norma intreaga flamenco, pare aiurea.
Si, printre cei care ma inconjoara in acest studio de dans fara ferestre, astfel de decizii reprezinta regula.

Cei mai multi oameni leaga muzica focoasa si dansul flamenco de regiunea Andaluzia, din sudul Spaniei. Femeile poarta in mod specific rochii cu volane lungi pana in pamant, cercei extravaganti si parul strans la spate intr-un coc.
Pentru barbati, sunt costume facute la comanda si parul lung, purtat liber. Talpile pantofilor cu toc inalt ale dansatorilor sunt acoperite cu tinte, pentru ca jocul picioarelor sa poata fi auzit. Gandeste-te la acordurile dureros-amare ale muzicii si la ritmul batut de picioarele dansatorilor, in timp ce degetele chitaristului danseaza pe strune, si vei fi identificat principalele clisee.

Practic, de cand a fost atestata prima data, acum mai bine de 200 de ani, aceasta pasionala forma de arta a fascinat lumea din afara. Cele mai cunoscute nume din flamenco si-au construit cea mai mare parte a carierei dincolo de granitele Spaniei.
Am vazut primul spectacol de flamenco acum aproape zece ani intr-un restaurant din orasul meu natal, Vancouver, Canada. Dansatoarea era o chinezo-canadiana pe nume Kasandra. Era atletica, rapida si pasionala – si orice altceva, dar nu spaniola. Am vrut sa dansez cum dansa ea, dar, mai mult decat atat, am vrut sa simt ce simtea ea atat de intens acolo, pe acea scena mica de lemn. Dorinta aceea m-a adus in Spania de trei ori si sunt intr-o buna companie. Sunt sute si uneori mii de straini aici, luand lectii de flamenco, cu totii nerabdatori sa afle cum este sa fii dansator de flamenco. Prezenta noastra coplesitoare in Sevilla schimba felul in care flamenco este deopotriva predat si interpretat si, cu timpul, noi, extranjeros, strainii, putem schimba insasi forma artei.

“Nu am avut bani pentru scoala de dans”, spune maestrul de flamenco Jose Galvoan, sorbind ceai rece pe terasa cafenelei de langa academia lui de dans. “Am studiat singur”. La 66 de ani, el nu mai este dansatorul agil de odinioara care captiva audienta din Tokyo pana la New York, in anii '70 si '80. Totusi el inca se dedica trup si suflet pentru flamenco, la fel cum era in zilele lui de glorie. Poate de aceea atatia straini vin aici sa studieze cu el.

Ca multi altii din generatia sa, Galvoan a prins miscarile de la prieteni si familie, pe strazile din Sevilia, uitandu-se la alti performeri la tablaos sau prin cluburile de flamenco in care lucra. “Exersam oriunde – pe strada, in statia de autobuz, oriunde eram”, spune el.
Cand te gandesti la istoria acestui dans, a invata flamenco in felul asta are sens. Totusi, originile lui sunt intens contestate, multi experti cazand de acord asupra faptului ca flamenco a fost creat de tiganii persecutati, evreii si populatia maura de sudul Spaniei. Textele cantecelor de flamenco traditional reflecta viata acestor oameni incercati, dar pasionali: lipsa unui acoperis deasupra capului, dragostea pierduta, moartea si bucuria deplina. Este o forma de arta non-elitista ce s-a nascut in strada.

Chiar substanta dansului flamenco este unul dintre lucrurile de care m-am indragostit de la inceput. Fizic, nu sunt croita pentru dans – sunt pur si simplu prea inalta ca sa-mi gasesc cu usurinta un partener de salsa ori sa ma integrez intr-un grup de dansatori de jazz sau cu intr-o companie de balet. Dar flamenco accepta pe toata lumea – inalti, scunzi, slabi si grasi. De fapt, multe dintre miscarile senzuale din solduri sau din trunchi arata chiar mai bine la dansatorii mai masivi.

E de asemenea un dans care imbatraneste frumos. La 64 de ani, prietenul meu japonez Yoshio Mizoroki stie ca nu va performa niciodata in acele tablaos din Sevilla, dar este in continuare la lectie de dimineata pana seara, facand eforturi sa-si imbunatateasca dansul ca toti ceilalti. “Imi place provocarea fizica si muzica si, odata ce am inceput ceva, ma concentrez pe acel lucru”, spune Yoshio, care nu a luat lectii de flamenco in mod regulat pana cand a implinit 50 de ani.
Pentru ca flamenco se danseaza in general solo, esti pe cont propriu, iar fiecare succes sau esec este doar al tau.
Desi sunt o serie de palos ori stiluri melodice care au o structura de baza comuna, mult din arta flamenco-ului vine din miscarile spontan improvizate intre cantaret, chitarist si dansator. Sa devii un dansator experimentat inseamna sa stii instinctiv cand solistul va termina de cantat un vers. Sa inveti sa faci o llamada plina de forta sau sa emiti acele semnale clare care anunta chitaristul ca trebuie sa schimbi tempo-ul sau ritmul. Mai mult decat pasii, a invata flamenco inseamna a invata sa stapanesti un limbaj al trupului.

Limbajul se invata cel mai usor in copilarie, lucru valabil si pentru artisti precum Galvoan, care s-au cufundat in muzica si dans de la o varsta frageda. Ritmul specific al tango-ului, in patru masuri, ori melodia energica a unei alegrii este ca o a doua natura, ca mersul ori ca respiratul.
Nu e insa la fel pentru studentii lui de azi. Ca sa prindem acel stil si acele abilitati, multi dintre noi luam cateva ore de dans pe zi, adesea la mai multe studio-uri. Ca sa se acomodeze la cererile noastre, noi cursuri si lectii apar in continuu.
Apoi este practica – orasul este impanzit cu mici studiouri care pot fi inchiriate pentru cativa euro pe ora. Plimba-te pe stradutele inguste si pietruite si n-o sa mergi prea mult fara sa auzi bocanitul constant al picioarelor intr-o sala de repetitii din imprejurimi.

Zilnic, dupa lectia de tehnica de dimineata cu Ursula, sunt de gasit timp de doua ore intr-unul din aceste spatii slab luminate, exersand zapateado (jocul de picioare) si vueltas (piruetele). Vreme de patru luni cat stau aici in Sevilla, voi petrece patru ore si jumatate pe zi dansand. Tot ce ce trebuie sa fac de asta data este sa tin pasul cu clasa, pentru ca in Spania flamenco este dificil.
Pentru mine, vueltas (piruetele) reprezinta cea mai mare provocare personala. Cateodata dau vina pe centrul meu de greutate aflat prea sus, pentru ca sunt inalta, dar suna ca o scuza ieftina. Daca doar as exersa mai mult....

In unele zile tot ce pot sa fac e sa ma mentin in picioare, fara sa cad in timp ce Ursula ne cere sa facem dubla vueltas - pirueta dubla. Dupa lectiile deosebit de dificile, imi amintesc adesea de ceva ce dansatorul si profesorul La Farruca mi-a spus odata: “Flamenco duele”. Flamenco doare. Tot ce pot face sa opresc durerea este sa renunt sau sa exersez mai mult. Si nu pot renunta.
Uneori, cand sunt singura in studio si sunt moarta de oboseala, aproape ca rad cat ma tine gura de absurditatea  preocuparii mele. O canadiana de 1,80 metri crede ca e dansatoare de flamenco!   Adesea ma intreb daca o straina ca mine poate fi vreodata la fel de buna ca un spaniol.

“Poate chiar mai bun – de ce nu?” Asta e opinia lui Juan Vergillos, un premiat scriitor spaniol si preocupat de studiul flamenco-ului. Stam in centrul unei comunitati din Sevilla unde el tocmai si-a terminat prelegerea despre istoria dansului flamenco.
“Au fost intotdeauna in flamenco nume importante care nu erau din Spania”, spune Vergillos. El da exemplul lui Jose Greco. Un dansator italo-american care a trait in Statele Unite de la varsta de noua ani si care a dominat lumea flamenco-ului in anii '50.
El e multumit de faptul ca strainii fac eforturi sa vina sa studieze aici, in Andaluzia. Vergillos vede pelerinajul ca o parte vitala in educatia oricarui artist de flamenco. “Flamenco se afla in ploaia si in florile de aici”, spune el. “Este in frunzele de portocal si in culoarea marii”.

Sa fii flamenco. Lumea de aici vorbeste despre asta ca despre un mod de viata. Copiii spanioli, la fiesta, bat instinctiv din palme de patru ori, in ritmul tango-ului si baietii adolescenti, conducand prea repede pe strazile cu sens unic, urla versiuni pop ale Letras ori versuri datand de acum o suta de ani. Batranii care isi petrec dupa-amiezele lungi in umbra arborilor de portocal ai orasului murmura cu gandurile pierdute melodia vesela Guajiras.

Desigur, nu toti cei care se dezradacineaza ca sa invete flamenco o sa devina profesionisti aici, in Spania. In spatele meu, la cursurile de dimineata, o vad pe Vika Basmova, care, departe de orasul ei natal Novosibirsk, din Russia, se misca cu o concentrare maxima, cu sprancenele stranse ca si cum dintr-un moment in altul ar putea izbucni in plans. “Nu sunt atat de talentata ca sa fiu sigura ca o sa am succes”, spune ea. “Pot spune doar ca ma simt cu adevarat vie cand dansez”.

Colega mea de camera, dansatoarea greaca Maria Mandragou, stie cel mai bine ce-i atrage cel mai mult pe straini in Sevilla. Dupa patru ani petrecuti aici, ea tocmai a inceput sa performeze in barurile si cluburile locale si a intalnit multi expati flamenco in drumul ei de la amator la profesionist.

“Ei incearca sa aiba un rost in vietile lor”, spune Maria. “Pentru unii, este drumul. Pentru altii, destinatia.”. Chiar cand se relaxeaza pe canapea, trupul ei atletic pare cumva gata sa sara brusc din loc. “Eu imi descopar sinele”, spune ea despre calatoria ei. “Niciodata nu a trebuit sa ma intreb daca imi place ce fac in viata. Este la fel de evident precum stiu ca soarele o sa rasara iar maine dimineata”.
Ce este acel lucru efemer care ne atrage aici, dar pe care prea putini pot sa-l exprime in cuvinte?

“Cel mai interesant lucru pentru mine este cand te invat ceva, iar tu interpretezi asta in felul tau personal”, spune maestrul de flamenco Andres Marín, cand stam de vorba in studio-ul lui inainte de a incepe o lectie pentru avansati. “Poti sa-ti exprimi trupul, mintea, intreaga ta spiritualitate cand dansezi.”

Cu totii avem parte de mici victorii cand facem eforturi sa dansam flamenco in stil propriu. Una dintre ale mele a venit in ultima mea zi in Sevilla, cand eram singura in studio. Dupa luni de exercitii si caderi, am executat in sfarsit o dubla vuelta quebrada – o pirueta specifica in flamenco, cu corpul inclinat in fata si bratele intinse inainte.  In timp ce compas de siguiriyas umple aerul, ma invart de doua ori fara sa-mi pierd echilibrul, terminand cu ambele picioare asezate ferm pe pamant, fata inainte, privindu-mi reflectia ambitioasa in oglinda.
Impartasesc acelasi vis incredibil cu oricine din aceasta stransa comunitate de artisti straini. Desi s-a dezvoltat in Spania, flamenco s-a nascut pentru a fi reinterpretat de oricine isi asuma aceasta misiune frumoasa de a invata sa-i vorbeasca limbajul.

Citate:

“Flamenco doare. Tot ce pot face sa opresc durerea este sa renunt ori sa exersez. Si nu pot sa renunt.” — Lia Grainger

“Nu am avut bani pentru scoala de dans... Exersam peste tot – pe strada, in statia de autobuz, oriunde ma aflam” —Jose Galvoan

Vote it up
482
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza